Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1089
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 96/23.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza spre competentă soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată că prin acțiunea civilă înregistrată la 02.10.2007 sub nr- la Tribunalul Timiș reclamanții, C, HG, și intervenientele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 și până la data rămânerii definitive a hotărâri judecătorești, actualizate în raport cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la executarea hotărârii judecătorești, precum și în viitor, dispunând efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 prevăd sporul de confidențialitate care li se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 ci și altor categorii, respectiv celor din aparatul de lucru al guvernului, administrației președințial, ministerului afacerilor externe, etc.
În raport de dispozițiile OG nr.19/2006 rezultă că voința legiuitorului a fost de a acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informați clasificate.
Or, deși judecătorii și personalul auxiliar de specialitate conform art.28 din Legea nr.182/2002 dețin certificate și autorizați ORNIS și gestionează informați clasificate, nu beneficiază de un astfel de spor.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare a solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că exercitarea unui astfel de drept se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale iar nu la examinarea soluțiilor legislative astfel că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, nefiind astfel încălcate dispozițiile OG nr. 137/2000.
De asemenea se arată că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați, care au un statut specific reglementat prin Legea nr.303/2004 drepturile salariale fiind stabilite prin OUG nr.27/2006.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin întâmpinare au invocat excepția lipsa calității procesuale pasive iar în fond au solicitat respingerea acțiuni ca neîntemeiată.
În apărare s-a arătat că obiectul cererii nu are reglementare juridică întrucât dispozițiile legale invocate de către reclamanți se referă la alte categorii socio-profesionale din care nu fac parte reclamanții, iar dispozițiile OUG nr.137/2000 nu sunt incidente în cauză.
Prin sentința civilă nr. 96 din 23.10.2008, instanța de fond a admis acțiunea și cererea de intervenție, și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA să le plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu octombrie 2004, actualizat cu indicele de inflație, a obligat angajatorul reclamanților și intervenienților să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea de muncă pentru fiecare reclamant și intervenient.
De asemenea a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respinsă, deoarece o astfel de calitate este impusă de înseși obligațiile legale pe care le are acest pârât, cu privire la bugetul de stat.
Într-adevăr, fără avizele Ministerului Economiei și Finanțelor, fapt de notorietate și, deci, foarte bine știut și de acest pârât, nu pot fi luate în discuție de către legiuitor nici proiectele anuale de lege ale bugetului de stat și nici proiectele actelor normative de rectificare periodică ale acestui buget, de la care sunt finanțate și toate cheltuielile pe care le face, inclusiv acelea de personal, în executarea bugetului său, pârâtul Ministerul Justiției.
Or, așa fiind, nu mai încape nici o îndoială că acest pârât are calitate procesuală pasivă, opozabilitatea unui titlu executoriu cum este sentința recurată fiind necesară pe parcursul executării lui, fie benevole, fie silite, acest titlu executoriu referindu-se la realizarea unor creanțe ce se plătesc din bugetul de stat.
Într-o altă ordine de idei, în cauza de față fiind vorba de drepturi salariale restante a căror plată se face din bugetul Statului Român, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezidă în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 25 din Decretul nr. 31 din anul 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora statul este persoană juridică, și, ca subiect de drepturi și obligații "participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".
Examinând acțiunea astfel cum a fost formulată, potrivit motivelor de fapt și de drept invocate instanța apreciază întemeiată cererea urmând aoa dmite după cum urmează:
Este de atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, neputându-se reține o imixtiune a autorității judecătorești în sfera puterii legiuitoare, așa cum s-a susținut în motivele de recurs.
Ca atare, Curtea nu și-a depășit atribuțiile, și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, analizând situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificate, și criteriile tratamentelor diferențiate, concluzionând că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate sporurile de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin.1 din OUG nr.137/2000).
În ce privește fondul cauzei reclamanții având calitatea de judecători și asistenți judiciari la Tribunalul Timiș sunt supuși reglementărilor menționate mai sus, îndreptățiți fiind astfel la acordarea sporului solicitat.
Persoanele din acest cadru al sistemului bugetar fiind parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare(art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă într-o unitate bugetară), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același spor salarial: de confidențialitate.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), așa încât aceștia s-au aflat într-o situație identică (nu doar comparabilă cu celălalt personal din unitățile bugetare) cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamanți deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare a acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li s-au recunoscut sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamanților nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
Față de acestea instanța apreciază întemeiată cererea pe care o va admite potrivit art. 30 alin. 3 din OG nr.137/2000 raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din OG nr.19/2006, iar în ceea ce privește durata întinderii prejudiciului cauzat reclamanților, pretențiile acestora sunt întemeiate, constatând că aceasta este cuprinsă între data nașterii dreptului la acțiune septembrie 2004 și pe viitor.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a reiterat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă și Legea 500/2002.
În motivarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției, acesta a arătat că deoarece motivarea cererii de chemare în judecată și a sentinței atacate sunt întemeiate pe dispozițiile OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. 1, solicită instanței să constate că art. 1, 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000, au fost declarate neconstituționale, așa cum rezultă din decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale.
Recurentul a mai invocat si faptul că nu se poate reține tratamentul discriminatoriu reținut de instanța de fond. De asemenea sentința a mai fost criticată și pentru faptul că în mod greșit s-a dispus plata sporului pentru viitor, deoarece una din condițiile de fond ale exercițiului acțiunii civile o constituie acordarea unui drept, iar salariul presupune prestații periodice succesive, iar dreptul la prestații succesive se naște distinct și numai în măsura prestării serviciului, trebuie verificat în ce măsură dreptul s-a născut.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea, constată recursurile neîntemeiate pentru următoarele motive:
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că acesta a fost obligat să includă sumele cuvenite reclamantei în bugetul celor obligați la plată, avându-se în vedere atribuțiile sale prevăzute de Legea 500/2002, nefiind obligat direct la plata sumelor către reclamante, și întrucât în situația în care nu ar fi fost obligat să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamantă, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie, motiv pentru care recursul este neîntemeiat.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției, se rețin următoarele:
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
în această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsuigeneris.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004. privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Cea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce privește problema pusă în discuție de recursul în interesul legii, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
codul muncii dispune în art.39 alin.2 lit. f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia 46 din 15.12.2008, a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și a stabilit că personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În ceea ce privește susținerea recurentului Ministerul Justiției cu privire la faptul că dreptul nu este actual, și nu se poate acorda pentru viitor, Curtea constată că în conformitate cu decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare, ori recurentul nu a făcut dovada încetării stării de discriminare.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 96 din 23.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 96/23.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Președinte secție,
JUDECĂTOR
GREFIER,
- -
Red../ 10.07.2009
Tehnored. /2 ex/ 10.07.2009
Prima instanță: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
