Drepturi bănești. Jurisprudență. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 5 august 2009
PREȘEDINTE: Popescu Vera Andrea
JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, cu domiciliul în com., jud. D, împotriva sentinței civile nr.660 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 7, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă
Procedura îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise, formulate de recurenta -pârâtă și concluzii scrise formulate de intimata-reclamantă, care a anexat și copia deciziei nr.8/2008 emisă de SC de Consum prin care s-a decis încetarea contractului individual de muncă al recurentei -pârâte în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii și cererea recurentei-pârâte nr.29/01.05.2008 de încetare a contractului de muncă începând cu data de 01.02.2008, în copie.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța urmează a amâna pronunțarea, sens în care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 12 august 2009.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1646
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Popescu Vera Andrea
JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta, cu domiciliul în com., jud. D, împotriva sentinței civile nr.660 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 7, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 august 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 12 august 2009, dând următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta Dac hemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata către reclamantă a sumei de 7449 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că suma sus-menționată reprezintă prejudiciul adus unității de către pârâtă ca urmare a neîndeplinirii saricinilor de serviciu pe perioada 11.09.2007-01.05.2008, respectiv lipsa în gestiune constată cu ocazia inventarierii din data de 01.05.2008, conform procesului-verbal de inventariere și control a gestiunii.
A mai susținut reclamanta că deși a încercat de mai multe ori stingerea litigiului pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs solicitărilor reclamantei, aceasta luându-și totodată angajamentul că va achita în termen de patru luni, respectiv până la data de 30.09.2008, întregul prejudiciu.
În drept, au fost invocate disp.art. 270 alin.1 și art. 274 din Codul Muncii.
Prezentă în instanță la termenul din 11.02.2009, pârâta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărător, cerere care i-a fost încuviințată, însă nu s-a mai prezentat în instanță la termenele următoare și nici nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare deși i se pusese în vedere acest lucru de către instanță.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 660 /11.03.2009, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 7449 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta a avut calitatea de lucrător gestionar la societatea reclamantă, iar prin procesul-verbal de inventariere din 01.05.2008, s-a constatat o lipsă în gestiunea acesteia de 7749,7 lei, pârâta recunoscând lipsa în gestiune respectivă printr-un angajament din data de 02.06.2008, obligându-se să plătească suma în termen de patru luni, fără a face dovada că a achitat această sumă sau că prejudiciul nu s-a produs din culpa acesteia.
Așa fiind, s-a concluzionat că reclamanta a făcut dovada prejudiciului cauzat de către pârâtă, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției pârâtei, care nu a produs niciun fel de dovezi contrare, considerente pentru care, în temeiul art. 270 din Codul Muncii, acțiunea a fost admisă în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât recurenta s-a angajat în luna noiembrie 2006, lucrând efectiv până în luna octombrie 2007, când depus o cerere de demisie, care nu i-a fost însă primită, nedorindu-se nici efectuarea la momentul respectiv a unui inventar, așa cum ceruse pârâta.
Se mai învederează de către recurenta- pârâtă că este de acord să achite evenetualele pagube create din luna octombrie până în luna februarie când i s-a desfăcut contractul de muncă, însă nu mai mult, precizându-se de către aceasta că i-a fost eliberat carnetul de muncă numai în luna august 2008 și că deși potrivit înscrisurilor contabile primea salariul minim pe economie, în realitate, primea mai puțin, neacordându-i-se nici bonurile de masă, susținându-se totodată de către recurentă că a achitat până în prezent suma de 1800 lei.
Totodată, se arată de către recurentă că nu poate fi obligată la plata prejudiciului după desfacerea contractului de muncă din luna februarie 2008, în condițiile în care exista acolo un alt vânzător, încă din luna februarie, aceasta angajându-se să depună în recurs acte doveditoare în baza cărora să se constate că este datoare a achita eventualele pagube din gestiune până în luna februarie 2008, când i-a încetat contractul d e muncă.
De asemenea, s-a arătat că este și culpa intimatei-reclamante, care nu a efectuat un inventar dorind să recupereze pagubele constatate abia în luna mai 2008, printr-un inventar la care recurenta nu a fost prezentă, nefiind invitată și în care nu se mai prezintă rulajul din luna ianuarie 2008, decât în luna mai 2008 deși în intervalul ianuarie-mai 2008 a existat activitate în continuare, recurenta neputându-și formula aceste apărări la fond, întrucât are un copil foarte bolnav.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și admiterea parțială a acțiunii, constatându-se că paguba existentă pe perioada în care recurenta a lucrat la intimată a fost achitată deja, iar pentru perioada în care aceasta nu a lucrat, să se respingă cererea de pretenții, depunându-se la dosarul cauzei și concluzii scrise în acest sens.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și înscrisuri, în copie, respectiv cererea recurentei -pârâte din data de 01.05.2008, de încetare a contractului de muncă al acesteia începând cu data de 01.02.2008 și decizia de încetare a contractului individual de muncă, urmare a convenției părților, având numărul 8/2008.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
Conform angajamentului din data de 02.06.2008 (fila 4 dosar fond), semnat personal de recurenta-pârâtă, având funcția de lucrător-gestionar, aceasta a luat cunoștință că potrivit inventarului din luna mai 2008, produs o pagubă de 7449 lei, reprezentând lipsă în gestiune, recunoscând, așadar, prejudicul material respectiv, ce a fost indicat și consimțind de bunăvoie să plătească această sumă unității păgubite în termen de patru luni, până la data de 03.09.2008,
Chiar dacă odată cu adoptarea noului Cod al muncii prin Legea nr. 53/2003, angajamentul de plată semnat de un salariat nu constituie titlu executoriu, iar răspunderea patrimonială pentru daune cauzate societății de către salariat se impune să se stabilească de către instanțele de judecată, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, nimic nu împiedică pe cele două părți ale contractului să convină, prin bună învoială, asupra întinderii despăgubirii și reparării prejudiciului. În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 24/2003, prin care a constatat că interzicerea oricărei rețineri din salariu fără ca existența datoriei să fie stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prevăzută de art. 164 alin. 2 din Codul Muncii, este conformă dispozițiilor contractuale reținându-se că nu este lezată prin aceasta "libertatea contractuală, deoarece părțile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităților de executare sau de stingere a obligațiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aștepte pronunțarea unei hotărâri judecătorești".
Pentru situația în care părțile nu se înțeleg, când salariatul nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu cuantumul acesteia sau, încălcând învoiala părților ori angajamentul asumat, refuză despăgubirea, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanța competentă, angajamentul de plată semnat anterior promovării acțiunii de către recurent putând fi folosit ca probă în cadrul unei asemenea acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 270 din Codul Muncii.
În conformitate cu disp.art. 270 alin 1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
De menționat, că în cazul gestionarilor, a căror răspundere patrimonială este angajată și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 22/1969, cu modificările și completările ulterioare, privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, actul de constatare instituie în sarcina gestionarului o prezumție de culpă, pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară prin acte legale, care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective, care exclud culpa sa, în cazul de față, recurenta-pârâtă recunoscând, așa cum s-a arătat mai sus, prin angajamentul din 02.06.2008, lipsurile în gestiune de 7449 lei, constatate prin inventarul din luna mai 2008.
Este adevărat că recurenta-pârâtă nu poate fi răspunzătoare pentru lipsurile în gestiune cauzate ulterior încetării contractului de muncă al acesteia, care, potrivit deciziei nr. 8/21.07.2008 depusă în copie la dosar în recurs, de către intimata-reclamantă, a avut loc la data de 01.02.2008, contractul individual de muncă al recurentei încetând ca urmare a convenției părților, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, însă din cuprinsul listei de inventar depusă în copie la dosarul de fond, rezultă că diferențele reprezentând lipsuri în gestiune, totalizând 7449 lei, provin exclusiv din perioada 11.09.2007-ianuarie 2008, deci anterior încetării contractului individual de muncă al recurentei.
