Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 200/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 200

Ședința publică din data de 04 februarie 2010

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina

---

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul social în B, str. G-ral, nr.11 bis, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocatură -, cu sediul în B, str.- nr.19, etaj.3,.7, sector I, prin administrator judiciar SPECIALIST, cu sediul în B,-, -.27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 493 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, scu -, G, G, G, i, G, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură Pahon, cu sediul în M,-, -.2B,. 15, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, G, -, scu, G, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA(fostă SC SA) și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005-2007 prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, contravaloarea cotei de gaze prevăzută de același articol, și a beneficiilor prevăzute de art.139 din CCM, drepturile urmând să fie reactualizate în funcție de rata inflației.

Motivând cererea, reclamanții au arătat că au fost și sunt salariații pârâtei, astfel cum rezultă din carnetele de muncă, că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art.176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură, că în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art.168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă, iar în CCM pe societate pentru anii 1994-1996, la art.176 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.

Reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe carnetele de muncă și de pe cărțile de identitate.

Totodată, aceștia au depus și extrase din CCM la nivel de ramură pentru anul 2006, 1994, 1997, 2004, 2005, 2007.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție respinsă de instanța de fond.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, întrucât începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al reclamanților, societatea pârâtă a fost înființată în anul 2002 ca societate privată pe acțiuni și disp.art.139 din CCM consacră doar posibilitatea de negociere cu privire la participarea salariaților la profit, iar în speță nu au fost negociate astfel de drepturi.

S-a invocat față de acest capăt de cerere de către pârâtă și excepția prematurității introducerii acțiunii.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.493 din data de 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins excepția tardivității invocată de pârâtă; s-a admis excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâtă cu privire la capătul de cerere referitor la plata beneficiilor și respinge acest capăt de cerere; s-a respins cererea formulată de reclamanții, G, scu, G, și pentru capetele de cerere 1,3 și 4; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții, -, G, G, G, G, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către aceștia a drepturilor bănești ce reprezintă aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007 calculate conform art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nr.288/2006 indexate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective; s-a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor pe anii 2005 și 2006 privind cota de gaze; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c și e din Codul muncii, drepturile solicitate de reclamanți fiind drepturi salariale, iar termenul de a solicita aceste drepturi este de 3 ani conform prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

În privința excepției prematurității introducerii acțiunii față de capătul de cerere referitor la plata beneficiilor prevăzute de art.139 din CCM, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată întrucât potrivit acestui articol cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociate între patronat și sindicate, fiind dispoziții de principiu, afectate de condiția negocierilor ce nu au avut loc între reprezentanții părților, astfel că pretențiile nu sunt certe, lichide și exigibile, astfel că această excepție a fost admisă și s-a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur introdus.

În ceea ce privește cererea reclamanților referitoare la acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, tribunalul a reținut că în art.168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ceea ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze, în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.

A mai reținut instanța de fond că în CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art.168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art.176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997, aceleași mențiuni fiind efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că în CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art.176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.

A apreciat instanța de fond că se poate, prin urmare, concluziona că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus nici un contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.

În ceea ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007, instanța de fond a apreciat că trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 - 2007 pentru care se solicită aceste drepturi, astfel că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, iar pârâta nu a făcut dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, contravaloarea a 4000. gaze nefiind inserată în contract.

Totodată, instanța de fond reținut că potrivit art.176 (1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.

Față de cele mai sus arătate, tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2007 și la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și a admis pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007 la un cuantum de un salariu minim pe ramură conform prevederilor art.176(2) din, respingând celelalte capete de cerere.

Având în vedere că la o parte dintre reclamanți, respectiv, G, scu, G, și, încetarea contractului de muncă a avut loc în anii 2005 și 2006 instanța de fond a respins capetele de cerere 1, 3 și 4.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs se arată faptul că pretențiile referitoare la ajutorul ce se acordă pentru aprovizionarea de toamnă își găsesc sorgintea în contractul colectiv de muncă, un asemenea drept nefiind posibil a fi asimilat drepturilor salariale și nici unor altor drepturi, altele decât cele la care face referire expresă art.283 alin.1 din Codul muncii.

Față de această situație, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune ca prim motiv de recurs.

Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, constând în esență, în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997, conform telexului nr.2412/1998, astfel că a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:

Reclamanții sunt sau au fost salariați ai societății pârâte SC B fostă SC SA B-astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă depuse la instanța de fond.

Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006.

Potrivit art.137 din același contract, evocat și corect interpretat de instanța de fond, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

Așadar voința părților contractante a fost aceea că, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.

În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar recurenta s-a apărat susținând contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2006-2007, astfel cum s-a solicitat.

Pârâta a susținut și dovedit cu înscrisurile depus în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din contract.

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.

Acest înscris, emis și semnat de asemenea de SN SA, pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

Curtea mai reține că prin Protocolul din 1 martie 2002 fost înființată societatea SC SA devenită actualmente SC care a preluat prin transfer tot personalul Sucursalei B cu toate drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv drepturile salariale astfel cum ele au fost majorate și indexate periodic, și în care a fost inclusă contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, potrivit cu cele arătate.

Drept consecință, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe unitate pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 fost inclusă în salariile de bază ale reclamanților, astfel că în mod greșit instanța de fond le-a admis acțiunea.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, care constituie primul motiv de recurs, Curtea va retine ca drepturile salariale solicitate de reclamanți, chiar dacă își au originea în contractul colectiv de muncă sunt drepturi cu specific salarial, fiindu-le astfel aplicabil termenul de prescripție prevăzut de disp.art. 283 lit.c din Codul muncii, respectiv 3 ani.

În aceste circumstanțe, Curtea va admite recursul conform art.312 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge și capătul de cerere privind acordarea primelor de toamnă-iarnă.

Totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC SA B, cu sediul social în B, str.G-ral, nr.11 bis, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocatură -, cu sediul în B, str.- nr.19, etaj.3,.7, sector I, prin administrator judiciar SPECIALIST, cu sediul în B,-, -.27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 493 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, scu -, G, G, G, i, G, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură Pahon, cu sediul în M,-, -.2B,. 15, județul D și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere privind acordarea primelor de toamnă-iarnă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 februarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

5 ex./18.02.2010

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-;

operator de date cu caracter personal;

număr notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 200/2010. Curtea de Apel Ploiesti