Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1650/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1650
Ședința publică din data de 18 august 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Cristina Mihaela Moiceanu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales în P,-, -.11,.A,.2, județul P - la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.1090 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat în termen, nemotivat, scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, din oficiu invocă excepția nulității recursului față de împrejurarea că acesta nu a fost motivat și rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești neacordate conf.art.176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru perioada lucrată, drepturi actualizate la data plății; c/valoarea diferenței de preț dintre prețul pe litrul de benzină avut în vedere la data compensării, 1997, și prețul real al litrului de benzină în anul 2005-conf.art.187 al.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2005 rap.la art.2, 3, 5 și 6 din; la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii acordate în temeiul disp.art.50 din CCM în valoare de 15 salarii medii brute completate cu prevederile Planului Social, pct.4 însușit de pârâți, anexat la CCM pe anul 2005, actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.176 alin.l și 2 din pe anul 2005, cu ocazia unor evenimente anuale Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații urmau să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare dintre acestea având un cuantum de un salariu minim pe ramură stabilit conform prevederilor contractului, art.243 alin.l și 2 din Codul muncii stabilind că executarea CCM este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate din contract atrage răspunderea părților ce se fac vinovate de acestea.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți că pârâta nu și- executat obligația asumată privind plata în luna octombrie a fiecărui an a unui salariu minim pe ramură, iar aceasta datorează suplimentările salariale pe anul 2005 reclamanților.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.12.2008, pârâta SC SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamanților susținând că, întrucât venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost inclus în salariul de bază al fiecărui salariat, acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului de 6 luni prev. de art.283 din Codul muncii, iar reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art.176 din CCM.
Prin sentința civilă nr.1090 din 22 mai 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a analizat mai întâi excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamanților și a reținut că, potrivit art.283 alin. lit.e din Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului. În ceea ce privește drepturile salariale prin același articol la lit.d s-a prevăzut un termen de 3 ani, aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii îl constituie pretențiile salariale indiferent de izvorul acestora.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, prima instanță a constatat că este neîntemeiata, deoarece reclamanții au fost salariați ai societății parte, calitate în care pot formula acțiuni privind plata unor drepturi salariale, decurgând din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Ca urmare, în baza art.138 din Codul muncii, a respins ca neîntemeiate excepțiile.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât, art.176 al.3 din CCM pe anii 1997-1998, 2002, și adresei nr.212/1998, începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al salariaților pârâtei, salarii ce au fost majorate cu 5%.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei, suplimentările salariale constând în aprovizionare toamnă-iarnă, au fost incluse în salariul de bază începând cu 01.06.1997 și nu există la dosar un CCM pe anii 2005-2007 care să prevadă în favoarea reclamanților, dreptul de a încasa c/valoarea acestor suplimentări salariale și că acestea nu ar mai fi fost incluse în salariul de baza pe anii 2005-2007.
Prin urmare, instanța de fond, având în vedere aceste considerente și ținând seama de disp.art.176 al.3 din CCM pe anii 1997, 1998, 2002, respins acțiunea ca neîntemeiată.
A mai reținut că, din raportul de expertiza rezultă că în cadrul Sucursalei suplimentările salariale au avut loc începând cu 01.6.199 când s-au egalizat grilele de salarizare ale Suc cu cele ale SN, reașezare care a reprezentat o creștere majoră a salariilor având ca pondere între 50% și 60 %.
Potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză, prin decizia nr. 189/1991 după negocierea salariilor de bază a sumei fixe de 133.000 lei aceasta era compusă din116.000 lei ajutor ocazional acordat conform CCM la nivel de unitate și 17000 lei compensație conform HG nr. 860/1996.
Raportul de expertiză a concluzionat, de asemenea, că suma fixă de 133.000 lei este compusă din116.000 lei reprezentând valoarea celor 40. benzină și 17.000 lei reprezentând compensația pentru energie electrică și termică, suplimentări ce au devenit elemente constitutive ale salariului, și se dobândesc cu caracter permanent, astfel încât salariul nu poate fi indexat cu diferența dintre prețul unui litru de benzină de la data de 31.12.1997 și prețul unui litru la data de 31.12.2005, 2006, 2007.
Prin dispozițiile art.137 din CCM pe ramură, se prevede că prin contractele de muncă încheiate de agent economic unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.
Condițiile și criteriile de acordare a adaosurilor potrivit art. 176 alin.l și 2 din CCM urmează a se stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare iar cu 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
Cum în cauza de față reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cerințelor prev. de art.176 alin.l si 2 din CCM, acțiunea privind acest capăt de cerere, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Au mai arătat reclamanții în motivarea acțiunii ca au fost salariații pârâtei și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților, astfel încât conform art.50(1) din 2005-2006 trebuiau sa primească la momentul indisponibilizării drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în de 1,5 până la 4 salarii medii nete.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata arătând ca dispozițiile art.50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaților cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate între și SC SA și aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și conform cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 și 66 din Codul muncii.
Cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu cele ale planului social, ținând cont de vechimea în salariatului.
Disp.art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe.
Așadar, din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
Ca atare, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social înseamnă ca pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiata.
Susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar daca prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzuta de art. 4 din Planul social, ceea ce însă nu există.
De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiata și cu privire la acest capăt de cerere, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri și unor daune morale în condițiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanților.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat, în termen legal, recurs, fără a indica motivele de casare.
Art.80 din Legea nr.168/1999 stabilește că termenul de declarare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțare de instanța de fond.
Potrivit disp. rt.306.pr.civ.Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2, respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților. Art.303 alin.1 și 2.pr.civ. stabilesc că Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs și, respectiv căTermenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Curtea reține că reclamanții au formulat recurs la data de 29 iunie 2009, arătând că motivele le vor depune ulterior, după motivarea sentinței, deși sentința le-a fost comunicată la data de 23 iunie 2009, așa cum rezutlă din dovezile de comunicare depuse la dosarul de fond (filele 159-161). Recurenții nu și-au motivat însă recursul nici până la termenul din 18.08.2008.
Față de considerentele ce preced și constatând că în cauză nu sunt incidente nulități de ordine publică pe care instanța să le pună din oficiu în dezbaterea părților, Curtea va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu, iar în baza dispozițiilor legale mai sus menționate va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată, din oficiu, de instanță.
Constată nul recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în P,-, -.11,.A,.2, județul P - la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.1090 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Cristina Mihaela Moiceanu Violeta
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.6 ex./27.08.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
-
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Cristina Mihaela Moiceanu Violeta
