Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 247

Ședința publică din data de 04 martie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1602 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din data de 04.03.2008, lipsind intimata-reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr. 6576/12.11.2007, adresa nr. 3036/23.11.2007, certificate de grefă emise în dosarul nr-, nr- și nr-, raport de expertiză judiciară efectuat în dosarul nr-, arătând că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA având cuvântul arată că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, iar nu de 3 ani cum greșit s-a reținut în sentință.

Totodată, menționează că societatea a emis o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a dispus și s-a și efectuat expertiza de salarizare care a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată, ori modificarea cuantumului sumei acordate la nivelul salariului de bază mediu pe SN.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, in baza lucrărilor dosarului retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumelor de: 2.380 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în anii 2004-2005 și 402,92 lei reprezentând daune în raport de indicele de inflație ptr.neplata sumei pretinse.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariată a societății pârâte până la 14.11.2005, la Baza de Aprovizionare, fiind disponibilizată prin decizia nr.373/2005, când raporturile de muncă au încetat; că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2004-2005, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.

În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus la dosar în extras copia contractului colectiv de muncă pe anul 2004, 2006(filele 5-6) copia carnetului său de muncă (filele 9-12) adresele nr. 9225/2003 și nr.313/25 ian.2005(filele 7-8) si copia deciziei nr.373/2005(fila 13).

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 23-25) completată la termenul de judecată din 30 octombrie 2007(fila 46) prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și a solicitat respingerea acțiunii ca prescrise, în principal iar în fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de reclamanta.

Pârâta a depus înscrisuri (filele 29-45 și 62-80) și a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a-și dovedi apărările,proba fiind încuviințată de prima instanță, însă la termenul de judecată de la 11 decembrie 2007 (fila 82) a renunțat la administrarea acestui mijloc de probă.

Prin sentința civilă nr.1602 pronunțată la 11decembrie 2007, Tribunalul Prahova, a respins excepția invocată ca neîntemeiată, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2380 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primelor de 2004 și Paște 2005,precum și a sumei de 402,92 lei reprezentând actualizarea conform indicelui de inflație, așa cum a solicitat reclamanta prin acțiunea formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.

Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei cerute de reclamantă: de 2380 lei reprezentând prime de C-2004 și de Paște-2005 și a sumei de 402,92 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).

Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat succint de către instanța de fond.

Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.

S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul unui salariu de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, s-a cerut în principal admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar in subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecata recursului.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paști în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Din înscrisurile aflate în dosar-inclusiv cele depuse în recurs (filele 10-24) rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.

În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.

Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004 și respectiv Paște 2005 contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.

Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004, și respectiv 850 lei pentru prima de Paște 2005 așa cum acestea reies din înscrisul depus în recurs la fila 11 dosar, în total 1649 lei.

Această sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume la plata efectivă, înlăturându-se din sentința recurată obligarea pârâtei recurente de a plăti suma de 402,92 lei care, a apreciat prima instanță, ar reprezenta actualizarea sumei pretinse de reclamantă.

Din nici un mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă cum s-a calculat această sumă, instanța fondului preluând efectiv susținerea și calculul făcut de reclamantă fără a verifica corectitudinea și legalitatea cuantumului pretins cu titlu de daune.

Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul reducerii cuantumului sumei la care este îndreptățită reclamanta de la 2380 lei la 1649 lei-sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1602 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în,-, județul P și în consecință:

Modifică în parte sentința sus-menționată în sensul reducerii cuantumului sumei de la 2380 lei la 1649 lei, care va fi actualizată și înlătură suma de 402,92 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

- - --- - -- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. /SȘ

3 ex./17.03.2008

f- Tribunalul Prahova

R

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Ploiesti