Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6337/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6337
Ședința publică de la 13 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 779/09.08.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din 31 august 2009 și pentru comunicare întâmpinare, iar în cauză se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 779/M din 29 august 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Brașov a respins excepția necompetenței materiale, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, invocate de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de DGFP B, în calitate de reprezentant legal în teritoriu al acestui minister.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov să achite reclamantului suma de 24.432 lei (sumă netă) reprezentând diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2004 - 01.01.2006, actualizate cu indicele de inflație la care se va calcula dobânda legală, la data plății efective, conform OG nr. 9/2000.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, menționate anterior.
A fost obligat pârâtul Curtea de Apel Brașov să facă cuvenite modificări în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respins petitul privind obligarea pârâților la efectuarea diligențelor pentru recalcularea pensiei reclamantului.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamantului izvorăsc dintr-un raport de muncă, stabilit între judecător și instanța la care activat în perioada pentru care se solicită despăgubiri. In aceste condiții, în raport de prevederile art. 1(2) lit."i" din OG nr. 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, dispoziția art. 21 fost interpretată în sensul că dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 284 Codul Muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit."c" cod procedură civilă instanța de drept comun fiind tribunalul.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașova fost respinsă întrucât în perioada 01.02.2004 - 15.02.2006, reclamantul îndeplinit funcția de judecător în cadrul acestei instituții, fapt ce justifică legitimarea procesuală pasivă Tribunalului Brașov.
A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art. 15 din HG nr. 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Rolul este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestora.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Petentul, în calitate de magistrat a beneficiat în baza art. 33 din Legea nr. 50/1996, integral și procentual de sporul de vechime în muncă, act normativ prin care legiuitorul a așezat cele două categorii sociale, respectiv magistrații și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale, respectiv sporul de vechime în muncă.
Ca urmare a intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 categoria socială a magistraților a fost înlăturată în mod abuziv de la beneficiul sporului de vechime în muncă.
În acest fel, s-a creat un tratament discriminatoriu între categoria socială a reclamanților și celelalte categorii sociale.
Actele normative privind salarizarea magistraților, ce au succedat Legea nr. 50/1996, respectiv nr.OG83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt acte normative ordinare care nu au puterea de a abroga prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 care reglementează și în prezent plata sporului de vechime pentru personalul auxiliar de specialitate, încălcând dispozițiile Legii nr.54/2000 privind analogia și tehnica legislativă.
Prin reglementările instituite cu privire la salarizarea magistraților, începând cu adoptarea nr.OG 83/2000 care au eliminat sporul de vechime în muncă au fost încălcate și prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 53/2003, aplicabilă pentru perioada în litigiu, care prevede că salariul lunar, în speță, indemnizația lunară cuprinde salariul de bază respectiv indemnizația de bază, sporurile și alte adaosuri cuvenite, definiție din care rezultă că indemnizația lunară a magistraților nu include sporul de vechime în muncă.
Față de situația expusă mai sus considerăm că în mod corect Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin Hotărârea nr. 170/6.07.2006 că între categoria socială a magistraților și celelalte categorii profesionale există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit prevederilor art.2 alin.1, art.2 alin.3 și art. 6 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la acordarea sporului de vechime în muncă.
Așa cum a reținut și instanța supremă în decizia nr.XXXVI/2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de vechime în muncă și după intrarea în vigoare a OUG82/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, întrucât în cuprinsul acestui act normativ nu există nici o prevedere de abrogare expresă a art. 31 din această lege (devenit art. 33 după republicare), precum și că o atare abrogare nu s-a dispus nici prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, astfel că toți magistrații au beneficiat, în continuare, de includerea în indemnizația lor lunară a sporului procentual corespunzător vechimii în muncă.
S-a relevat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă atât timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizațiile cuvenite categoriei profesionale a magistraților.
Totodată, față de dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanța Guvernului, ca reglementare legală ordinară, nu poate contraveni dispozițiilor dintr-un act normativ de nivel superior (legea) încât, în condițiile lipsei unei prevederi exprese de abrogare a dreptului la sporul pentru vechime în muncă, într-un act normativ de același nivel, magistrații sunt îndreptățiți să-l primească în continuare.
În argumentarea acestui din urmă punct de vedere, trebuie subliniat că suprimarea unui drept salarial recunoscut constant, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești, precum și cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, ar constitui un tratament discriminatoriu pentru magistrați, de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituția României, republicată, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul Muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din aceeași ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul Muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.
Instanța mai reținut că existența discriminării a existat pe perioada în litigiu și în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv între magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte categorii de magistrați.
Astfel, în Titlul III art.73 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul magistraților, se menționează în mod expres că " salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se stabilește prin Legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică ", iar în anexa 2/2 a Legii nr.154/1998 actualizată, erau prevăzute și indemnizațiile judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 prevedeau în mod expres că "dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporul de vechime în muncă etc rămân în vigoare".
Această reglementare demonstrează că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au beneficiat pe toată perioada în litigiu, până la intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 de spor de vechime în muncă, fapt ce înlătură apărarea intimatei privind neaplicarea prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
Privitor la această situație, intimata Ministerul Justiției a recunoscut implicit existența tratamentului discriminatoriu în cadrul aceleiași categorii sociale, întrucât, prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OG nr. 27/2006 privind salarizarea și unele drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a reglementat expres acordarea sporului de vechime.
Chiar după adoptarea nr.OUG 27/2006, pe perioada 01.09.2006 - 12.03.2007 instanța a constatat existenta discriminării intre categoria sociala a magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si celelalte categorii de magistrați.
Astfel, art. 41 lit. b din nr.OUG 27/2006 prevede abrogarea unor reglementari din Legea nr. 56/1996 privind salarizarea magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si a altor drepturi fără a specifica expres dispozițiile abrogate.
Verificând starea actuală a acestui act normativ, ca urmare a abrogărilor anterioare, rezulta ca prevederile art. 10 privind sporul de vechime in munca, art.14 si 15 privind sporul pentru condiții grele si sporul pentru ore suplimentare, precum si alte prevederi nu au fost abrogate, urmând a fi aplicate in continuare.
Discriminarea anterioară între cele două categorii de magistrați, privind acordarea sporului de vechime în muncă nu s-a bazat pe o justificare rezonabilă și obiectivă, așa cum prevede art.14 din CEDO.
Trebuie precizat că intimata Ministerul Justiției, în Proiectul nr.OUG 27/2006, privind sistemul de salarizare al magistraților, prevăzuse necesitatea acordării sporului de vechime în muncă, fapt ce demonstrează încă o dată recunoașterea existenței tratamentului diferențiat, între sistemul de salarizare al magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul autorităților judecătorești.
Intimatul Tribunalul Gorja fost obligat să efectueze mențiunile în carnetul de muncă ale petentului, privind evidențierea acordării sporului procentual de vechime în muncă, în procentele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificată, pe perioada din litigiu.
Împotriva sentinței, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Brașov,
criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, Ministerul Justiției susține că sporul de vechime în muncă nu mai fost prevăzut în Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi de personal din organele autorității judecătorești, odată cu modificările și completările ulterioare aduse prin OG nr. 83/2000, fiind abrogat.
Pe de altă parte consideră că dreptul material la acțiune luat naștere de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască și deci coincide cu data intrării în vigoare OG nr. 83/2000, care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați, astfel că nu poate invoca necunoașterea legii sau faptul că o acțiune în pretenții poate fi formulată numai dacă s-a pronunța CNCD-ul.
De altfel, hotărârea CNCD nr. 170/06.07.2006, invocată în motivare, a fost desființată de Colegiul director al acestei instituții prin hotărârea nr. 280/28.08.2006, stabilindu-se că s dispozițiile art. 33 alin. 3 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu sunt discriminatorii potrivit OG nr. 127/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar conform art. 3, termenul de prescripție fiind de 3 ani. astfel că raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, consideră că drepturile solicitate sunt prescrise.
Curtea de Apel Brașov invocă în recursul său excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada cuprinsă între 01.01.2004 - 01.07.2005 când Curtea de Apel Brașov nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că activitatea desfășurată de magistrați nu se înscrie în rândul raporturilor tipice de dreptul muncii, fiind raporturi atipice, că judecătorii, procurorii și personalul asimilat au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară brută care este și unica formă de remunerare, acestora neaplicându-li-se prevederile Codului Muncii.
In lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime, menținerea sentinței pronunțate ar însemna o adăugare la lege.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a acordat în mod greșit suma de 24.432 lei în loc de 22.382 lei, cum dovedește calculul depus la dosar.
In ce privește aplicarea indicelui de inflație, recurenta precizează că sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 cod civil, reclamantul putând pretinde doar dobânda legală.
Recurenta a solicitat judecarea recursului în lipsă.
In recursul Ministerului Justiției este criticată sentința în ce privește soluționarea prescripției dreptului la acțiune, fiind invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din codul d e procedură civilă.
Invocând decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul susține că prin aceasta s-a reținut că sporul de vechime reprezintă drepturi salariale și este vorba de prestații periodice succesive, astfel că termenul de prescripție de 3 ani se aplică raportat la momentul introducerii acțiunii. De aceea susține recurentul că dreptul este prescris anterior datei de 24.06.2004.
Ministerul Economiei și Finanțelor susține în recursul său că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive și că nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu bugetul de stat.
Susține că atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are Ministerul Justiției, care este și ordonator principal de credite.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamantul nu are dreptul la plata sporului de vechime.
Solicită modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recursurile sunt întemeiate și se vor admite pentru următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 stipulează faptul că - dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art. 3 din același decret arată că orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
In același timp, dispozițiile art. 166 alin.1 din Codul Muncii rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Față de aceste dispoziții se va reține că în mod greșit prima instanță a procedat la înlăturarea aplicării prevederilor privind prescripția extinctivă, cererea formulată de reclamant fiind prescrisă parțial în raport de data introducerii acțiunii - 26.06.2007, raportată la drepturile solicitate, perioada 01.01.2004-01.01.2006.
In consecință, se va reține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea pentru perioada 01.01.2004-25.06.2004.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator, între reclamant și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă și prin urmare, acesta nu are obligații față de reclamant.
Reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat să aloce fonduri pentru plata unor drepturi salariale, obligație care nu îi aparține în condițiile în care între acest minister și reclamanți nu există nici un raport juridic.
Ca urmare, instanța constată întemeiată excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și, admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cât privește criticile recurentei Curtea de Apel Brașov legate de lipsa calității procesuale pasive, netemeinicia cererii de chemare în judecată, cuantumul sumei la care a fost obligată și aplicarea indicelui de inflație, acestea sunt nefondate.
În mod corect Tribunalul Brașova avut în vedere calitatea Curții de Apel Brașov de ordonator principal de credite la data pronunțării sentinței recurate. Faptul că anterior, pentru perioada 01.01.2004-01.07.2005, calitatea de ordonator principal de credite a aparținut Tribunalului Brașov nu are nicio relevanță, în condițiile în care la data pronunțării sentinței are calitatea de ordonator principal și atribuții cu privire la plata drepturilor pretinse.
Prin decizia nr.XXXVI din 07 05 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că judecătorii și procurorii beneficiază de spor de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În conformitate cu art.329 alin.3 Cod procedură civilă,dezlegarea dată problemei de drept prin această decizie este obligatorie pentru instanțe.
Față de acest aspect, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la faptul că dispozițiile legale nu au mai prevăzut spor de vechime pentru magistrați, atâta timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În consecință, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a dispus obligarea pârâților la plata sporului de vechime cuvenit magistraților și neachitat.
Și critica referitoare la greșita acordare a sumelor aferente sporului de vechime reactualizate este nefondată deoarece pârâții,ca urmare a neacordării acestui spor,au produs reclamantului un prejudiciu și au obligația să-l repare integral, inclusiv pe C suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Întrucât urmează a fi modificată sentința în sensul înlăturării obligației pârâților la plata sumelor pentru perioada în care dreptul la acțiune este prescris, criticile legate de cuantumul sumei datorate rămân fără obiect.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea va reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Tribunalul Brașov făcând o greșită aplicare a legii în ce privește prescripția dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, astfel încât în baza art. 312 alin.1 codul d e procedură civilă,recursurile se privesc ca fiind întemeiate și se vor admite.
Se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor și va fi respinsă acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți pentru perioada 01.01.2004-25.06.2004. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 779/09.08.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți pentru perioada 01.01.2004-25.06.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 2009.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/01.12.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu
