Pretentii civile. Speta. Decizia 1638/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.741,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1638
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții - și -, ambii cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.114 pronunțată la data de 9 decembrie 2008 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediile în P,-, județ P și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare, iar intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia depus la dosar concluzii scrise, la care a atașat, în copie, cărțile de muncă ale recurenților-reclamanți.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurenții au cerut judecarea cauzei în lipsă, ca și intimații Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții - și - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare reprezentând 50% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2003 și în continuare, cu actualizarea corespunzătoare, urmând a se efectua cuvenitele mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și, în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Au mai susținut reclamanții că au fost și sunt în continuare discriminați în raport cu alți salariați ai statului, care, ca și aceștia, își desfășoară activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, dar care, pentru aceasta, primesc sporuri salariale substanțiale (cumulate ajungând chiar până la 100%), în timp ce personalului auxiliar din justiție, Statul - ordonator de credite a încetat să le mai acorde acest drept încă din anul 2003, sub pretextul că legea care prevedea acest drept pentru magistrați și personal auxiliar a fost abrogată.
De asemenea, s-a arătat că prin aceasta s-au încălcat prevederile art. 1 alin.2 lit.e pct.I din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care prevăd că principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminării sunt garantate în special prin exercitarea și a drepturilor economice constând în salariu egal pentru muncă egală, o remunerație echitabilă si satisfăcătoare.
Reclamanții au mai precizat că în timp ce magistraților și personalului auxiliar, la 1 ianuarie 2003, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002, le-a fost sistată plata sporului de 50%, aplicabil la salariul de bază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără însă ca riscurile profesionale și suprasolicitarea neuropsihică să fi dispărut, altor funcționari publici, ce au fost exemplificați, a continuat să le recunoască și să le plătească sporul pentru risc și suprasolicitare potrivit actelor normative ce au fost indicate și această atitudine a statului în principal, dar și a celorlalți pârâți față de magistrați și personalul auxiliar, comparativ cu ceilalți funcționari publici exemplificați, evidențiază discriminarea.
Totodată, s-a susținut că prin neacordarea sporului de risc și suprasolicitare au fost încălcate disp.art.5 alin.l din Legea 53/2003, care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, precum și disp.art.41 alin.2 din Constituția revizuită, care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, ca și prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce fac parte din dreptul intern, la al căror conținut s-a făcut referire.
Așa fiind, reclamanții au conchis că, în atare situație, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare, de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare susținându-se totodată că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, acestea fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții ce nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, s-au acutizat întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție și eficiența sporită a acestuia.
S-a mai învederat că înlăturarea sporului de 50% pentru magistrați și personal auxiliar s-a făcut în mod ilegal, printr-o ordonanță de guvern, act cu o valoare juridică inferioară legii, acesta fiind și motivul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.21/2008, în recursul Procurorului General promovat în interesul legii, a constatat existența acestui spor pentru magistrați și personalul auxiliar cu începere din anul 2000 și până în prezent.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind discriminarea, ale protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și pe prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi, nediscriminarea, pe preambulul la OUG nr.27/2006, modificată prin Legea 45/2007, care evidențiază necesitatea înlăturării discriminării magistraților față de ceilalți salariați ai statului, precum și pe prevederile art. 47 din Legea 50/1996, art. 15 din OG nr.9/2001, art. 11 din OG nr.38/2003 privind salarizarea polițiștilor, pe anumite dispoziții cuprinse în OG nr.64/2006 privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, dar și ale art. 15 din OG nr. 10/2007.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pe motiv că acest minister nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neputând figura ca parte în litigiul de față, care este un litigiu de muncă și neputând fi obligat la plata unor sume de bani către salariații altor instituții, solicitând, în consecință, respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă pentru perioada 1.01.2003-17.07.2005 și ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
Față de data formulării acțiunii și în temeiul dispozițiilor art. 1 alin.l din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, s-a arătat că acțiunea este prescrisă pentru perioada mai sus indicată.
Pe fondul cauzei, în rest, s-a cerut respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar prin decizia Curții Constituționale nr.821/03.07.2008, care este obligatorie, s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.l și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale reținându-se că un înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor din stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003, ca și prevederile art.61 alin.l în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% și de a le fi plătite sumele reprezentând acest spor și pe viitor, s-a apreciat că acestei cereri nu i se poate da curs de către instanța de fond întrucât acest fapt ar însemna că instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești,adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Față de capătul de cerere privind plata drepturilor bănești solicitate, actualizate corespunzător, s-a cerut respingerea acestuia având în vedere că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, neaplicarea indicelui de inflație datorându-se și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,"nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, în raport de art.11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, la al căror conținut s-a făcut referire și din care reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, sporul cerut de reclamanți adăugându-se la retribuția tarifară de încadrare.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, în temeiul art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamanților, să se dispună, prin aceeași hotărâre, ca Ministerul Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat note scrise solicitând respingerea acțiunii reclamanților, iar față de excepțiile invocate în cauză, s-a cerut respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de MFP ca nefondată și admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2003-17.07.2005 ca întemeiată, conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, raportat la data depunerii acțiunii.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința nr. 114 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieștia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție împotriva acestuia ca introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția prescripției acțiunii invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe perioada 01.01.2003 - 21.07.2005 și s-a respins acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă, respingându-se,în rest, acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2003-21.07.2005 este întemeiată întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 21.07.2008, iar prin disp.art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 și art.3 alin. 1 se prevede că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea a reținut că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții solicitând plata unor sume de bani constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă, cereri decurgând din calitatea acestora de salariați, iar Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
A mai reținut prima instanță că Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, motiv pentru care Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, prin P și a respins acțiunea față de acesta, precum și cererea de chemare în garanție, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții lucrează ca personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
S-a mai reținut că prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 .
A mai reținut instanța de fond că Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă, însă decizia respectivă nu este aplicabilă și personalului contractual din cadrul sistemului judiciar.
De asemenea, prima instanță reținut că reclamanții nu pot invoca discriminarea la care sunt supuși în calitate de personal contractual față de restul salariaților deoarece prin decizia Curții Constituționale nr.821/03.07.2008 s- admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.l și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea si cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi si ordonanțe, iar decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Așa fiind, prima instanță a respins în rest, în fond, acțiunea formulată de cei doi reclamanți.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, după ce se arată care a fost soluția pronunțată de instanța de fond și care au fost cererile formulate de reclamanți la prima instanță, se susține de către recurenți că aceștia fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, astfel încât, alături de magistrați, au dreptul la sporul solicitat de risc și suprasolicitare, în cuantum de 50% din salariul de bază, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, dată în interesul legii.
Se mai susține că prima instanță a motivat respingerea acțiunii pe faptul că recurenții nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, fiind personal contractual, precum și pe dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 821/03.07.2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și ale art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, însă este eronată motivarea instanței în sensul că recurenții nu ar fi incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate în condițiile în care prin Legea nr. 17/2006, de modificare și completare a Legii nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, au fost incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate, statuându-se la art. 3 alin. 3 din actul normativ că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Învederează recurenții că acțiunea acestora este întemeiată cel puțin în parte, începând cu data de 21.07.2005 și în continuare, decizia nr. 21/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, fiind obligatorie pentru instanțe.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, la plata sporului de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază începând cu 21.07.2005 și în continuare, actualizat cu indicele de inflație, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pentru situația admiterii recursului, s-a cerut a se avea în vedere perioadele lucrate de către reclamanți în raza de jurisdicție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, conform mențiunilor efectuate în carnetele de muncă ale acestora, ce au fost depuse în extras, în copie la dosar, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit cărților de muncă ale recurenților-reclamanți, depuse în copie la dosar de către intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, recurentul - figurează încadrat ca șofer, începând cu data de 08.07.1996, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar apoi, de la data de 08.02.2000, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, unde este și în prezent angajat, în aceeași funcție, în timp ce recurentul - a fost angajat ca șofer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la data de 15.02.2008, anterior acestei date lucrând în afara sistemului judiciar.
În conformitate cu disp. art.3 alin.3 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.17/2006, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
De asemenea, art.VII din Legea nr.17/2006 statuează că aceasta intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare a personalului auxiliar de specialitate - cu excepția anumitor prevederi, expres indicate, dar neincidente în speță, care au intrat în vigoare la trei zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Legea specială de salarizare la care face trimitere textul de lege este Ordonanța nr.8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72/31.01.2007, ce a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, deci la data de 3.02.2007.
, ca personal conex personalului auxiliar de specialitate, sunt salarizați în baza OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, intrată în vigoare la 3.02.2007, care cuprinde în anexele acesteia, pe lângă personalul auxiliar de specialitate definit de art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare, și personalul conex definit de art.3 alin.3 din același act normativ, respectiv pe șoferi, agenții procedurali și aprozi, personalul conex beneficiind, așadar, de drepturi salariale cuvenite în temeiul aceluiași act normativ ca și personalului auxiliar de specialitate.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000,aprobată prin Legea nr. 334/2001 .
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Având în vedere că începând cu data de 3.02.2007 șoferii fac parte din categoria personalului conex al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, alături de agenții procedurali și aprozi, ce sunt salarizați prin același act normativ care reglementează salarizarea personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv OG nr.8/2007, beneficiind de aceleași drepturi și ținând cont de decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ pronunțată în interesul legii, rezultă că începând cu data de 3.02.2007 se cuvine și șoferilor acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar, la salariul de bază brut lunar - anterior acestei date șoferii făcând parte din categoria personalului contractual nefiind, în consecință, îndreptățiți la acordarea sporului respectiv pentru perioada anterioară datei de 03.02.2007.
Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale, invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 16.06.2009, nu poate justifica respingerea recursului reclamanților fiind evident că decizia respectivă- pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte- nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.461 din 03.07.2009.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat lunar, la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 3.02.2007 la zi și în continuare, pentru reclamantul - și începând cu data de 15.02.2008, la zi și în continuare pentru reclamantul -, data de 15.02.2008 reprezentând data angajării acestuia ca șofer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în perioada 03.02.2007-14.02.2008 acesta lucrând, așa cum s-a arătat mai sus, în afara sistemului judiciar,corespunzător perioadei efectiv lucrate în funcție de fiecare reclamant, drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație se impune întrucât creanța este pecuniară și, în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanții au fost în mod evident prejudiciați, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului produs prin erodarea creanței, ca efect al inflației.
Totodată, în temeiul art.3 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, se va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Urmează ca pentru aceleași considerente ca cele mai sus-arătate, să fie respinsă, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, care privește perioada pentru care nu s-a prescris dreptul la acțiune al reclamanților și până la data de 02.02.2007 în cazul reclamantului -, respectiv până la data de 14.02.2008 în cazul reclamantului -, care, oricum, a fost încadrat ca șofer în cadrul parchetului de pe lângă o instanță judecătorească abia la data de 15.02.2008.
De asemenea, se vor menține restul dispozițiilor sentinței, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și cele referitoare la admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003-21.07.2005 și respingerea acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă, recurenții neformulând vreo critică în recurs cu privire la soluția pronunțată de prima instanță pe aceste aspecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții - și -, ambii cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.114 pronunțată la data de 9 decembrie 2008 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediile în P,-, județ P și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat lunar, la salariul de bază brut lunar începând cu: 3.02.2007 la zi și în continuare pentru reclamantul - și începând cu data de 15.02.2008 la zi și în continuare pentru reclamantul -, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în funcție.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier,
Red /
9ex/27.08.2009
Dosar fond nr- Curtea de Apel Ploiești
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
