Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 517/CM

Ședința publică din 17 Iunie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, cu domiciliul ales în T,-,.1,.D,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr.182/24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.239, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal și asistat de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.9/12.05.2008, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale fără nr. depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.cod procedură civilă.

Recursul a fost declarat la data de 13.05.2005, iar hotărârea recurată i-a fost comunicată reclamantului la data de 16.04.2008, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța, din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului, având în vedere că acesta a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999.

Apărătorul recurentului reclamant având cuvântul susține că reclamantul la data comunicării hotărârii instanței de fond, nu a fost prezent la domiciliu, a fost plecat în străinătate și toată corespondența a fost primită de tatăl său, care nu l-a anunțat. Solicită respingerea excepției de tardivitate, admiterea recursului considerând că este depus în termen și să se dispună continuarea judecății cererii la instanța de fond.

Reprezentantul intimatei pârâte, față de excepția tardivității invocată din oficiu de instanță, consideră că aceasta este întemeiată, termenul de declarare a recursului a fost depășit de către reclamant, la dosar existând dovezi în acest sens( deși a fost citat la două termene consecutive cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a-și semna acțiunea, acesta nu s-a prezentat).

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate a declarării recursului de față.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Reclamantul a chemat în judecată pârâta Membru Grup B, solicitând ca părin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2380 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și la 409,92 lei reprezentând daune pentru neachitare la termen a obligațiilor sus menționate.

În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 10.02.1992 a fost salariatul pârâtei la punctul de lucru T (fosta Sucursală T) locația B, așa cum rezultă din contractul său individual de muncă nr.258 din data de 10.02.1992.

A mai arătat reclamantul că, a încheiat activitatea la "" SA la data de 30.-.

A precizat reclamantul că, în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății se prevedea la art.168 (1): "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA" și, deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații, pentru anii 2004, 2005, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se ridică la suma totală de 2380 lei, astfel:

Suplimentări salariale de Paști 1400 lei în 2005.

Suplimentări salariale de C 980 lei în 2004.

Reclamantul a învederat faptul că salariul brut pe "" a fost de 9.800.000 ROL (980 RON) în anul 2004: 14.000.000 (1400 RON) în anul 2005, așa cum rezultă din adresele pârâtei nr.1666/2003; 313/2005, anexate la prezenta.

De asemenea a mai arătat că pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări salariale, pârâta îi datorează și suma de 402,92 RON, reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție.

În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art.166 din Codul Muncii; art.168 (1) din contractul colectiv de muncă la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005, 2006, 2007.

În dovedire, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția de prematuritate a introducerii acțiunii și a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii de chemare în judecată formulată de reclamantul.

Prin sentința civilă nr.182 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în temeiul art.133 alin.1 cod procedură civilă s-a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu Membru Grup

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că deși i s-a solicitat reclamantului prezența în instanță la termenele de judecată din 9.01.2007 și 24.01.2007, pentru a-și semna acțiunea acesta nu a înțeles să dea curs acestor solicitări, astfel că în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art.133 alin.1 cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului - considerând că este depus în termen și să se dispună continuarea judecării cererii sale la instanța de fond.

La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului din 17 iunie 2008, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului și a rămas în pronunțare asupra acestui aspect.

Verificând actele dosarului, instanța constată că excepția este fondată.

Instanța reține că hotărârea i-a fost comunicată reclamantului la data de 16 aprilie 2008, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată în dosarul de fond - fila 83, iar recursul împotriva hotărârii de fond a fost declarat de reclamant la data de 13 mai 2008.

În raport de data comunicării hotărârii instanței de fond, se constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999, ultima zi de declarare în termen a recursului fiind data de 2 mai 2008.

Dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, prevăd că:" Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond", iar dispozițiile art.103 alin.1 cod procedură civilă prevădf că: "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Având în vedere că recurentul nu a respectat aceste dispoziții legale și a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, excepția va fi admisă, iar recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat recursul civil declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în T,-,.1,.D,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr.182/24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.239.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: Șt./

Red.dec.gref./2ex./27.06.2008

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Constanta