Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 855/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.855
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Niță Valentin
JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din data de 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, nr.99, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova și intimatul-reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC SA B depune la dosar concluzii scrise și raport de expertiză contabilă extrajudiciară. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat din cadrul SC SA, efectiv din anul 1998.
În anii următori, acest adaos introdus în salariul de bază, a urmat regula indexărilor ca și partea fixă, reprezentând salariul de bază, astfel încât o dată introdus în salariul de bază, acest adaos se va regăsi și în anii următori, până în prezent.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1725 lei reprezentând valoare de toamna iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură conform art. 176 alin.l și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică petrol ș gaze pentru anii 2006,2007, 2008 sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru perioada solicitată a avut calitatea de salariat al pârâtei, conform mențiunilor din carnetele de muncă.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamant că potrivit Codului muncii, sunt nule clauzele contractuale care conțin renunțări salariale iar dispozițiile art. 99 alin.2 din Contractul colectiv la nivel național pe anii 2005-2008, prevăd că drepturile stabilite în contractul colectiv sunt considerate minime la nivelul cărora începe negocierea celorlalte contracte colective la celelalte niveluri.
În dovedirea acțiunii, reclamatul a solicitat proba cu acte.
SC SA Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii susținând că potrivit art. 176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul 7 cuprinde dispoziții privind protecția socială a salariaților distinct privind salarizarea
În ceea ce privește excepția prescripției, se susține de către pârâtă că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e din codul muncii, referitor la modul de calcul al modului de prescripției, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare pârâta mai susținut că reclamantul nu are calitate procesuala activă, precizându-și creanța prin invocarea art. 176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani.
Prin sentința civilă nr.339 din 10 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, obligând pârâta să plătească reclamantului în funcție de perioada efectiv lucrată 2005-2007 drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă, conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite. Totodată pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că excepțiile invocate sunt neîntemeiate potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.283 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia.
În speță se solicită de către reclamant obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art. 282 lit. c din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care în baza art. 137 cod pr. civilă tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului se reține că este neîntemeiată deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură.
Reiese ca între reclamant și titulara dreptului există identitate, considerente față de care tribunalul respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Pe fondul cauzei, analizând actele depuse se constată că acțiunea este întemeiată în parte potrivit considerentelor ce urmează:
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2005-2007 s-a prevăzut ca salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamantului.
Ca urmare, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului în funcție de perioada efectiv lucrată drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
În baza art.274 pr.civ. a obligat pârâta la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâta SC SA B (filele 4-10) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În ședința dezbaterilor de astăzi, recurenta a formulat și depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri (filele 14-48).
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte SC SA B, Sucursala -astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă anexate acțiunii (filele 3-27).
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 42-65 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariul său, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantului la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005 sau 2005-2006, după caz, astfel cum s-a solicitat.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantului-intimat, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris depus atât la instanța fondului cât și în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și .
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale intimatului-reclamant prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, respectiv 2005-2006, fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia, ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din data de 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, nr.99, județul P și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
G
Fiind pensionată se
semnează de
Președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehored.3 ex./15.05.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Niță ValentinJudecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
