Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.255/2009-R
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI S M, cu sediul în S M, strada 1 - 2. nr.6, județul S și CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S M, strada 1 - 2. nr.6, județul S M și intimații pârâți, CONSILIUL LOCAL S M, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, județul S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, județul S, și COLEGIUL TEHNIC "ELISA " S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1539/D din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1539/D din 16 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea constatat că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față atât ratione materiae, conform art. 2 lit. c proc.civ. cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.
Înainte de examinarea pretenției concrete formulată de către partea reclamantă, instanța de fond s-a considerat obligată să ofere un răspuns la chestiunea ridicată în fața sa, prin chiar acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Răspunsul la această problemă este afirmativ, iar obținerea sa este facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Astfel, art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 241 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispun că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și că contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
În mod evident, în circumstanțele legale descrise, tribunalul conchide că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.
Analizând pretențiile salariale reclamate, Tribunalul Satu Marea conchis că acestea sunt întemeiate, astfel, potrivit art. 40 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Of. partea V nr. 5/29.01.2007 (), coeficientul minim de ierarhizare, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este egal cu 2.
Conform art. 40 alin. 2 din, coeficientul de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate.
În consonanță cu art. 40 alin. 4 din, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007.
Cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin. 1, dar cum, în conformitate cu disp. art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin.
În consecință, prima instanță a reținut că, remunerația părții reclamante are drept componentă primară salariul de bază minim brut de 880 lei/lună.
În ceea ce privește cererea reclamantei de actualizare drepturilor salariale cu indicele de inflație, tribunalul a găsit-o ca fiind întemeiată, cu argumentarea că între momentul scadenței obligației de acordare a dreptului și momentul plății efective a avut loc un proces notoriu de erodare a valorii leului, iar ideea de echitate și de executare cu bună credință a obligațiilor justifică reevaluarea creanței. În plus, instanța a avut în vedere și împrejurarea că principiul nominalismului monetar a fost abandonat chiar de către legiuitor (a se vedea spre exemplu disp. art. 371 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă).
Față de faptul că potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legii 84/1995, republicată, atât inspectoratului școlar, cât și consiliului județean, consiliului local și primarului le revin obligații în ceea ce privește administrarea actului de învățământ prin încadrarea cadrelor didactice, promovarea acestora și alocarea de fonduri pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ, instanța apreciază că au calitate procesuală pasivă și va respinge excepțiile invocate de aceștia.
Conform adeverinței nr. 382/27.03.2008 depuse (fila 2), reclamanta a fost angajata unității pârâte în perioada 01.09.2006-31.08.2007
Pentru considerentele expuse, Tribunalul Satu Mare, în temeiul art. 281-291 Codul muncii și art. 70-82 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să plătească acesteia, începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.08.2008, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul brut de încadrare al reclamantei, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au declarat recurs:-pârâții Inspectoratul Școlar Județean S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii pe excepțiile invocate și interpretarea greșită a legii și Consiliul Județean S M, solicitând aceleași aspecte, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, Inspectoratul Școlar Județean SMa arătat că, în mod eronat s-a apreciat că, în calitate de coordonator al procesului instructiv din județ, este direct implicat și în finanțarea instituțiilor. Atribuțiile sale sunt cele prevăzute de art.142 din Legea nr.84/1995, neavând competență în calcularea și plata salariilor, deci, nu are nici calitate procesuală pasivă. Atributul salarizării îl are managerul unității ce în speță are personalitate juridică, conducere proprie.
Inspectoratelor Școlare, conform nr.HG1942/2004, a măsurilor de descentralizare li s-au diminuat atributul de administrator al sistemului de învățământ județean, finanțarea unităților de învățământ conform art.9, 14, 18, 30 din nr.HG2192/2004 revine Consiliilor Locale și a Primăriilor, astfel că, el nu poate fi obligat retroactiv la a calcula și plăti unele drepturi salariale.
Art.11 alin.1 lit."d" din Legea nr.130/1996 este norma generală de natură să clarifice efectele și întinderea contractelor colective de muncă, sindicatele putând purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează o imixtiune.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea salariului de bază minim brut garantat, conform indicelui de inflație, este o pretenție lipsită de obiect, temei legal, forțată.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299-304, 308, 115-118, 136-137 Cod procedură civilă, Legea nr.94/1995, Legea nr.128/1997, nr.HG1942/2004, nr.OG11/2007, nr.HG1508/2007.
