Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 347/

Ședința publică din 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B, CURTEA DE APEL BRAȘOV, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 377/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, Curtea de APEL BRAȘOV, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, precum și a intimatei reclamante - și a intimatului pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 377/2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV, invocata de acesta prin întâmpinare.

A admisă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-09.12.2004, excepție invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:

Au fost obligați pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 10.12.2004-20.11.2006, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății.

Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-09.12.2004 ca fiind prescrise.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei ca fiind neîntemeiate.

A fost obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a avut în perioada 10.12.2004-20.11.2006 calitatea de judecător, funcționând în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetul de muncă depus în copie la dosar.

Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.

Pretențiile reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun" în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.

In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamantă se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.

Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.

Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.

Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.

În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.

Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.

Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamanta nu poate beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.

Ceea ce solicită, de fapt, reclamanta este ca instanța să acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că a desfășurat activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.

Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.

În speța de față instanța a apreciat că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG 137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri. În acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OUG 137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, instanța a reținut ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.

discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceiași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG 137/2000 respectiv - rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de APEL BRAȘOV, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 1.12.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

În recursul declarat de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționat fondul cauzei, fără a se avea în vedere că de la data abrogării exprese a acestui drept, în anul 2000, acesta a încetat să mai existe, el nefiind prevăzut în nici unul din actele normative ulterioare privitoare la salarizarea magistraților.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Ca angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prin urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, instanța urmează să ia act de declarația de renunțare la calea de atac, vis a vis de faptul că s-a pronunțat recurs în interesul legii cu privire la problema de drept dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr.377/14.02.2008 a Tribunalului Brașov.

Ia act de declarația de renunțare la recurs, formulată de recurenta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: NG/6.05.2008

Dact.: MD/6.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Brasov