Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1790/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1790
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, str. - -, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței nr.223 pronunțată la data de 27 ianuarie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații -reclamanți, n, I, e, e, și, toți reprezentați de cabinet avocatură - P,- A, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P și intimații-reclamanți, prin avocat din cadrul aceluiași barou.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost atașată încheierea de ședință din data de 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, privind pe, și, dosar format în urma disjungerii, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-,prin încheierea de ședință din data de 28.11.2008, filele 371-372 dosar fond.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, având cuvântul, învederează instanței că numiții, și nu mai sunt părți în prezenta cauză, ca urmare a disjungerii, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin încheierea de ședință din data de 28.11.2008, filele 371-372 dosar fond, deși instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la acești trei reclamanți.
Părțile, prin apărători, pe rând, având cuvântul, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor pretins cuvenite pentru aprovizionarea "toamnă -iarnă ",conform conluziilor scrise și raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, pe care le depune la dosarul cauzei.Învederează instanței că reclamanții au beneficiat de aceste drepturi salariale prin sistemul egalizării pe grilă.Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, solicitând să se aibă în vedere faptul că reclamanții din prezenta cauză sunt salariați ai SC SA, iar la această sucursală nu a fost comunicat telexul nr. 2412/1997, astfel cum a recunoscut și pârâta.De asemenea, învederează și faptul că acest telex nu are putere juridică, ci numai, eventual, valoare informativă. Arată că prin acest telex din anul 1997 nu ar putea fi paralizat un drept născut în anul 2005, întrucât acest drept este prevăzut, din nou, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură în anii 2005, 2006. Astfel că nu ar mai exista rațiunea acestor prevederi noi dacă acest drept ar fi fost înlăturat în anul 1997, așa cum susține pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul în replică, arată că grilele de ierarhizare apar la sfârșitul fiecărui contract de muncă, iar telexul 2412/1997, reprezintă doar baza de calcul.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, având cuvântul în replică, arată instanței că pentru a se modifica clauzele contractului colectiv de muncă, ar fi trebuit îndeplinite formalitățile necesare înregistrării unui act adițional, conform dispozițiilor legale în domeniu.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, I, e, au chemat in judecata pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neacordate conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005-2006-2007 ce reprezintă c/val aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte, actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt salariații societății-pârâte, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2008 s-a prevăzut în mod expres ca salariații societăților semnatare ale contractului beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște si C și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă de câte o suplimentare salarială constând dintr-o suma fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, iar în perioada 2005-2008 nu au beneficiat de aceste suplimentări salariale deși erau obligatorii pentru angajator.
S-a mai susținut că potrivit Codului muncii sunt nule clauzele contractuale care conțin renunțări salariale, iar dispozițiile art. 99 alin.2 din Contractul colectiv la nivel național pe anii 2005-2008 prevăd că drepturile stabilite în contractul colectiv sunt considerate minime la nivelul cărora începe negocierea celorlalte contracte colective la celelalte niveluri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că potrivit art. 176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul VII cuprinde dispoziții privind protecția socială a salariaților distinct privind salarizarea.
În ceea ce privește excepția prescripției, s-a susținut că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri, altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii, referitor la modul de calcul al termenului de prescripției, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
S- mai susținut că reclamanții nu au calitate procesuala activă, precizându-si creanța prin invocarea art. 176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.223 din 27.01.2009 respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă.
Pe fond, a admis în parte acțiunea precizata și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâta drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Totodată, a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant cota de gaze conform art. 187 din CCM la nivel de ramură în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și a respins ca nedovedit capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a constat că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.283 Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiunii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speța, s-a solicitat de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art.282 lit.c Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care, în baza art. 137 Cod pr. Civilă, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s-a reținut că este neîntemeiată deoarece, potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură. Reiese că între reclamanți și titularii dreptului există identitate, considerente față de care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, și în luna octombrie, de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Ca urmare, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, reprezentând un salariu minim pe ramură pe anii 2005-2006-2007 sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Întrucât nu s-a făcut dovada că aceste drepturi au fost prevăzute și în contractul colectiv pe anul 2008, ca și cele privind c/val a 2500-4000 mc de gaze naturale, tribunalul a respins capătul de cerere privind plata drepturilor bănești privind aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2008 și plata drepturilor bănești reprezentând c/val a 2500-4000 mc. gaze naturale ca neîntemeiată.
Având în vedere că nu s-au depus acte justificative, instanța a respins ca nedovedit capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe pârâta SA a declarat, în termen legal, recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând instanței de control judiciar să admită recursul, sa modifice sentința recurată și să dispună respingerea capătului de cerere privind obligarea societății la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru "aprovizionare toamna-iarna", în principal ca prescris, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca fiind neîntemeiat.
În motivarea recursului formulat se arată că hotărârea este afectată de nelegalitatea prevăzuta de disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, deoarece Tribunalul Prahova, în motivarea sumară pe care o face sentinței civile recurate, și în disprețul tuturor dovezilor aflate la dosarul cauzei susține faptul ca "nu au fost respectate prevederile disp. art. 176 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariate, sub forma unui adaos in sumă fixă, in cuantum de un salariu minim pe ramură".
Se mai susține că din motivarea pe care o face Tribunalul Prahova, se poate observa că în legislația în vigoare la data pronunțării acestei hotărâri nu exista un text care să justifice soluția data in speța.
Cu privire la situația de fapt, recurenta susține că venitul anual în luna octombrie solicitat de reclamanții-intimați pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, efectiv din 1998, așa cum reiese din art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA (în continuare "CCM SA") din 1997, precum și din adresele comune RA SA - sindicat nr. 2328/08.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998, prin care se atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit s-a operat în mod efectiv.
Recurenta mai afirma că cerere privind dreptul solicitat este și prescrisă extinctiv întrucât, pe de o parte venitul solicitat de reclamanți în temeiul disp. art. 176 CCM (articol poziționat in Cap. VIII referitor la "Protecția socială a salariaților"), nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, iar sub aspectul prescripției extinctive, prezenta acțiune se încadrează pe deplin in ipoteza art. 283 lit. e) muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-intimați se menționează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", care să fie acordat de societate în mod distinct pentru anii -, rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat și, în mod corespunzător, în plan procesual reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă în formularea unei cereri de chemare în judecată.
În fapt, afirmă în continuare recurenta, din 1998 sindicatul nu a mai intrat in negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte (conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ) a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus, din iunie 1997 potrivit CCM și efectiv din 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat SA - majorat în acest fel - astfel cum s-a precizat mai sus.
La data de 02.06.2009 intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de cererea de recurs formulată de prin care au solicitat să se respingă ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurenta-pârâtă și, pe fondul cauzei, să se respingă ca ne fondat recursul formulat de
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a solicitat să se rețină că este neîntemeiată, pe considerentul că obiectul acțiunii este format de drepturi salariale, care pot fi obținute în justiție printr-o acțiune introdusă într-un termen de 3 ani, în condițiile art. 283, alin.l, lit.c din Codul muncii. Astfel, însăși denumirea drepturilor pretinse, cuprinsă în Contractul colectiv la nivel de ramură, este aceea de "suplimentare a drepturilor salariate, sub forma unui adaos, în sumă fixă", iar potrivit art. 155, din Codul muncii: "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri."
S-a solicitat respingerea ca neîntemeiată și a excepției lipsei calității procesuale active pe considerentul că intimații-reclamanți sunt salariați și foști salariați ai recurentei-pârâte și că în această calitate le este aplicabil Contractul colectiv la nivel de ramură din anul 2005-2007 (denumit in continuare " "), act juridic pe care și-au întemeiat acțiunea.
Cu privire la fondul cauzei se solicită să se rețină că introducerea sau neintroducerea în salariu suplimentărilor
salariale pretinse este o chestiune, o situație, de fapt, care nu a fost
probată la fond de unitatea pârâtă, în condițiile în care îi
revenea sarcina probei, în conformitate cu art.287, din Codul muncii.
In recurs, în încercarea nereușită de a se apăra cu succes, a invocat
recurenta-pârâtă faptul că introducerea în salariu a suplimentărilor
salariale pretinse rezultă din prevederea acestui fapt în Contractul colectiv la nivel de unitate din anul 1998 (art.168, alin.2). Or, este cunoscut sau ar fi elementar să fie cunoscut că prin clauzele contractuale se stabilesc drepturi și obligații și nu se constată situații de fapt, cum ar fi majorări salariale.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar și concluzii scrise privitoare la introducerea suplimentului salarial privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al salariaților SC SA B.
Examinând sentința recurenta, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul de față este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă-pârâtă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea apreciază că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este sau nu întemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pentru aceste motive Curtea apreciază că în mod judicios instanța de fond a respins cele două excepții.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei, reclamanții-intimați au calitatea de salariați ai pârâtei - Sucursala.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 354 dosar fond).
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților -intimați.
Astfel, prin telexul nr. 2412/1998 depus atât la instanța fondului cât și în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, s- stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
În acest sens, art. 168 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anul 1998 s-a modificat, precizându-se în alin. 2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În ceea ce privește situația specială a Sucursalei, Curtea reține că prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și (filele 172-173).
Prin același act normativ - Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - "- " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
Conform nr. 3552 /29.VI.1999, înscrisă în carnetele de muncă ale intimaților-reclamanți, s-a procedat în acest sens la o reașezare a salariilor Sucursalei pentru anul 1999, fondul de salarii aprobat prin aceasta cuprinzând "toate drepturile salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă( cu excepția suplimentărilor salariale pentru Ziua și C)".
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul de bază brut al intimaților - reclamanți prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1999 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2007 a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia, ca fiind legale și temeinice.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, str. - -, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței nr.223 pronunțată la data de 27 ianuarie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații -reclamanți, n, I, e, e, și, toți reprezentați de cabinet avocatură - P,- A, județ P și, în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,13 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
13.10.2009-
Trib.P nr-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
