Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 636/

Ședința publică din 21 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul G, precum și de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin împotriva sentinței civile nr.59/18.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului reclamant G, precum și a recurenților pârâți TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se mai învederează că la dosar, prin serviciul registratură, s-au depus precizări la recursul declarat de MEF prin DGFP și întâmpinare de către recurentul pârât Ministerul Justiției.

Întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar, nu sunt invocate chestiuni de ordine publică, instanța consideră că nu se impune comunicarea.

Se constată că, prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.59/2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de Curtea de APEL BRAȘOV.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV pentru perioada 26.10.2004 - 01.07.2005, invocată de aceasta prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției; Curtea de APEL BRAȘOV; TRIBUNALUL BRAȘOV; Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 26.10.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.

A fost obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând:

- obligarea pârâților sa calculeze si sa plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând din data de 26.10.2004 si până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite potrivit punctelor anterioare, cu indicele de inflație și dobânda legală.

- să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă;

- obligarea paratului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV este neîntemeiata, deoarece nu are relevanta faptul ca, pe perioada 01.01.2004-01.07.2005, aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.

La momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite, astfel încât poate sta in judecata, in calitate de parata.

In consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de mandatara, instanța a constatat că potrivit art.15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pe perioada 26.10.2004-2.11.2004 este întemeiată, fiind admisă, având in vedere prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin.1 din același act normativ, precum și art.283, alin.1, lit. c din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a avut și are calitatea de judecător la TRIBUNALUL BRAȘOV, așa cum rezultă din carnetul de muncă de la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicita e neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.

Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".

In concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamantului la bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției și de reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A.În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada, perioada în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamantului. Se mai arată că reclamantul nu este angaja al Curții de APEL BRAȘOV, acesta desfășurând-și activitatea în cadrul TRIBUNALUL BRAȘOV, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamant. Sentința este criticată și pentru acordarea dobânzii și indexărilor cu încălcarea art.1088 Cod civil.

În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50% a fost abrogat expres.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta. Apreciază că aplicarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație pentru sumele constând în spor de 50% nu se justifică.

. Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale, respectiv TRIBUNALUL BRAȘOV unde își desfășoară activitatea reclamantul ca judecător. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantului au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

Criticile recurenților Ministerul Economiei și Finanțelor și TRIBUNALUL BRAȘOV cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.

Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.

Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept nefiind o dobândă convențională ( și - Teoria generală a obligațiilor).

Împotriva sentinței au formulat recurs și reclamantul, în termen, motivat, criticând sentința pentru respingerea neacordarea sporului de 50% și pentru viitor, deci după data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței de fond.

În ceea ce privește critica din recursul reclamantului cu privire la acordarea și pentru viitor a sporului de 50%, Curtea, în accepțiunea deciziei de recurs în interesul legii nr. 21/10.03.2008 care constată că "magistrații [----] au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001", ținând cont și de caracterul raportului obligațional dintre părți care echivalează cu un raport juridic de muncă atipic ce intră sub incidența art. 291 Cod procedură civilă și 110 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a reține că în baza dispozițiilor legale mai sus invocate pretențiile reclamantului reprezintă prestații periodice cu executare succesivă și se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unor prestații periodice.

Prin urmare sentința va fi modificată și în sensul recunoașterii acordării acestor drepturi salariale și pentru viitor. (respectiv după data rămânerii irevocabile a sentinței atacate) și până la noi dispoziții legale în materie.

În mod implicit instanța va dispune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare sumelor constând în sporuri de 50% pentru perioada menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile pârâților Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției, MEF prin DGFP împotriva sentinței civile 59/2008 a Tribunalului Brașov.

Admite recursul formulat de recurentul reclamant -G împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV să plătească reclamantului sporul de 50% din indemnizația brută lunară și pentru viitor până la noi dispoziții legale.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 21 Mai 2008.

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Cu opinia separată

cu privire la acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii în sensul respingerii acestor pretenții ale reclamantului.

Președinte,

- -

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi admise în parte a recursurile și respinse pretențiilor invocate de reclamant prin care solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.

În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.

Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.

Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.

Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.

Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.

În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.

De asemenea, faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind "acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.

O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă

Președinte,

- -

Red.op.maj.: AP/6.06.2008

Red.op.sep.: CȘ/6.06.2008

Dact: MD/9.06.2008 - 3 ex.

Jud.fond:/

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Brasov