Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1788/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECZIA NR. 1788
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanțiia, OG, G, G, n, escu, G, G,și,toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - -,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.180 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, prin avocat - din cadrul Baroului P și intimata-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul aceluiași barou.
Procedura legal îndeplinită.Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, arată instanței că a luat cunoștință de nota depusă la dosarul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că, într-adevăr și nu mai au calitate de părți în această cauză, ca urmare a disjungerii dispuse de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 12.12.2008. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosarul cauzei un set de acte, respectiv: adresa nr. 14137/2009, emisă de CAS P către; cereri către CAS, formulate de, și; adresa nr. 31680/2009, emisă de MFP -Agenția Națională de Administrare Fiscală; stat de plată și raport de expertiză contabilă.
Curtea încuviințează, pentru recurenții-reclamanți, proba cu înscrisuri.
Se comunică părții adverse, prin apărător, copiile înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către recurenții-reclamanți.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, învederează instanței că are cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Părțile, prin apărători, pe rând, având cuvântul, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că părțile nu au alte cereri de formulat și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor prin efectuarea expertizei contabile -salarizare, și, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite și neacordate conform calculelor depuse la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond a analizat speța dedusă judecății prin prisma temeiului indicat prin cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art.50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții, a, G, G, G, n, escu, G, G, în contradictoriu cu pârâta SC. SA au solicitat obligarea societății pârâte la plata sumelor reprezentând diferența dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform Planului social anexă a contractului colectiv de muncă, reactualizarea acestor sume în raport cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au fost salariații societății pârâte însă au fost concediați în temeiul art. 65 si 66 din Codul muncii ca urmare a reorganizării activității conform programului de reorganizare SC SA.
Reclamanții au arătat că în urma achitării plăților compensatorii au rezultat diferențe din impozitarea incorectă a sumelor acordate cu titlu de plăți compensatorii, întrucât conform codului d e procedură fiscală aceste drepturi nu se impozitează.
Ulterior, reclamanții au depus o precizare a acțiunii (filele 20-24) prin care au susținut că în temeiul dispozițiilor Planului Social, plățile compensatorii trebuiau acordate la nivelul salariului mediu brut majorat în fiecare cu procentele stabilite prin, fapt care nu s-a întâmplat și mai mult decât sumele acordate nu ar fi trebuit impozitate, conform art.55 lit. din codul fiscal.
Reclamanții au depus înscrisuri (filele 25-36) și concluzii scrise (filele 60-71).
Pârâta, legal citată a formulat întâmpinare (filele 13-17) pe care ulterior a completat-o (filele 39-46) atașând și înscrisuri (filele 47-56) și prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca fiind tardivă cu motivarea că dreptul la acțiune al reclamanților este de 30 zile de la comunicarea deciziei de concediere,conform art.283 alin.1, lit.a din Codul muncii iar în subsidiar, ca prescrisă, fiind incidente dispozițiile art.283 alin.1, lit.e din același cod care reglementează termenul de prescripție de 6 luni,iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată, cu susținerea că prin amendamentul din 13.09.2006 s-a prevăzut expres că voința părților a fost de a înlocui pachetul financiar din art.50 al.1 din CCM cu cel din Planul Social pct.4.
Prin sentința nr. 180 din 23.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulata de reclamanți mai puțin pentru reclamanții și pentru care cauza a fost disjunsă( fila 57).
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut că prin art.50 alin.1 din s-a prevăzut indemnizația minimă de concediere ce se acordă la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului, în funcție de vechimea în muncă, cuantumul fiind stabilit într-un număr de salarii brute.
De asemenea, prima instanță a reținut că la alin.4 al aceluiași articol s-a stabilit că din salariul mediu brut se scad impozitele aferente și se achită salariul mediu net astfel cum rezultă în urma scăderii acestora, fiind așadar neîntemeiate susținerile reclamanților în sensul că plățile compensatorii erau neimpozabile, din moment ce erau stabilite ca și cuantum în acordarea de salarii nete, după ce în prealabil s-au dedus impozitele și taxele, astfel că în realitate, aceste plăți compensatorii constând în salarii nete nu au fost impozitate.
