Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1514/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1514/2008-

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta SA. B cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant din localitatea, com. Aurit, nr.365, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1077/D din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă SA. B, reprezentanta acesteia avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.33 din 07.07.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimatul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

La întrebarea instanței, reprezentanta recurentei pârâte SA. B arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte SA. B solicită, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul reclamant, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, toți angajații au primit drepturile salariale solicitate. Includerea primelor în salariul de bază al fiecărui angajat, rezultă din anexa nr.1 la Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1077/D din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis acțiunea reclamantului, domiciliat în, nr. 365, județul S M, în contradictoriu cu pârâta cu sediul in B, - -, nr. 239, sector 1 și, în consecință:

A fost obligată societatea pârâtă să achite reclamantului drepturile reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, 2006 și de C pentru anul 2005, calculate raportat la salariul de bază mediu la nivelul societății.

Pârâta a fost obligată la plata dobânzilor legale calculate în conformitate cu art. 3 alin. 3 din OG9/2000.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față, atâtratione materiae, conform art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.

Conform jurisprudenței constante a Tribunalului în litigiile identice celui de față, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente aceleași considerente de fapt și de drept.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Cu minimum 15 zile înaintea fiecărui eveniment pentru care se acordă suplimentărilor vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Prin alin. 2 s-a precizat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 reia textul art. 168 alin. 1 în aceeași variantă cu cea din anul 2004, dar modifică aliniatul 2 dispunând că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Acest din urmă text se regăsește în ultima formă menționată și în CCM pe anul 2006 și pe anul 2007.

Astfel, prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007, s-a menționat că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ", iar prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al datată 31.08.2007 semnată de reprezentanți ai patronatului și sindicatului se dă o interpretare textului în discuție "potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art. 31 din același act normativ dispun că poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. Art. 236 alin. 4 Codul muncii dispune că CCM încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Toate aceste norme condiționează valabilitatea CCM de voința părților semnatare și de respectarea dispozițiilor legale aplicabile, voința partenerilor sociali trebuind să se manifeste în conformitate cu prevederile legale.

Textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 reia un principiu general, aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate prin acordul de voință al părților, dar numai până în momentul încetării efectelor acestor acte. Ca atare și CCM poate fi modificat potrivit acordului de voință al părților doar pe parcursul executării lui.

Adresa Comisiei Paritare și Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C vizează o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul unității, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui CCM anulat și în totală contradicție cu exprimarea neechivocă cuprinsă în textul menționat în fiecare an din cei pentru care se solicită drepturile. În acest sens art. 168 alin. 2 prevăzut, că suplimentările în cauză au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar în anul 2003 fiind astfel de necontestat că aceste drepturi nu au fost incluse în salariul de bază și în anii 2004, 2005, 2006, 2007 câtă vreme s-au menținut și dispozițiile aliniatului 1 al art. 168. În consecință, reinterpretarea clauzei în discuție după încetarea Contractului Colectiv de Muncă pe fiecare an în discuție, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit și neechivoc al dispozițiilor art. 168 alin. 1 și 2.

Din cuprinsul actelor depuse în probațiune, nu a rezultat cu certitudine că pârâta și-ar fi executat obligația de plată a drepturilor solicitate de reclamant.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului acestor drepturi, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1, calculul se face raportat la salariul de bază mediu pe SNP

Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept evocate, instanța a admis cererea reclamantului conform dispozitivului.

În ce privește daunele solicitate sub forma dobânzilor legale pentru neachitarea drepturilor la scadență, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzilor legale calculate în conformitate cu art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs pârâta SA. care a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului s-a susținut că primele de C și de Paști cuvenite angajaților, au fost incluse în salariile de bază ale acestora, astfel aceștia în fiecare lună au încasat 114 lei în plus față de salariul de bază, această sumă reprezentând tocmai fracțiune din primele de Paști și de C cuvenite reclamanților.

S-a mai arătat că interpretarea dată de instanța de fond articolului 168 al.1 și 2 este greșită, în fapt aliniatul 2 consacră modalitatea concretă de acordare a primelor reglementate de art. 1.

Criticile formulate de pârâtă sunt nefondate.

Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, art. 168 al.1, prevede fără excepție, că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. cu ocazia sărbătorilor de Paști și de

Art. 168 al.2 dispune că pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Într-o interpretare logică rezultă că, pentru restul anilor primele de Paști și de C nu au fost introduse în salariul de bază al salariaților.

Angajatorul, deși avea sarcina probei, nu a făcut dovada că începând cu 2004 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al angajaților.

Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamanților.

Așa fiind în baza art. 316 cu referire la art. 312 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta SA. B cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant din localitatea, comuna Aurit, nr.365, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1077 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec.R /06.11.2008

Jud.fond. -

./06.11.2008

Ex.2

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1514/2008. Curtea de Apel Oradea