Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 5/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr.5
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER:
**********************************************
La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BACĂU,având ca obiect drepturi salariale.-
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru reclamanți lipsă fiind celelalte părți.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.-
Avocat având cuvântul pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.-
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BACĂU,obligarea acestora la plata unor drepturi salariale constând în sporul de periculozitate, respectiv 15% din salariul de bază brut începând cu data de 01.02.2005 și în continuare pentru viitor, să li se acorde anual câte 3 zile în plus la concediul de odihnă începând cu concediul de odihnă aferent anului 2005 și în continuare pentru viitor, obligarea pârâtului Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare acestui spor în cartea de muncă.-
În motivarea cererii s-a susținut de către reclamanți că au calitatea de judecător la Judecătoria Buhuși și că îndeplinesc o activitate de mare risc social, situație în care pericolul este consacrat și prevăzut în mod cert.-
Invocă reclamanții și că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale - cel al egalității de tratament juridic și / sau pecuniar și al diferenței juste date numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, ceea ce implică, susțin ei, recunoașterea și consacrarea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.-
Motivează contestatarii și că susținerea conform căreia beneficiază de sporul de 15% pentru condiții vătămătoare sănătății nu poate fi primită, în condițiile în care normele de drept aplicabile, respectiv - art.77 din Legea nr.303/2007 și art.27 din OUG nr.27/2006 nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, fiind diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase.-
În ce privește al doilea capăt de cerere invocă reclamanții dispozițiile art.8 lit. a din HG. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare și art.142 din Codul Muncii, conform cu care " salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare " beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. -
Prin întâmpinarea depusă Ministerul Justiției a solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca nefondată. -
La termenul din 27 iunie 2008 în temeiul dispozițiilor art. II din OUG nr.75/2008 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea la Curtea de APEL BACĂU spre competentă soluționare, unde a fost înregistrată sub nr-.-
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile legale în materie se constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Buhuși iar obiectul cauzei îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale constând în sporul de periculozitate de 15% din îndemnizația de încadrare brută lunară.-
Dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art.7 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar - prevăd că acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize de specialitate a existenței unor condiții de muncă care pot fi deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase și pot de la o situație la alta.-
Concluzionând, articolul sus-menționat nu prevede condiția imperativă a acordării sporului de 15% de mai multe ori, în cazul existenței cumulative a condițiilor de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase. Din contra, sporul de 15% poate fi acordat o singură dată și doar în urma aprecierii unui expert de specialitate asupra existenței în cadrul fiecărei instanțe a condițiilor de la art.7 din actul sus - menționat.-
În plus, așa cum a stabilit Curtea Constituțională cu putere obligatorie prin deciziile 818, 819, 820 la 03.07.2008, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme judecătorești instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.-
Nici susținerea conform căreia dispozițiile cuprinse în Codul Muncii referitoare la contractele de muncă ar fi incidente în privința magistraților nu poate fi reținută.-
Astfel, din chiar interpretarea art.1 din Legea nr.130/1996 rezultă că prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt incidente în privința magistraților.-
De altfel, atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații sau celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești să beneficieze de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare a reglementat expres modalitatea în care aceștia pot beneficia de aceste drepturi suplimentare.- În acest sens sunt și dispozițiile art.32 din OUG nr.27/2006.-
În ceea ce privește referirea la prevederile art.77 din Legea nr.303/2004, din interpretarea acestui articol rezultă că măsurile speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe judecători și procurori sunt stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Ministrului Justiției și Ministerului Administrației și Internelor și nu de către o instanță judecătorească. -
Pentru considerentele sus - arătate în baza dispozițiilor legale sus - menționate instanța urmează să respingă ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții, cu domiciliul ales la Judecătoria Buhuși în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale.-
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.-
Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2008.-
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
ASISTENȚI JUDICIARI
Red.sent.SC/25.09.2008
Tehn.red,EG/8.10.2008- ex.11
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin