Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 199/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 199
Ședința publică din data de 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
---
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna Săhăteni, sat Săhăteni, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1005 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația din România, cu sediul în C,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă Asociația din România, reprezentată de avocat, din Baroul Constanța, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 5/19.10.2009, aflată la fila 25 dosar fond, lipsind recurentul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-pârâtă Asociația din România, depune la dosar întâmpinare, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că reclamantul a declarat că este musulman și că este dispus să ajute la propagarea corectă a acestui cult, că poate fi de ajutor cu diverse materiale întrucât cunoaște foarte bine orașul, motiv pentru care, la data de 25.02.2009, a fost emisă o delegație pe numele său prin care era împuternicit să reprezinte interesele asociației și să desfășoare activități în județul B, conform statutului, pentru o perioadă de 6 luni.
Astfel, față de împrejurarea că, în mod fraudulos, reclamantul a încheiat contracte de furnizare a serviciilor dedicate de internet și alte activități, care nu se situau în limitele delegației, s-a dispus, potrivit Hotărârii nr. 3/2.05.2009, retragerea delegației, având în vedere că acesta nu a prestat nicio activitate remunerată pentru angajator.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 10 din Codul muncii, Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Asociația din România, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada 20.01.2009 - 02.05.2009, sume reactualizate cu rata inflației sau dobânda de referință a BNR până la data efectuării plății; obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor de achitare a salariilor; obligarea pârâtei să-i achite suma de 250 lei, reprezentând contract încheiat cu firma de internet
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 20.01.2009, a fost desemnat, pe baza unei delegații, să presteze muncă/activități în folosul pârâtei, urmând ca, ulterior, să fie încheiat un contract de muncă între părți, însă pentru munca prestată nu a fost remunerat și nu i-a fost încheiat nici contract de muncă.
A mai arătat că pârâta Asociația din România, C, a înființat un birou care a funcționat în Municipiul B în perioada 20.01.2009 - 02.05.2009, că a încheiat la data de 03.03.2009 un contract de furnizare servicii internet cu firma în calitate de delegat al pârâtei, urmând ca pârâta să efectueze plata în fiecare lună până la expirarea contractului - 03.03.2010 cât și faptul că, până în prezent, pârâta a achitat doar două plăți, în valoare de 50 lei.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar copia CI, delegația din data de 25.02.2009, Hotărârea nr. 3/2009 emisă de pârâtă, copia contractului de închiriere din 20.01.2009, contractul de furnizare servicii pe internet, somația trimisă de reclamant, procesul verbal de conciliere din 18.06.2009, adresa nr.1037/09.07.2009 emisă de ITM
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, în primul rând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamantului, pe motiv că acesta nu a avut niciodată raporturi de muncă cu pârâta; necompetența materială a Tribunalului Buzău în soluționarea capătului 3 de cerere referitor la plata sumei de 250 lei către firma de internet; necompetența teritorială a instanței pe motiv că sediul pârâtei este la C, în B neavând nici filială și nici sucursală.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că niciodată nu a convenit cu reclamantul încheierea unui contract de muncă sau a unei convenții prin care acesta să presteze muncă remunerată în schimbul unui salariu.
A mai arătat că reclamantul a fost numai delegat să reprezinte interesele la nivel local, deoarece a declarat că este musulman și dispus să îi ajute, că acesta, fără a avea împuternicire, a încheiat contracte de închiriere, de furnizare servicii pe internet.
Din aceste motive, la data de 02.05.2009, i-a fost retrasă delegația, cu atât mai mult cu cât în mod frecvent solicita bani pentru diverse servicii nedatorate.
În dovedirea întâmpinării, s-a depus la dosar Statutul Asociației din România.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care și-a menținut solicitările exprimate în cererea de chemare în judecată, iar cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtă, a solicitat respingerea ei.
La termenul de judecată din data de 02.11.2009, reclamantul a arătat că renunță la capătul de cerere privind plata sumei de 250 lei.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1005 din data de 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantului, necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Buzău, invocate de pârâtă, s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind plata sumei de 250 lei și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, că nu este întemeiată, deoarece calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile sale.