Recurentul Consiliul Județean S M, prin motivele de recurs a invocat că potrivit OUG nr.32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază se desfășoară activitatea, urmând a avea loc după 1 ianuarie 2001, o regularizare cu bugetele locale a finanțării, după aprobarea legii bugetului pe anul 2001. Conform nr.HG538/2001, prin hotărâre cu asistența și a Inspectoratului Școlar, Consiliul Județean va repartiza sumele defalcate, cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului.
Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, din sumele repartizate de consiliul județean din cele constituite de la bugetul de stat deci, nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat. Ca atare, nu poate fi obligat retroactiv la calculul și plata drepturilor salariale, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul unităților administrative alte sume și în alt cuantum decât cele ce au fost aprobate prin legea bugetului de stat, deci, nu din bugetul propriu, altfel ar încălca legea iar sumele i s-ar imputa.
Art.11 din Legea nr.130/1996 este de natură a clarifica efectele, întinderea efectelor contractelor colective de muncă, fără a înlătura interpretarea, aplicarea normei speciale cu privire la faptul că, în scopul salarizării, acordării celorlalte drepturi, sindicatele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente, ori, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează imixtiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și următoarele, 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Ceilalți intimați,deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția în această fază procesuală.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art.13 din nr.OUG32/2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, se asigură într-adevăr din bugetele locale ale unităților teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, bugete ce însă se alimentează conform art.17 din nr.HG538/2001 după aprobarea legii bugetului de stat, prin adoptarea de către Consiliile Județene a unor hotărâri de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Consiliile județene, repartizează fondurile necesare finanțării unităților din învățământul preuniversitar de stat, în limita destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, deci, conform Legii nr.128/1997, Legii nr.84/1995 are implicit obligația ca pentru a asigura finanțarea, să verifice respectarea legalității privind câtimea necesară și a face propuneri în acest sens, obligație ce nu poate fi exclusă pentru situația în speță și nici pentru trecut; criticile aduse în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive fiind neavenită, raportat la aceste considerente.
Aceleași aspecte însă se rețin și referitor la Inspectoratul Școlar Județean S M, care, chiar dacă nu mai are aceleași atribuții ca anterior adoptării nr.HG1942/2004, totuși având sarcini referitor la administrarea eficientă a resurselor umane de specialitate, de gestionare a acestora, acest fapt îi dă implicit legitimitate procesuală în cauză. Împrejurarea că managerul unității de învățământ are atribuții de calcul și plată a salariilor angajaților, față de dispozițiile Legii nr.128/1997, Legii nr.84/1995, conform cărora inspectoratele școlare au obligații privind alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ, art.167 din Legea nr.84/1995, art.I și II din Legea nr.349/2004, este irelevantă, criticile ambilor recurenți referitor la lipsa calității procesuale pasive, fiind nefondate.
Referitor la fondul cauzei, potrivit art.40 alin.4 din contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pentru perioada 2007-2010, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru, s-a fixat la 440 lei, iar pentru cei cu funcții de conducere, studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este egal cu 2, -art.40 alin.1 lit."d" deci 440x2=880 RON. Așadar, acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât cel minim brut pe țară.
Potrivit art.38 alin.5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, iar, conform art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007-2010 constituie legea părților, clauzele acestuia producând astfel efecte potrivit art.3 tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară.
Din analiza art.40 alin.4 din acest contract colectiv de muncă, se reține faptul că, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de 170 ore în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007, iar, conform alin.1 lit."d", la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2, deci, 440x2=880 lei, salariu minim de bază brut.
Sigur că, în speță părțile în litigiu și nici reprezentanții lor nu au purtat negocieri referitor la salariul minim pe unitate, la care se aplica coeficientul susmenționat, dar, acest aspect nu înlătură dispozițiile art.238 alin.2 Codul muncii, conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național dar, lipsa acestor negocieri nu înlătură dreptul la un proces echitabil, de acces al reclamanților la o instanță, în sensul art.6 al CEDO, pentru a-și solicita și obține drepturile, soluția adoptată nereprezentând o imixtiune a instanței în astfel de probleme ci dimpotrivă, criticile fiind nefondate.
Temeiul legal al obligării pârâților la plata sumelor susmenționate, actualizate conform indicilor de inflație este cel prevăzut de art.1082-1084 Cod civil, ca urmare a faptului că, este notorie devalorizarea continuă a monedei naționale, ori, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neaplicarea dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă - la nivel național, aspect corect reținut de instanța de fond, criticile fiind neavenite.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri, urmând a menține în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică, constatându-se că recurenții, nu au solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI S M și CONSILIUL JUDEȚEAN S M, împotriva sentinței civile nr.1539/D din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:17.02.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:23.02.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
