Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 348/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 348/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.297/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului reclamant, a intimatului pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, precum și a intimaților pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Brașov, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către intimatul pârât Ministerul Public, ce a mai fost depusă odată la dosar și s-a comunicat la termenul anterior.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de excepția de tardivitate a recursului declarat de recurentul reclamant, invocată din oficiu de instanță la termenul anterior, precum și față de actele, lucrările dosarului și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.297/M/2008 a Tribunalului Brașova fost respinsă acțiunea reclamantului având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, DIICOT și MEF la plata sporului de 15% de confidențialitate începând cu 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței precum și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamant - art.3 din Legea 444/2006,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații și personalul auxiliar nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamantul nu poate beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.
Ceea ce solicită, de fapt, reclamantul este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă, întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
În speța de față instanța a apreciat că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG 137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri.
În acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OUG 137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, instanța a reținut ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, potrivit practicii CEDO diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Tribunalul a mai reținut că raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României potrivit cărora,cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceiași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG 137/2000 respectiv - rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Față de cele mai sus expuse s-a reținut de către instanță faptul că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Astfel atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de o lege specială de salarizare, cu sporuri specifice complexității și riscurilor funcției pe care o îndeplinesc.
Împotriva hotărârii de la fond a formulat recurs reclamantul.
Referitor la excepția de tardivitate a recursului, curtea reține că această excepție este nefondată întrucât sentința instanței de fond a fost comunicată altei, persoane decât reclamantului, respectiv d-nei deși această persoană nu a fost însărcinată cu primirea corespondenței conform art.93 Cod procedură civilă.
Prin motivele de recurs se arată că în mod evident legiuitorul a intenționat să acorde sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordinii Publice și Siguranței Naționale. Chiar OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede, în art.30 alin.3, acordarea acestui spor personalului CNCD. Ori, deși personalul administrativ din cadrul parchetelor dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane.
Recursul este nefondat.
Reclamantul nu a beneficiat și nu beneficiază nici în prezent de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ acre să prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat că acest spor a fost recunoscut prin lege unor categorii de funcționari publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse și la categoria magistraților câtă vreme acest lucru nu este prevăzut expres în actul normativ respectiv (Legea 444/2006).
Nu poate fi reținută nici discriminarea față de funcționarii publici și față de personalul CDCD care beneficiază de acest spor deoarece aceste categorii de subiecte nu se află în situații comparabile, respectiv prestează activități diferite și beneficiază de legi de salarizare diferite.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
Nici faptul că reclamantul deține autorizație sau certificat de acces la informații clasificate nu poate substitui lipsa temeiului legal sau convențional al acordării sporului solicitat categoriei magistraților.
În altă ordine de idei pretențiile reclamantului au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta este în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
În plus, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut prin Hotărârea nr.437/5.11.2007 în cadrul unei spețe similare că nu există aspecte care să intre sub incidența art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul reclamanților va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.297/M/2007 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/18.04.2008
Dact: MD/24.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță