Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 496/
Ședința publică de la 9 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
- - -
GREFIER -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 87/C/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la prima strigare, au lipsit părțile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare, la apelul nominal, a răspuns consilier juridic pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța dispune rectificarea încheierii din 19 mai 2008 în sensul că, din eroare, s-a consemnat că s-a pus în discuție, din oficiu, un nou motiv de ordine publică privind excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003-2006, excepția privind doar anul 2003. Constată că pentru acest termen părțile au fost corect citate cu mențiunea că se va pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anul 2003.
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegație și arată că nu are alte cereri de formulat. La cererea instanței precizează că cererea de strămutare a fost respinsă.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantul recurentei.
Consilier juridic, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului și a se constata lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 87/C din 1.02.2008 a Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr- s-a dispus: - respingerea ca nefondate a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;
- admiterea acțiunii astfel completate formulată de reclamanții și - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice;
- obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2003-2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate;
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanții au chemat în judecată pârâții pentru a se constata discriminarea cauzată de prevederile art. 41/1 alin.1 din Legea 50/1996, modif. ale art. 34 alin.2 din Legea 188/1999, ale art. 37 din OG38/2003 coroborate cu prev. art. 1 alin.2 lit."e" pct."i" și ale art. 27 din OG137/2000, oug27/2006, anularea situației create prin discriminare prin obligarea pârâților la plata drepturile bănești reprezentând prima de concediu de odihnă egală cu îndemnizația brută lunară anterioară plecării în concediu pentru anii 2003-2006, actualizată cu indicele de inflație și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pe fondul cauzei s-au constatat următoarele:
Reclamantele îndeplinesc funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Neamț, în această calitate fiind asimilați judecătorului din punct de vedere al salarizării ( OUG nr.177/2002, OUG nr.27/2006 și Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice ca și magistraților. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, se apreciază că reclamantele nu pot fi tratate diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
Astfel, potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000, personalul din justiție a avut dreptul,"pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu",care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătorești, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale - respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, toți funcționarii publici și polițiștii - conform prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din nr.OG 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, și art. 37 din nr.OG 38/2003. Prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OUG27/2006 acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conținut identic ca și în reglementarea anterioară.
Instanța a apreciat că prin excluderea reclamantelor de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat mai sus, fără a fi compensate în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".S-a aplicat astfel un tratament diferențiat și discriminatoriu între reclamante și celelalte categorii de salariați aflați într-o situație similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă a avut un conținut identic și aceeași evoluție - fiind suspendat succesiv prin dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 - singura diferență constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.
Rezultă că scopul urmărit la adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost, în esență, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților și asistenților judiciari, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecință excluderea reclamantelor de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamantelor erau reglementate prin dispoziții legale speciale, la fel ca și în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menținut. În consecință, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 și adoptarea nr.OUG 146/2007 reprezintă o recunoaștere implicită a injusteții prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.
Mai mult decât atât, așa cum în mod corect au arătat reclamantele, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în baza nr.OG 83/2000, a reprezentat un drept câștigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la "dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", considerente pentru care acțiunea reclamantelor va fi admisă așa cum a fost completată, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț urmând a fi obligați să le plătească despăgubiri reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2003 - 2006.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că din conținutul Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar rezulta că magistrații și asistenții judiciari sunt îndreptățiți la plata primei de concediu de odihnă numai pentru anii 2001 - 2002 va fi înlăturată deoarece, așa cum au arătat și reclamantele, prin această hotărâre nu au fost analizate textele legale referitoare la discriminare. Invocarea de către reclamante a discriminării lor în raport de alte categorii profesionale, aflate în situații analoge și comparabile, reprezintă cauza acțiunii acestora și totodată elementul de noutate, astfel că prevederile art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă referitoare la obligativitatea eciziei de îndrumare menționată mai sus nu sunt încălcate.
Nu se poate vorbi, așadar, despre un abuz de drept din partea reclamantelor, deoarece acestea au justificat un interes serios și legitim și au promovat acțiunea de față cu bună credință, exercitându-și drepturile procesuale ca expresie a liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. doptarea nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior, în perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaționale. Ori, dacă pretențiile reclamantelor ar fi fost într-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.
Este adevărat că art. 1 alin 2 din nr.OUG 146/2007 enumeră câteva categorii de personal care beneficiază de recunoașterea acestui drept - respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României - însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal ".care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale" conduce la concluzia că legiuitorul i-a avut în vedere și pe reclamante deoarece fac parte din categoria de personal care, în prezent, beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unei legi speciale - respectiv Legea nr. 45/2007.
Instanța a mai reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate, cu atât mai mult cu cât în Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a dispus că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.
Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamantelor s-a dispus a se face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva sentinței, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru și motivat, au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
În motivarea recursului Ministerului Economiei și Finanțelor se arată, în esență, că:
- prima instanță a soluționat cauza fără a ține seama că se solicitase strămutarea cauzei ( existând dosar - cu termen la 19.05.2008 ).
- greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesual pasive raportat la dispozițiile Legii 500/2002, Legii 216/2001, Legii 743/2001, Legii 631/2002, Legii 507/2003, Legii 511/2004 coroborate cu cele ale HG386/2007, OG22/2002.
La termenul din 9.06.2008, reprezentantul Ministerului Economiei și Finanțelor a precizat că cererea de strămutare ( dosar - ) a fost respinsă la 19.05.2008.
Ministerul Justiției, în motivarea recursului declarat - întemeiat pe art. 304 pct.9 pr.civ. -, a invocat următoarele: - așa cum s-a reținut și prin nr. XXIII/12.12.2005, pronunțată în recurs în interesul legii de către dreptul la primă de concediu al magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza Legii 50/1996 a încetat să mai existe începând cu 1.01.2003 prin intrarea în vigoare a OUG177/2002; ori instanța de fond a nesocotit aceste constatări cu caracter general-abstarct și obligatoriu, iar motivarea pentru admiterea acțiunii nu are suport legal; - nici OUG146/2007 nu a dispus plata primelor de concediu pentru 2001-2006 categoriei profesionale din care fac parte reclamantele, prevăzând expres în art. 1 alin.2 categoriile de personal bugetar vizat; - este greșită și reținerea unei situații discriminatorii câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare, iar dispozițiile OG137/2000 sunt aplicabile modului de aplicare a unor dispoziții legale și nu examinării soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs formulate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de disp. art. 304, 3041, 312.pr.civ. Curtea de Apel reține că acestea sunt fondate pentru considerentele ce se vor analiza.
Recursul promovat de Ministerul Justiției este admisibil pentru alte motive decât cele invocate în cererea de recurs, și anume pentru cel pus în discuție din oficiu de instanța de recurs la termenul din 19.05.2008 vizând prescrierea dreptului la acțiune pentru anul 2003 față de data promovării acțiunii.
Astfel, în acest sens se reține că dreptul reclamanților s-a născut -așa cum a susținut de altfel și acest recurent în ultimul aliniat al paginii I al cererii de recurs, dând citare considerentelor. XXIII/2005 a- la 1.01.2003 când a intrat în vigoare actul normativ discriminatoriu ( OUG177/2002 ), începând să curgă însă la plecarea în concediu a fiecăruia, moment când această sumă putea fi acordată ( art. 7 alin.3 /1958, coroborat cu art. 41/1 alin.1 Legea 50/96 republ.cu modif.).
Ori acțiunea a fost promovată la 5.12.2007, caz în care conf. art. 166 alin.1 muncii. coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru anul 2003 dreptul la acțiune era prescris.
Pentru restul perioadei solicitate, așa cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță, despăgubirile se cuvin în temeiul OG137/2000, cu atât mai mult cu cât reclamanții dobândiseră și un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului; ori lipsirea reclamantelor de acest drept nu a survenit ca ingerință acceptată de practica CEDO.
Sub aspectul argumentelor invocate de acest recurent în susținerea motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 pr.civ. se constată că acestea nu sunt întemeiate și nu pot determina reformarea sentinței;
- astfel,. XXII/2005 a nu a statuat pe calea recursului în interesul legii că pentru perioada ulterioară datei de 1.01. 2003 nu există discriminare prin neacordarea primei de concediu, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 329 alin.3 teza aII-a pr.civ.; această solicitare a format abia obiectul prezentei cauze.
- de asemenea, OUG146/2007 nu a constituit temei al admiterii acțiunii- astfel încât să se justifice analizarea situațiilor reglementate de acest act normativ, respectiv categoriile de salariați din sectorul bugetar vizate de acesta -, ci, alături de dispozițiile Legii 45/2007, a fost considerat ca un act de recunoaștere implicită a justificării dreptului la primă de concediu a salariaților bugetari pentru perioadele cât acest drept le-a fost suspendat ori nu le-a mai fost recunoscut.
În ceea ce privește motivele invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, prin N se constată că acestea nu pot atrage reformarea hotărârii recurate întrucât:
1. Promovarea de către recurentă a unei cereri de strămutare nu împiedică soluționarea cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, atât timp cât nu a dispus suspendarea conf. disp. art. 40 alin.2 pr.civ.; această interpretare rezită din dispozițiile art. 40 alin.5 teza a II-a pr.civ.
De altfel, recurenta nu a adresat nici o cerere instanței de fond raportat la cererea de strămutare " pretins a fi fost formulată"; ori instanța era ținută de principiul disponibilității procesuale, și prin urmare nu a analizat-o din oficiu neconstituind motiv de ordine publică.
Prin urmare, motivul invocat ( implicând și culpa procesuală a recurentei așa cum s-a reținut ) nu poate constitui temei de nelegalitate și netemeinicie a soluției recurate.
2. Sub aspectul calității sale procesual pasive în litigiul dedus judecății, se reține că această parte este în eroare; astfel, la fond nu a formulat nici întâmpinare și nici vreo altă cerere, iar instanța nu a respins nici o excepție privind calitatea sa procesual pasivă.
Cum însă excepția este de ordine publică, va fi analizată de către prezenta instanță; și în acest sens se constată că în mod legal a procedat prima instanță, obligând-o să aloce și să vireze în bugetul Ministrului Justiției sumele necesare plății drepturilor bănești acordate prin hotărâre; legitimarea sa procesuală este dată de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002,modif.- conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin.1 lit."a, g, i" ) și cu expunerea de motive a OUG146/2007 ( precum și a tuturor actelor normative ce au reglementat drepturi salariale categoriilor profesionale bugetare ).
Însă, cum în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304/1 pr.civ. și pentru motivele reținute în argumentarea admiterii recursului Ministerului Justiției, se va dispune și admiterea recursului Ministerului Economiei și Finanțelor în aceleași limite.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 87/C/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte Sc nr. 87/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- în sensul că:
Admite în parte acțiunea completată.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006.
Respinge ca prescris capătul de cerere privind despăgubirile vizând același drept pe anul 2003.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 09.06.2008.
Pt. PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuiocaflat în CO JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
red.sent.
red. /17.06.
tehnored./3 ex./18.06.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
