Drepturi salariale (banesti). Decizia 1639/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1639
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,--67, sector 1, împotriva sentinței civile nr.979 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic - și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că lipsa de procedură cu recurenta-pârâtă a fost acoperită prin prezentarea în instanță a consilierului juridic al acesteia. Totodată, se mai învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Consilier juridic -, având cuvântul, arată că adresa corectă recurentei este pe Bulevardul - și nu, așa cum din eroare a fost citată. Mai arată că are cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul arată, la rândul său, că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic - având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata 11 salarii compensatorii și constatarea temeinicie acordării unuia singur și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie a executării sentinței de fond arată că înțelege să nu mai susțină deoarece a rămas fără obiect, întrucât a fost executată între timp.
Susține, în esență, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că instanța a reținut corect în considerente că societatea a acordat și calculat corect salariul compensatoriu intimatului-reclamant însă, prin dispozitiv, obligă societatea la plata a 11 salarii compensatorii.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant arată că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia acordarea salariilor compensatorii nu este o obligație, ci o facultate condiționată de situația financiară a societății, cu atât mai mult cu cât și în art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 se prevede expres că CCM încheiate cu respectarea dispozițiilor legale este legea părților.
De asemenea, susține că recurenta nu se poate prevala de situația financiară atâta timp cât, din contul de profituri și pierderi al societății, a reieșit că aceasta a avut un profit de aproximativ 6 milioane de euro de unde rezultă, deci, o situație financiară prosperă. Mai arată că, la nivelul societății, nu a avut loc negociere pentru acordarea salariilor compensatorii.
Solicită respingerea recursului și, pe fond, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 27.830 lei, la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu ce i-a fost acordat, a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, urmare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 04.11.2008, i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu 19.12.2008, iar prin decizia nr. 8/21.01.2009, s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă. Prin această decizie, la articolul 7, s-a prevăzut doar plata unui singur salariu brut compensatoriu, la valoarea salariului avut în luna premergătoare concedierii, fără a se ține cont de prevederile contractului colectiv de muncă, art. 64 alin. 1 lit. a din acest contract, prevăzând plata a 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, măsură justificată pe prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, deși exista un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu prevederi mai favorabile.
Cu ocazia plății singurului salariu compensatoriu acordat, i s-au aplicat deduceri în afara impozitului pe venit în cuantum de 16 %, deși acestea nu trebuiau reținute, astfel că se impune restituirea contribuțiilor deduse în mod nelegal din salariul compensatoriu acordat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 281- 283 din Codul muncii și s-au atașat în copie decizia de încetare a contractului de muncă, adresa nr. 44752/ 2008 societății pârâte către reprezentanții salariaților, contractul colectiv de muncă încheiat la 21.12.2007.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nedovedită, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este în concordanță cu dispozițiile art 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cu hotărârea Consiliului de administrație al societății pârâte și conform angajamentului asumat de aceasta prin notificările transmise reprezentanților salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.
Din textul art. 64 din rezultă că acordarea compensațiilor în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului nu este o obligație a angajatorului, ci este o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de muncă, fiind condiționată de situația financiară a societății, care a avut disponibilități bănești și flux de numerar negativ în ultimul trimestru al anului 2008 și în perioada disponibilizării.
Prin notificarea nr.46613/2008 societatea pârâtă a încunoștințat salariații asupra faptului că analizându-se situația financiară prezentă și de perspectivă a societății și ținând seama de faptul că nivelul compensațiilor bănești este dependent și plătibil din fondul de salarii, nu poate acorda compensații bănești la nivelul a douăsprezece salarii brute din luna premergătoare concedierii, posibilitate reanalizată de Consiliul de administrație în ședința din 19.01.2009, în care s-a decis plata unor compensații la nivelul unui salariu de bază brut din luna premergătoare lunii concedierii colective.
În subsidiar, pârâta a solicitat, în cazul admiterii cererii privind plata celor 11 salarii compensatorii a se reține că din pretențiile solicitate, trebuie scăzut impozitul pe venit și contribuțiile legale datorate care, potrivit Codului fiscal, se rețin la sursă. Astfel, în aplicarea art.55 din Codul fiscal și a art. 68 din Normele metodologice, în mod legal s-a calculat, reținut și virat impozitul de 16%, necontestat.
Potrivit art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 76/2002 nu s-a calculat și nu s-a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Contribuția de asigurări sociale a fost calculată, reținută și virată potrivit art. 26 din Legea nr. 19 /2000 modificată, care prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, printre care nu se includ plățile compensatorii acordate cu ocazia disponibilizării salariaților, iar contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost calculată reținută și virată potrivit dispozițiilor art. 257 alin. 2 litera a din Legea nr. 95 /2006, fiind venituri asimilate salariilor, care se impun impozitului pe venit.
Conform Legii nr. 346/2002, modificată, din sfera sumelor exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris și plățile compensatorii, drept pentru care s-u calculat, reținut și virat aceste contribuții.
S-a solicitat respingerea cererii privind daunele morale ca neîntemeiate și nedovedite nefiind întrunite elementele care antrenează răspunderea pentru aceste daune, respectiv fapta ilicită, prejudicierea de ordin moral a fostului angajat, vinovăția angajatorului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral pretins.
S-au depus în copie: extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, notificarea nr.46613/2008, răspunsul adresat reprezentanților salariaților, cu nr. 47509/ 17.12.2008, extras din procesul verbal al consiliului de administrație din data de 19.01.2009.
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu luat pârâtei, depunându-se atât răspunsul la interogatoriu cât și fluxul de numerar pe anul 2008 și 2009 și bilanțul contabil pe anul 2008, precum și balanța de verificare sintetică pentru perioada septembrie - decembrie 2008, din care rezultă că în anul 2008 profitul obținut de societatea pârâtă a fost în cuantum de aproximativ șase milioane euro.
Reclamantul și-a precizat cererea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, în cuantum de 392,15 lei și a depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 979 din 23 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a 11 salarii de bază brute din luna anterioară concedierii, respingând celelalte capete de cerere.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 2.100 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.8 din 21.01.2009 emisă de unitatea intimată, s-a dispus concedierea colectivă a petentului, acordându-i-se o compensație la nivelul unui salariu brut avut în luna premergătoare acordării concedierii.
Ori, potrivit art.64(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în situația concedierilor colective, ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Această obligație a unității intimate este o facultate, în sensul că acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de 12 salarii brute de bază se acordă în funcție de situația economico-financiară a societății.
Din cuprinsul adresei nr.47509/17.12.2008 a unității intimate, rezultă că, din situațiile financiare ale societății pe anul 2008, respectiv bilanț, cont de profit și pierderi, flux de numerar, evoluția imobilizărilor corporale, anexe etc. s-au înregistrat rezultate pozitive, însă nu există disponibil bănesc în numerar.
Această situație financiară permite îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.64(1) lit.a din CCM la nivel de unitate, în sensul acordării salariaților concediați colectiv, cele 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Situația financiară bună a societății intimate este recunoscută de conducerea acesteia, prin răspunsul la interogatoriu din data de 26.03.2009 (fila 66 din dosarul cauzei), profitul și beneficiul societății la finele anului 2008 fiind de aproximativ 6 milioane de euro.
Tot din răspunsul la interogatoriu, rezultă că unitatea intimată a disponibilizat peste 38% din personalul de bază al acesteia, în cauză necontinuându-se concedierile colective efectuate.
În consecință, situația economică și financiară bună a intimatei la finele anului 2008, astfel cum este reliefată de fluxul numerar pe anii 2008 și 2009, balanța de verificare sintetică pentru perioada 01.12.2008 - 28.02.2009(filele 67-81 din dosarul cauzei), permite unității intimate să acorde cele 12 salarii de bază brute lunare pentru tot personalul concediat colectiv în anul 2008 și 2009.
Așa fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea petentului pentru acest capăt de cerere și a obligat intimata la plata către petent a 12 salarii de bază brute lunare.
Cu privire la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensator acordat, respectiv impozitul de 16%, tribunalul a reținut ca nefondat acest capăt de cerere, întrucât acest impozit este o obligație legală ce incumbă tuturor angajatorilor și nu persoanei angajate individual, așa încât aceste sume nu pot fi interpretate ca fiind venituri asimilate salariilor.
De asemenea, daunele morale nu au fost dovedite, petentul nefăcând dovada că, prin desfacerea contractului său de muncă, i s-a afectat onoarea, reputația etc. având în vedere efectele unei economii de piață, într-o continuă transformare și schimbare a forței de muncă și a muncii.
În consecință, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, numai pentru primul capăt de cerere, respectiv cele 11 salarii compensatorii, reținându-se doar plata unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii.
Ca parte căzută în pretenții, unitatea intimată a fost obligată conform art. 274 Cod procedură civilă, către reclamant și la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea pârâtă, invocând disp. art.304 pct.7, 8, 9 pr.civ. criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea, în esență, că tribunalul nu a ținut cont de posibilitățile reale de plată ale societății, de faptul că aceasta nu are lichidități și că nu poate plăti 12 salarii compensatorii.
Se mai arată că sintagma "situație financiară" se referă la toate componentele situațiilor financiare și nu numai la bilanț.
De asemenea, se susține că, și în cazul în care se înregistrează profit, sumele se direcționează de către adunarea generală a acționarilor și nu pot fi automat folosite pentru plata unor drepturi salariale.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că sentința cuprinde motive contradictorii reprezentate de faptul că instanța de fond a constatat că societatea a reținut în mod corect contribuțiile legale din salariul compensatoriu, dar, în același timp, obligă societatea să plătească încă 11 salarii brute.
Se mai susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat:
Intimatul a avut calitatea de salariat al societății pârâte, iar prin decizia nr. 6/ 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia începând cu 19.12.2008, ca urmare a desființării locului de muncă determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
Societatea recurentă a acordat intimatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, această măsură motivându-se pe prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național și pe posibilitățile financiare ale societății.
Potrivit dispozițiilor art.64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariatului i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în funcție de situația financiară a societății.
Potrivit dispozițiilor art. 236 aliniatul 4 din Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților " și doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, conform art. 247 din Codul muncii.
Prin urmare, recurenta, așa cum corect a reținut tribunalul, nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și invoca aplicarea prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Tribunalul a apreciat în mod corect probele administrate și a constatat că recurenta a înregistrat profit, situație în care nu poate invoca o situație financiară precară.
Susținerea că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, legată de situația financiară a societății, prevedere cu care salariații au fost de acord la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, nu este veridică. Se constată că nu este vorba de o condiție pur potestativă, ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte.
Astfel, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către recurentă și din răspunsul acesteia la interogatoriu reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat profit.
Intenția societății recurente de a folosi profitul pentru alte acțiuni nu o poate exonera de executarea unei obligații asumate prin contractul colectiv de muncă.
Sentința instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta.
Faptul că tribunalul a obligat recurenta la plata diferenței de 11 salarii compensatorii nu contravine în nici un fel faptului că, aceeași instanță, reține că din sumele plătite cu titlu de plăți compensatorii se datorează contribuții la bugetele de stat, potrivit legislației în vigoare.
Nefondată este și susținerea recurentei că tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii.
Corect a stabilit tribunalul că, atâta vreme cât, la nivel de societate s-a încheiat contract colectiv de muncă, dispozițiile acestuia sunt aplicabile în speță și nu cele ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Potrivit disp. art.236 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și numai în cazul în care la nivel de angajator nu există un asemenea contract se aplică dispozițiile din contractul încheiat la nivel superior, în speța de față.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,--67, sector 1, împotriva sentinței civile nr.979 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județ
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 2200 reprezentând cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
- - - - - - -
Grefier,
red.
tehnored./
4 ex./10.09.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
;
operator date cu caracterr personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
