Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1513/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1513/2008-

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M cu sediul în S M, str. P-ța. 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S cu sediul în S M,-, jud. S M, cu intimații pârâți: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI S M cu sediul în S M,-, jud. S M, CONSILIUL LOCAL C cu sediul în Carei, jud. S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI C cu sediul în Carei, jud. S M, și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " C, cu sediul în Carei,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1014/D din 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1014/D din 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S

S-a admis acțiunea reclamanților, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S M,-, formulată împotriva pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, cu sediul în S M,-, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, CONSILIUL LOCAL C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, jud. S M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " C, str. -, nr.16, jud. S M și în consecință:

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 1.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul de bază brut de încadrare al fiecăruia dintre reclamanți, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față atât ratione materiae, conform art.2 lit.c Cod procedură civilă, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art.284 Codul muncii.

În conformitate cu disp.art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a preocupat cu prioritate de rezolvarea excepțiilor ridicate în cauză de către părțile pârâte.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean S M și Inspectoratul Școlar Județean S M, tribunalul a observat că, în această materie, Curtea de APEL ORADEAa dezvoltat o jurisprudență bogată și constantă, în mod invariabil, atunci când a fost chemată să se pronunțe asupra unor chestiuni formale similare, instanța de recurs a decis că, chiar dacă "raporturile juridice de muncă ființează între fiecare cadru didactic și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea, acest lucru nu constituie un motiv în considerarea căruia pârâții, cărora legiuitorul le conferă rolul de a asigura administrarea și finanțarea procesului de învățământ, să fie socotiți a nu avea calitate de subiect pasiv în raportul obligațional al cărui titular de drepturi este reclamanta din cauză". În plus, aceiași instanță de recurs (prin decizia civilă nr.414/2007) a considerat ca fiind elocvente disp.art.167 din Lg.nr.84/1995, art. I și II din Lg.nr.349/2004 prin care au fost aduse modificări Lg.nr.128/1997, texte prin care au fost consacrate principiile noului sistem de administrare și finanțare a unităților de învățământ.

Pe temeiul acestei constatări și, deopotrivă, în considerarea disp.art.16 alin.1 și 2 și art.124 alin.2 din Constituția României, precum și art.7 din Lg.nr.304/2004 privind organizarea judiciară, tribunalul s-a aliniat jurisprudenței curții de apel și a respins apărările pârâților structurate pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Înainte de examinarea pretenției concrete formulată de către părțile reclamante, instanța s-a considerat obligată să ofere un răspuns la chestiunea ridicată în fața sa, prin chiar acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național.

Răspunsul la această problemă este afirmativ, iar obținerea sa este facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Astfel, art.11 și 30 din Lg.nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art.236 alin.4, art.238 alin.2, art.239, art.241 alin.1 lit. d și art.243 din Codul muncii, dispun că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și că contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

În mod evident, în circumstanțele legale descrise, tribunalul a conchis că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.

Analizând pretențiile salariale reclamate, tribunalul a conchis că acestea sunt întemeiate.

Potrivit art.40 alin.1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic nr.2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Monitorul Oficial, partea V nr.5/29.01.2007 (), coeficientul minim de ierarhizare, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este egal cu 2.

Conform art.40 alin.2 din, coeficientul de salarizare de la alin.1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate.

În consonanță cu art.40 alin.4 din, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007.

Cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin.1, dar cum, în conformitate cu disp.art.238 alin.2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin.

În consecință, remunerația părților reclamante are drept componentă primară salariul de bază minim brut de 880 lei/lună.

În ceea ce privește cererea reclamanților de actualizare drepturilor salariale cu indicele de inflație, tribunalul a găsit-o, de asemenea, ca fiind întemeiată, cu argumentarea că între momentul scadenței obligației de acordare a dreptului și momentul plății efective a avut loc un proces notoriu de erodare a valorii leului, iar ideea de echitate și de executare cu bună credință a obligațiilor justifică reevaluarea creanței. În plus, instanța a avut în vedere și împrejurarea că principiul nominalismului monetar a fost abandonat chiar de către legiuitor (a se vedea spre exemplu disp.art.371 ind.2 alin.3 Cod procedură civilă).

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.281-291 Codul muncii și art.70-82 din Lg.nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul de bază minim brut de încadrare al fiecăruia dintre reclamanți, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S M, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază se desfășoară activitatea, urmând a avea loc după 1 ianuarie 2001, o regularizare cu bugetele locale a finanțării, după aprobarea legii bugetului pe anul 2001. Conform nr.HG538/2001, prin hotărâre cu asistența și a Inspectoratului Școlar, Consiliul Județean va repartiza sumele defalcate, cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului.

Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, din sumele repartizate de consiliul județean din cele constituite de la bugetul de stat deci, nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat. Ca atare, nu poate fi obligat retroactiv la calculul și plata drepturilor salariale, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul unităților administrative alte sume și în alt cuantum decât cele ce au fost aprobate prin legea bugetului de stat, deci, nu din bugetul propriu, altfel ar încălca legea iar sumele i s-ar imputa.

Art.11 din Legea nr.130/1996 este de natură a clarifica efectele, întinderea efectelor contractelor colective de muncă, fără a înlătura interpretarea, aplicarea normei speciale cu privire la faptul că, în scopul salarizării, acordării celorlalte drepturi, sindicatele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente, ori, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează imixtiune.

În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și următoarele, 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimații,deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu au comunicat poziția în această fază procesuală.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

Potrivit art. 13 din nr.OUG32/2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, se asigură într-adevăr din bugetele locale ale unităților teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, bugete ce însă se alimentează conform art.17 din nr.HG538/2001 după aprobarea legii bugetului de stat, prin adoptarea de către Consiliile Județene a unor hotărâri de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Consiliile județene, repartizează fondurile necesare finanțării unităților din învățământul preuniversitar de stat, în limita destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, deci, conform Legii nr.128/1997, Legii nr.84/1995 are implicit obligația ca pentru a asigura finanțarea, să verifice respectarea legalității privind câtimea necesară și a face propuneri în acest sens, obligație ce nu poate fi exclusă pentru situația în speță și nici pentru trecut; criticile aduse în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive fiind neavenită, raportat la aceste considerente.

Referitor la fondul cauzei, potrivit art. 40 alin.4 din contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pentru perioada 2007-2010, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru, s-a fixat la 440 lei, iar pentru cei cu funcții de conducere, studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este egal cu 2, -art.40 alin.1 lit."d" deci 440x2=880 RON. Așadar, acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât cel minim brut pe țară.

Potrivit art.38 alin.5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, iar, conform art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007-2010 constituie legea părților, clauzele acestuia producând astfel efecte potrivit art.3 tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară.

Din analiza art.40 alin.4 din acest contract colectiv de muncă, se reține faptul că, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de 170 ore în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007, iar, conform alin.1 lit."d", la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2, deci, 440x2=880 lei, salariu minim de bază brut.

Sigur că, în speță părțile în litigiu și nici reprezentanții lor nu au purtat negocieri referitor la salariul minim pe unitate, la care se aplica coeficientul susmenționat, dar, acest aspect nu înlătură dispozițiile art.238 alin.2 Codul muncii, conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național dar, lipsa acestor negocieri nu înlătură dreptul la un proces echitabil, de acces al reclamanților la o instanță, în sensul art.6 al CEDO, pentru a-și solicita și obține drepturile, soluția adoptată nereprezentând o imixtiune a instanței în astfel de probleme ci dimpotrivă, criticile fiind nefondate.

Față de cele relevate mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 al.(1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M cu sediul în S M, str. P-ța. 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S cu sediul în S M,-, jud. S M, cu intimații pârâți: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI S M cu sediul în S M,-, jud. S M, CONSILIUL LOCAL C cu sediul în Carei, jud. S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI C cu sediul în Carei, jud. S M, și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " C, cu sediul în Carei,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1014 din 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec.- /06.11.2008

Jud.fond. -

Dact./14.11.2008, Ex.2

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1513/2008. Curtea de Apel Oradea