Cu privire la pretinsele diferențe dintre sumele prevăzute în și sumele din Planul Social, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.4 din Planul Social care prevăd modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare.
Astfel, baza de calcul pentru fiecare an a fost salariul mediu brut din anul anterior, la care s-a aplicat procentul de creștere a salariilor, iar în funcție de vechime salariatul a primit un număr de 8, 12 sau 15 salarii medii brute.
Prin urmare, constatând că indemnizațiile de concediere au fost calculate potrivit dispozițiilor din Planul Social, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții a, OG, G, G, n, escu, G, G, și (filele 7-10) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazurile de recurs prev.de art.304, pct.7 și 8 cod pr.civ. reclamanții au susținut că în mod greșit acțiunea a fost respinsă, deoarece acțiunea nu a fost fundamentată pe dispozițiile art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, ci pe pct.4 din Planul Social, fără ca celor 15 salarii compensatorii să li se aplice indexarea, conform art.128 alin.6 din contract de 13% pentru anul 2005, de 10% pentru anul 2006 și respectiv de 12% pentru anul 2007.
Recurenta a mai susținut într-o altă critică, greșeala primei instanțe privind interpretarea eronată a dispozițiilor din codul fiscal, potrivit cărora sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, nu se impozitează, interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecății.
O ultimă critică vizează greșita respingere a expertizei ca nefiind concludentă, în condițiile în care societatea pârâtă, care avea și sarcina probei, a refuzat să depună la dosar statele de plată privind plățile compensatorii, iar instanța de fond a stabilit că sumele încasate de reclamanți au fost corect calculate, fără a explica modalitatea de calcul a indemnizațiilor de concediere pe baza salariului mediu brut pe unitate pe anul 2004.
Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză contabilă salarizare, iar în subsidiar, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.
Recurenții-reclamanți au depus înscrisuri (filele 166-179).
Intimata-pârâtă SC SA B nu a formulat întâmpinare, dar a susținut oral că recursul este nefondat și a cerut respingerea acestuia reiterând apărările formulate la prima instanță care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Recurenții-reclamanți au fost salariați ai societății pârâte, raporturile lor de muncă încetând prin concediere individuală, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, astfel cum rezultă din deciziile depuse în copie la dosar împreună cu carnetele lor de muncă în care sunt înscrise mențiunile privind măsura încetării contractului, în conformitate cu art.65 și 66 din Codul muncii și numărul deciziei prin care s-a dispus (filele 23-432).
Din deciziile individuale de concediere al căror motiv îl constituie desființarea postului ocupat de fiecare dintre reclamanții-recurenți, mai rezultă că la data concedierii s-au stabilit și drepturile cuvenite fiecăruia ca urmare a măsurii disponibilizării, denumite indemnizație de concediere și sunt stabilite în valoare brută. Textul cadru din Codul muncii, respectiv art.66 reglementează dreptul salariaților concediați din motive ce nu țin de persoana lor, de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și compensații în condițiile contractului colectiv de muncă.
Art.50(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (denumit în continuare ) stabilește dreptul salariaților concediați din motive ce nu țin de persoana lor, de a primi în funcție de vechimea în societate, o indemnizație minimă de concediere constând în unul sau mai multe salarii nete.
Recurenții-reclamanți au susținut că această clauză contractuală a fost greșit evocată și aplicată de instanța de fond fiindcă în realitate ei nu și-au întemeiat cererea pe aceste dispoziții ale contractului, ci pe cele ale pct.4 din Planul Social, în temeiul cărora au primit câte 15 salarii compensatorii dar care nu au fost indexate anual, începând cu anul 2004, conform art.128 alin.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Această ultimă clauză contractuală (fila 25 dosar fond) prevede pentru anii 2005, 2006 și 2007, creșteri procentuale medii cu 13%, 10% și respectiv 12% ale salariilor de bază, aplicându-se fondului total de salarii pentru anul la care se referă.
Curtea constată că pentru a soluționa corect cererea precizată a reclamanților, este necesară stabilirea diferențelor de reglementare ale prevederii cuprinse în art.50 (1-4) din, astfel cum au fost negociate și acceptate de părțile contractante la semnarea contractului și în raport de care este sau nu incident Planul Social, de asemenea negociat și însușit de angajator și salariați prin reprezentanții lor și care stabilește în varianta finală din 21 aprilie 2005, așa cum a fost modificată apoi prin Amendamentul din 9 ianuarie 2006, dreptul angajaților la pachete financiare, cei cu peste 15 ani vechime, cum sunt și recurenții-reclamanți, la 15 salarii medii brute.