A mai reținut instanța de fond că, în speța dedusă judecății, reclamantul a indicat cu claritate, prin cererea introductivă, atât obiectul pretențiilor pentru fiecare petit din acțiune, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel încât instanța de fond a constatat că acesta are calitatea procesuală activă de a sta în raportul juridic dedus judecății pentru drepturile bănești pe care le-a solicitat în nume propriu, drepturi ce decurg din relațiile de muncă pe care pretinde că le-a avut cu pârâta.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale ce a fost invocată de pârâtă cu privire la capătul 3 de cerere, prin care se solicită plata sumei de 250 lei reprezentând servicii de internet, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamantul a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței, tribunalul a apreciat că și aceasta nu este întemeiată, întrucât, prezenta cerere, așa cum a fost ea calificată de reclamant, are ca obiect plata salariilor de către pârâtă și daune morale reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neplății sumelor datorate. În această situație, instanța de fond a apreciat că este datoare să verifice acțiunea reclamantului în limitele cu care a fost investită, făcând aplicarea dreptului muncii în speța de față, nu a codului civil, care este dreptul comun în materie și care se aplică numai acolo unde nu există o lege specială.
Instanța de fond a reținut că este vorba de un conflict de muncă, reglementat de prevederile Codului muncii, care arată, în art.281 că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod.
A mai reținut instanța de fond că în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă, Codul muncii arată clar, în art. 284 al. 2, că cererile respective se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau, după caz, sediul.
Or, din actele depuse la dosar, a reieșit că reclamantul are domiciliul pe raza județului B, de unde rezultă că din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Buzău.
Totodată, instanța de fond a reținut că reglementările referitoare la competența teritorială au caracter imperativ și absolut, Codul muncii stabilind o competență derogatorie de la dreptul comun și exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părți și nici de instanță, motiv pentru care a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, invocată de pârâtă și s-a considerat legal investită în soluționarea prezentului litigiu.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de drepturi salariale și a sumei de 1000 lei daune morale, sub pretextul derulării unor raporturi de muncă cu pârâta.
A mai reținut instanța de fond că reclamantul a depus, în sprijinul dovedirii acțiunii, o delegație emisă de pârâtă la data de 25.02.2009, în care se arată că Asociația îl deleagă pe reclamant să reprezinte interesele societății și să desfășoare activități conform statutului asociației în județul B, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii acestei delegații. Ulterior, la data de 02.05.2009, pârâta l-a anunțat pe reclamant de încetarea efectelor respectivei delegații.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că delegația este emisă la data de 25.02.2009 și nu rezultă de nicăieri existența vreunei alte delegații anterioare acestei date, motiv pentru care solicitările reclamantului de a i se achita drepturile salariale începând cu data de 20.01.2009 sunt nefondate, chiar reclamantul a recunoscut, fiind întrebat de către instanță, că delegația emisă la 25.02.2009 este singura, nemaifiind emisă alta anterior acestei date.
În ceea ce privește solicitările reclamantului de a-i fi achitate drepturile salariale pentru restul perioadei, respectiv 25.02.2009 - 02.05.2009, instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit prevederilor art.16 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română.
În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Sarcina de a dovedi existența unei înțelegeri prealabile privind desfășurarea unor raporturi de muncă între părți revenea reclamantului, acesta, însă, nu a putut proba în niciun fel existența derulării unor raporturi de muncă, înțelegerea cu privire la felul muncii, locul, cuantumul salariului.
A apreciat instanța de fond că nu a fost vorba niciodată de înțelegerea de a se desfășura raporturi de muncă în favoarea pârâtei, ci numai o delegare din partea acesteia, pe o perioada limitată de 6 luni, de a reprezenta societatea pe plan local, în baza prevederilor din statutul ei.
De altfel, operațiunile desfășurate de reclamant referitoare la închirierea unui spațiu, încheierea unui contract de furnizare servicii pe internet, nu reprezintă prestarea unei munci în favoarea unui angajator, așa cum este ea definită în accepțiunea Codului muncii, fiind vorba în realitate de un contract de mandat.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit prevederilor art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Cuantumul acestui salariu se stabilește prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariat.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada derulării unor raporturi de muncă între părți și nici o înțelegere cu privire la cuantumul salariului, data la care urma să fie el plătit, motiv pentru care instanța de fond a respins și solicitarea reclamantului de plată a salariului respectiv.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale, instanța de fond a reținut că potrivit prev. art. 269 al. 1 din Codul muncii, așa cum a fost el modificat el prin Legea nr. 237/12.07.2007, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Dacă cel în cauză dovedește că prestigiul, onoarea, reputația și demnitatea i-au fost afectate, prin măsura luată de angajator, este îndreptățit să solicite daune morale, justificarea lor găsindu-și suport în prejudiciul moral suferit de angajat.
Cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului moral, principiul este acela că reparația trebuie să fie integrală, să acopere și să satisfacă cât mai corect valorile morale lezate. O asemenea operație presupune o doză de aproximare, pentru că este dificil de stabilit o echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, astfel încât instanța de fond a apreciat că trebuie să aibă în vedere anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de contestator pe plan psihic și fizic, importanța valorilor morale lezate, mărimea și intensitatea în care au fost lezate și cum au fost percepute consecințele de petent și societate, cum i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.
În speță, însă, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a putut produce dovezi cu privire la justificarea acordării daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. Civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
A învederat recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere actul de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă C care a statuat că pârâta a primit la lucru pe recurentul-reclamant începând cu data de 25.02.2009 fără a se întocmi contract individual de muncă în formă scrisă. Procesul de verbal al ITM C s-a finalizat cu un proces verbal de contravenție rămas definitiv. Nici procesul verbal de control și nici procesul verbal de contravenție nu au fost avute în vedere în motivare, în considerente, de către prima instanță.
Recurentul a reiterat cererea de a i se achita daune morale ca urmare a neexecutării de către partea pârâtă a obligațiilor de plată a salariului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs invocate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de drepturi salariale și a sumei de 1000 lei daune morale, sub pretextul derulării unor raporturi de muncă cu pârâta.
Intimata a emis o delegație la data de 25.02.2009, în care se arată că Asociația îl deleagă pe reclamant să reprezinte interesele societății și să desfășoare activități conform statutului asociației în județul B, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii acestei delegații. Ulterior, la data de 02.05.2009, pârâta l-a anunțat pe reclamant de încetarea efectelor respectivei delegații.
Delegația este emisă la data de 25.02.2009 și nu rezultă de nicăieri existența vreunei alte delegații anterioare acestei date, motiv pentru care în mod corect a reținut tribunalul că solicitările reclamantului de a i se achita drepturile salariale începând cu data de 20.01.2009 sunt nefondate.
Potrivit prevederilor art.16 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română.
În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Sarcina de a dovedi existența unei înțelegeri prealabile privind desfășurarea unor raporturi de muncă între părți revenea reclamantului, acesta, însă, nu a putut proba în niciun fel existența derulării unor raporturi de muncă, înțelegerea cu privire la felul muncii, locul, cuantumul salariului.
Nu rezultă că a fost vorba de înțelegerea de a se desfășura raporturi de muncă în favoarea pârâtei, ci numai o delegare a reclamantului din partea acesteia, pe o perioada limitată de 6 luni, de a reprezenta societatea pe plan local, în baza prevederilor din statutul ei.
De altfel, operațiunile desfășurate de reclamant referitoare la închirierea unui spațiu, încheierea unui contract de furnizare servicii pe internet, nu reprezintă prestarea unei munci în favoarea unui angajator, așa cum este ea definită în accepțiunea Codului muncii, fiind vorba, în realitate, de un contract de mandat.
Potrivit prevederilor art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Cuantumul acestui salariu se stabilește prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariat.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada derulării unor raporturi de muncă între părți și nici o înțelegere cu privire la cuantumul salariului, data la care urma să fie el plătit, motiv pentru care, în mod corect, instanța de fond a respins și solicitarea reclamantului de plată a salariului respectiv.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale, potrivit prev.art.269 al.1 din Codul muncii, așa cum a fost el modificat el prin Legea nr.237/12.07.2007, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Dacă reclamantul dovedea că prestigiul, onoarea, reputația și demnitatea i-au fost afectate prin măsura luată de angajator, era îndreptățit să solicite daune morale, justificarea lor găsindu-și suport în prejudiciul moral suferit de angajat.
Or, în speță, reclamantul nu a putut produce dovezi cu privire la justificarea acordării daunelor morale.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Săhăteni, sat Săhăteni, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1005 din data de 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Asociația din România, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
4 ex./12.02.2010
dosar fond- - Tribunalul Buzău
judecători fond- -.;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
