Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 11209/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.11209
Ședința publică din data de 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, IU, A, A, A, G, IA, C, G, G, C, A, G, IA, toți cu domiciliul ales la cabinet avocat - -.J, Comuna din, nr.40, județul G împotriva sentinței civile nr.256 pronunțată la data de 4 martie 2009 de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat din Baroul d e Avocați G pentru intimata pârâtă SC SA B, lipsind recurenții reclamanți.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei pârâte declară că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că solicitările reclamanților privind plata cotei de profit nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci este o acțiune pentru plata altor drepturi decât cele de natură salarială prevăzute în contractul colectiv de muncă
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții, G, IU, A, A, A, G, IA, C, G, G, C, A, G, IA, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând cota parte din profitul societății realizat pe anii 2005, 2006, 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată la angajator, respectiv:3.252 lei/salariat pentru anul 2005, 6.959 lei pentru 2006, 6.736 lei pentru 2007;reactualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație; obligarea la plata sumei de 500 euro pe salariat cu titlu de daune morale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de salariați ai pârâtei aveau dreptul să li se plătească cota parte din profitul societății, așa cum prevede art.139 din CCM pe anul 2005, menținut fără nici o modificare si in contractele pe anii 2006 si 2007, unde se arată: cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
Această obligație deriva din prev.art.41 al.2 lit.a si art.42 al.2 lit. din CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, respectiv pe 2007 - 2010, unde se prevede expres ca cota parte din profit ce se repartizează salariaților este de pana 10% în cazul societăților comerciale și de până 5% în cazul regiilor autonome.
Intimata nu și-a respectat această îndatorire, fiind nevoiți să promoveze prezenta acțiune. De asemenea, s-a mai arătat ca în prezent nu există vreo negociere referitoare la cota de participare la profit ce li se cuvine.
In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar extrase din carnetele de muncă, extrase din CCM pe anii 2005 - 2007, extrase din CCM unic la nivel național 2005 - 2007, extrase din rapoartele anuale, cont profit și pierdere.
La termenul de judecată din data de 16.02.2009, au fost depuse cereri de intervenție în interes propriu de către și, care au solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții.
In dovedirea cererii de intervenție au fost depuse la dosar copiile carnetelor de muncă ale intervenienților.
Instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție.
Pârâta SC SA a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Buzău în soluționarea cauzei, motivat de faptul că în conformitate cu art.72 din Legea 168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Fiind vorba de un conflict de drepturi, așa cum este definit de art.67 din legea mai sus enunțată, care, este o lege specială, are prioritate față de reglementările codului muncii. In consecință, apreciază că Tribunalului București îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze. Pârâta a depus la dosar un punct de vedere cu caracter de întâmpinare, prin care își exprimă poziția cu privire la acțiunea reclamanților, invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamanților, pe motiv că părțile CCM sunt patronul și salariații, aceștia din urmă fiind reprezentați la nivel de unitate de un sindicat legal constituit.
Astfel, numai sindicatul legal constituit poate îndeplini cerința prev.de art.139 CCM, adică poate iniția și genera prin negocieri un drept al salariaților față de profitul. Dacă sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate cu privire la declanșarea și finalizarea procedurii prev.în art.139 CCM, salariații nu pot să acționeze individual, situație nesocotită de reclamantă prin formularea, în contradictoriu cu pârâta, cu privire la capătul de cerere referitor la profit.
Având în vedere că nu exista identitate între reclamant și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecații (care este sindicatul), solicită admiterea excepției.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, precizează că, cota de profit nu este un drept salarial, ci are o natură diferită, reprezentând alte venituri, conform art.42 din CCM. Conform art.283 lit.e din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni astfel că acțiunea a fost formulată peste acest termen.
Instanța a pus în discuția parților excepțiile invocate de pârât și le-a unit cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.256 pronunțată la data de 4 martie 2009 Tribunalul Buzăua respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prematurității acțiunii. A respins cererile de intervenție formulate de intervenienții si.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și intervenienților și a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție,în ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, instanța, având în vedere că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea angajatorilor la plata unor drepturi bănești ce derivă din calitatea de salariați a reclamanților și intervenienților, cu ocazia derulării raporturilor de muncă reținut că este vorba de un conflict de muncă, reglementat de prevederile codului muncii, care arată, în art.281 că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod.
In legătura cu instanța competenta să soluționeze conflictele de muncă, codul muncii arată în art.284 al.2 că cererile respective se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau, după caz, sediul. Din actele depuse la dosar, a reieșit că toți reclamanții și intervenienții au domiciliul pe raza jud. B, de unde rezultă că din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Buzău.
referitoare la competența teritorială au caracter imperativ și absolut. codul muncii stabilește o competenta derogatorie de la dreptul comun și exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părți și nici de instanță. motiv pentru care instanța s-a considerat legal investită în soluționarea prezentului litigiu.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost de asemenea respinsă, deoarece calitatea procesuală presupune existenta unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă ) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecații (calitate procesuala pasivă).Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitate sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile sale.