Modalitatea de calcul a cuantumului indemnizațiilor de mai sus a constituit-o pentru anul 2005 salariul mediu brut pe anul anterior, iar pentru anii 2006, 2007 salariul mediu brut se va calcula aplicând procentul de creștere a salariilor din anul anterior.
Această modalitate de stabilire a indemnizațiilor de concediere fost în realitate contestată de recurenții-reclamanți, care au depus la instanța de fond propriul calcul, susținând că sumele primite nu cuprind și creșterile procentuale arătate mai sus, pe de o parte, iar pe de alta, au fost nelegal supuse impozitării, cu nerespectarea reglementărilor fiscale care exclud această categorie de plăți de la obligația de plată a impozitului de 16%.
Cu înscrisurile atașate la întâmpinarea completată depusă la prima instanță, inclusiv modul de calcul al indemnizației de concediere pentru perioada 2005-2008 (filele 47-56) rezultă că indicele procentual de creștere anuală medie a salariului de bază, a fost aplicat începând cu anul 2005 și ulterior, astfel că mențiunea înscrisă în pct.4 din Planul social potrivit căreia" pentru 2005: salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 ( majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)" -fila 51 dosar fond-a fost pe deplin respectată, iar instanța de fond a interpretat și aplicat corect clauzele contractuale reținând că societatea pârâtă a indexat efectiv cu procentul anual de creștere, sumele plătite angajaților ce au fost concediați.
Astfel fiind, se constată că nici critica referitoare la greșita respingere a probei cu expertiză contabilă-salarizare de către instanța de fond, nu se justifică, pentru că problema corectei dezlegări a acestei cauze este decisiv legată de interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă și ale Planului Social și este în atributul exclusiv de competență al instanțelor de judecată iar nu al expertului, care nu poate fi chemat să interpreteze și aplice legea în locul organelor judiciare.
Cât privește ultima critică referitoare la respingerea acțiunii cu motivarea eronată a dispozițiilor codului fiscal privind scutirea de la plata impozitului a sumelor plătite cu titlu de plăți compensatorii salariaților disponibilizați, Curtea constată că potrivit art.56 alin.4 lit.j din codul fiscal, în vigoare în perioada dedusă judecății nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit -sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective -. Această dispoziție legală invocată de reclamanți drept temei pentru justificarea cererii lor de acordare a diferenței între sumele încasate și cele pretinse, reprezentând impozitul de 16%, a fost corect interpretată de instanța de fond.
avută în vedere de legiuitor prin dispoziția sus-citată se referă exclusiv la sumele calculate pe baza salariilor medii nete, ceea ce semnifică împrejurarea, ignorată de reclamanți, că deducerile reprezentând contribuțiile legal datorate și impozitul de 16% au fost deja operate și achitate în numele și folosul, după caz, al salariatului, către bugetele de asigurări și cel de stat.
În cazul reclamanților, astfel cum în mod explicit rezultă din deciziile de încetare a contractelor lor individuale de muncă, prin care li s-au acordat și drepturile cuvenite fiecăruia ca urmare a măsurii disponibilizării, denumite indemnizație de concediere, acestea au fost stabilite în valoare brută, respectându-se în acest fel pct.4 din Planul Social invocat de reclamanți.
Drept urmare, așa cum a reținut și instanța de fond, valoarea brută a sumei cuvenite salariatului concediat nu face parte din dispozițiile art.56 alin.4 lit.j din codul fiscal, urmând a fi diminuată cu cota de 16% reprezentând impozit legal datorat și pentru scutirea de la plata căruia, recurenții nu pot invoca nici un temei legal. Astfel fiind, cum niciuna dintre criticile aduse sentinței nu este justificată, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând în întregime ca fiind temeinică și legală hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanțiia, OG, G, G, n, escu, G, G,și,toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - -,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.180 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex/10.11.2009
- Tribunal
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