Recurenta-pârâtă, care a semnat personal angajamentul de plată din data de 02.06.2008, nu a formulat întâmpinare la prima instanță cu privire la acțiunea reclamantei deși i s- pus în vedere acest lucru la termenul din 11.02.2009, când a fost prezentă în instanță și a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja avocat, cerere care i-a fost admisă, după care aceasta nu s-a mai prezentat în instanță, iar nici în recurs nu a depus vreun înscris nou în dovedirea apărărilor acesteia cu toate că avea această posibilitate în temeiul art. 305 Cod pr. civilă, susținând chiar în motivele de recurs că va depune asemenea înscrisuri, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât, ținând cont și de considerentele mai sus- arătate, nu pot fi primite criticile acesteia privitoare la cuantumul prejudiciului.
De asemenea, raportat la obiectul acțiunii, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei referitoare la salariul pe care aceasta îl primea lunar și faptul că nu i s-ar fi eliberat carnetul de muncă decât în luna august 2008.
Potrivit susținerilor recurentei-pârâte din recurs, aceasta a achitat însă până în prezent, din totalul prejudiciului, suma de 1800 lei și verificând conținutul angajamentului de plată din data de 02.06.2008, depus în copie la fila 4 în dosarul de fond, chiar de către intimata-reclamantă, se constată că aceeași mențiune a fost făcută de recurenta-pârâtă și pe angajamentul de plată, în care aceasta a arătat că în ziua de 02.06.2008 a depus suma de 1800 lei din lipsa în gestiune, fără ca societatea intimată, prin reprezenantul legal al acesteia, să facă vreo altă mențiune pe angajamentul de plată cu privire la cele specificate de recurentă.
Prezentă în instanța de recurs la termenul din 10.06.2009,intimata-reclamantă, prin reprezentantul acesteia, a susținut că deși recurenta a făcut această mențiune pe angajamentul de plată, nu a plătit efectiv această sumă, neexistând nicio chitanță doveditoare în acest sens, pentru ca prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în recurs, pentru termenul din 05.08.2009, intimata-reclamantă, prin reprezentantul acesteia, să susțină că recurenta-pârâtă a achitat într-adevăr suma de 1800 lei, însă această sumă ar fi fost pentru ambalajele și mărfurile degradate pentru care recurenta răspunde în baza Legii nr. 22/1969, fără ca intimata, căreia îi revine sarcina probei, să depună la dosarul cauzei vreo dovadă că pe lângă suma de 7449 lei, constatată în urma inventarierii, recurenta -pârâtă ar mai fi datorat și suma de 1800 lei în sensul celor arătate prin concluziile scrise depuse la dosar în recurs, fiind firesc ca în urma inventarierii respective să se constate întreaga sumă reprezentând prejudiciu pe care recurenta-pârâta o datora.
Așa fiind, Curtea apreciază că sunt întemeiate susținerile recurentei-pârâte privitoare la achitarea de către aceasta a unei părți din prejudiciul în sumă de 7449 lei, respectiv a sumei de 1800 lei, neputând fi în consecință obligată și la plata acestei sume din totalul prejudiciului și strict pentru acest din urmă considerent, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr. civilă va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5649 lei -rezultată din scăderea sumei de 1800 lei din totalul de 7449 lei -în loc de 7449 lei, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, cu domiciliul în com., jud. D, împotriva sentinței civile nr.660 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata- reclamantă, cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 7, jud. D și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5649 lei, în loc de 7449 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -- - - -- - -
Grefier,
-
Red. /
5 ex/19.08.2009
fond - Tribunal
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Popescu Vera AndreaJudecători:Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