In speța dedusă judecății, reclamanții și intervenienții au indicat cu claritate în cererea introductivă atât obiectul pretențiilor lor, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel încât instanța constatat că aceștia au calitatea procesuală activă de a sta în raportul juridic dedus judecății pentru drepturile bănești pe care le-au solicitat în nume propriu, drepturi ce decurg din relațiile de muncă cu unitățile angajatoare.
Art.282 lit.a din codul muncii arată că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al CCM. procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la excepția prematurității acțiunii prevederile Art.109 cod proc. civilă statuează că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. In cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii se va anexa la cererea de chemare în judecată.
In consecință, instanța trebuie să analizeze dacă dreptul pretins de reclamanți s-a născut și dacă era necesară o procedura prealabilă. Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este necesară prevederea expresă a procedurii prealabile, înainte de sesizarea instanței, iar ea sa nu fi fost parcursă.
In speță, acțiunea reclamanților și a intervenienților de a pretinde, în calitate de salariați sau foști salariați anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, astfel încât cererea să fie considerată prematur introdusă la prima instanță. Angajatorul nu poate aprecia că dreptul nu s-a născut în absența negocierilor dintre sindicat și patronat, pentru ca lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele de muncă, de a beneficia de acele suplimentari, motiv pentru care aceasta excepție a fost respinsă. De asemenea, prin actul adițional întocmit la data de 12.08.1998 la CCM 15928/15.06.1998, părțile au convenit cota de participare la profitul anual al salariaților să fie de 10%.Prin invocarea excepției de prematuritate, pârâta își invoca de fapt propria culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor, cât și obligația organizării lor aparțin patronatului.
În ceea ce prescripția dreptului la acțiune al reclamanților prevederile art.283 al.1 lit. C din codul muncii statuează că se prescriu în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator. Același articol, la lit.e, arată că se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
In speță, pretențiile ce formează obiectul acestui capăt de cerere, nu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, cuprinzând salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Măsurile de protecție socială, în cadrul cărora se includ și drepturile acordate periodic, în vederea creșterii nivelului de viață al salariaților ori compensațiile dispuse prin CCM în domeniul asigurării și securității în muncă, nu sunt însă drepturi salariale, ci alte drepturi cu valoare patrimonială, acordate în raport cu dispozițiile contractului.
Spre deosebire de drepturile salariale care constau în primele de Paste și C, cota parte din profit are natura juridică diferită, reprezentând "alte venituri", conform art.42 din CCM la nivel național pe anii 2007 - 2010, unde se distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. Este firesc ca în situația în care obiectul litigiului constă în plată unor drepturi de natură salarială, sau a unor despăgubiri către salariat, termenul de prescripție să fie de 3 ani, indiferent de izvorul drepturilor respective.
In speță, solicitarea reclamanților și intervenienților privind acordarea cotei de profit nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de munca, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât cele salariale, cerute în baza CCM, motiv pentru care instanța a apreciat că termenul de prescripție este cel de 6 luni. Față de data introducerii acțiunii și perioada solicitată de acordare a cotei părți din profitul societății pârâte, instanța a constatat prescrisă acțiunea pendinte judecății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții criticând sentința civila nr.256/2009 pronunțata de Tribunalul Buzău ca netemeinică și nelegală.
In cuprinsul motivelor de recurs se arata ca instanța de fond a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art.283 din legea nr.53/2003.
Astfel, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu motivarea ca pretențiile ce formează obiectul dosarului nu se circumscriu sferei drepturilor salariale.
Pretențiile petenților au fost întemeiate pe dispozițiile CCM art.139.
In concluzie daca in CCM este prevăzut ca salariații au o cota de participare de 10% din profitul anual, implicit aceasta prevedere are aplicabilitate si asupra.
Prin urmare, nici excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este aplicabila in speța de, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit.c din legea nr.53/2003, in situația in care obiectul litigiului consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri catre salariat, termenul de prescripție este de 3 ani, indiferent de izvorul acestor drepturi salariale.
Nu exista reglementare si nici nu a fost intenția legiuitorului ca pentru drepturi salariale sa existe termene de prescripție diferite, de izvorul acestora.
Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor si lucrărilor dosarului precum si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea va retine potrivit disp.art.3041corob. cu disp.art.304 pct.9 si 312 pr.civila ca recursul formulat este fondat, astfel ca va casa sentința atacata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Astfel, in mod eronat a fost admisa excepția prescripției dreptului la acțiune, reținându-se de către instanța de fond ca pretențiile reclamanților nu sunt drepturi salariale, întrucât pretenții acestora au fost întemeiate pe disp.art.139 din CCM.
Potrivit disp.art.283 alin.1 lit.c din 53/2003 in situația in care obiectul litigiului consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri catre salariat, termenul de prescripție este de 3 ani, indiferent de izvorul drepturilor salariale.
de aceste considerente, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacata si va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond pentru a soluționa fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, G, IU, A, A, A, G, IA, C, G, G, C, A, G, IA, toți cu domiciliul ales la cabinet avocat - -.J, Comuna din, nr.40, județul G împotriva sentinței civile nr.256 pronunțată la data de 4 martie 2009 de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- - - - - -
Fiind in co semneaza
Presedintele instantei
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.VD
Tehnored.AV
3 ex./26.06.2009
f- Tribunalul Buzău
G
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
