Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 854/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 854
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, - -,nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.334 din data de 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 260, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în substituire avocat, din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând ca cheltuielile de judecată să fie solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligata parata la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate in cuantum de 10.650 lei, suma actualizata in funcție de indicele de inflație reprezentând suplimentari salariale de Paste 2006-2008 si de C 2006-2008, precum si a cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște si de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând si excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusa in discuția părților si unita cu fondul.
La data de 10.02.2009 reclamantul si-a precizat acțiunea solicitând obligarea paratei la plata sumei de 3250 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neacordate pentru perioada 2005-2006 Paste și
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză prin sentința civilă nr. 334 pronunțată la data de 10.02.2009, Tribunalul Prahova respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parata.
A admis acțiunea precizata și in consecință a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de Paște 2006 și C 2005 în suma brută de 1974 lei, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plătii efective.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 200 lei cheltuieli i de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut că, reclamantul a fost salariatul paratei in perioada 2005-2006, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște si
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauza rezulta ca reclamantul a fost salariatul paratei insa, in perioada 2005-2006, nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C, astfel încât parata este obligata sa achite aceste drepturi reclamantului, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar ca parata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de baza.
Prin urmare instanța, in baza Contractelor colective sus-menționate si a art.161 și urm. muncii, va admite acțiunea precizata si va obliga pârâta să plătească reclamantului prima de Paste 2006 si C 2005 in suma bruta de 1974 lei, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflație de la data scadentei pana la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadenta, reclamantul a suferit un prejudiciu constând in imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadenta.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusa termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadentei sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cat prezenta acțiune vizează un conflict de munca.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimata-reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 10.09.2008, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008 depusă în copie la fila 37 dosar fond, la care se face trimitere și în recurs, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, iar pentru Paște 2006 suma de 1047 lei, în total 1974 lei, cât a cerut și reclamantul.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 334 din data de 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 260, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu
- - - - -
Grefier,
- -
VN/VS
2 ex./29.04.2009
f--Trib.
jf.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu