Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2116/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2116
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1- bis - prin administrator judiciar, cu sediul în B, B-dul - -, nr. 35, -7, etaj 3, sector 3, împotriva sentinței civile nr.189 din data de 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în comuna M, sat M -, nr. 29, județul D, domiciliat în comuna, sat, județul D, domiciliat în comuna M, sat Caselor, nr. 547, județul D, domiciliat în comuna, sat de, județul D, G, domiciliat în comuna Lungă, sat Lungă, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat Lungă, județul D, - soția defunctului G, domiciliată în M,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, urmare modificării art.36 din Legea nr.85/2006 intervenită prin Legea nr.277/2009 de aprobare a OUG nr.173/2008, cauza a fost repusă pe rol pentru ca, în contradictoriu cu părțile, să fie analizată oportunitatea menținerii măsurii suspendării judecății dispusă anterior acestei modificări sau se impune continuarea judecății - fila 60 dosar recurs.
Curtea, în raport de modificarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, constată că nu mai este incident temeiul ce a condus la suspendarea judecății și se impune continuarea judecății recursului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că intimata-reclamantă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, după deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 3200 lei reprezentând diferența dintre salariul acordat de pârâtă și salariul ce trebuia să i se acorde conform CCM, drepturi salariale cuvenite și neacordate aferente anului 2005, reactualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei din data de 01.03.2002 până la data de 27.12.2005, când a fost disponibilizată, iar în contractul colectiv de muncă era prevăzut un anumit cuantum al salariului, pârâta diminuând acest cuantum, în anul 2005, în mod nejustificat, nerespectând prevederile contractului colectiv de muncă.
La termenul din 19.06.2008, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă, a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarelor nr-, nr- și nr-.
Prin acțiunea formând obiectul dosarului nr-, reclamantul a chemat în judecată aceeași pârâtă solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 8015,50 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate, reprezentând suplimentări salariale de Paște și C, cuvenite conform art.168 alin.1 din CCM la nivel de societate și a sumei de 16952 lei constând în diferența dintre salariul minim pe unitate prevăzut în CCM și cel fixat de unitate, inclusiv sporurile, pe ultimii trei ani.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3800 lei, constând în suplimentări salariale cuvenite conform art.168 alin.1 din CCM, pentru sărbătorile de Paște și C, egale cu un salariu de bază mediu pe societate, pentru fiecare, pe perioada expres indicată.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr-, reclamanții, G, și, soția defunctului G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale cuvenite conform art.168 alin.1 din CCM, pentru sărbătorile de Paște și C, egale cu un salariu de bază mediu pe societate, pentru fiecare, în sumele și pe perioadele expres indicate pentru fiecare reclamant.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate invocând excepția prescripției dreptului la acțiunie, susținând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii, care prevăd un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării unor clauze ale CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe o interpretare trunchiată a dispozițiilor art. 128 din CCM, respectiv prin neluarea în calcul a alin. 6 al acestui articol. Salariul minim prevăzut la nivelul societății este cel stipulat la art. 128 alin.5 din CCM, însă aceste niveluri, conform art. 126 alin. 6, se pot acorda numai în măsura în care fondul de salarii permite acest fapt.
S-a mai susținut că începând cu anul 2003, semestrial, prin act adițional, sindicatul și patronatul au negociat salariul minim brut pe societate.
A mai precizat intimata că prin hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr.14/31.03.2003, drepturile bănești prevăzute de art.168 alin.1 din CCM au fost introduse în salariile de bază ale salariaților, iar de la data includerii în salariu, primele de Paște și C au încetat să mai aibă identitate distinctă, devenind parte constitutivă a salariului de bază și nediminuarea salariului după data de 31.12.2003 constituie dovada indiscutabilă a îndeplinirii obligației și a faptului că angajatorul a dorit să acorde aceste suplimentări salariale și în anii următori, admiterea acțiunii însemnând acordarea drepturilor prevăzute de art.168 alin.1 din CCM pentru a doua oară.
S-a mai susținut de intimată prin întâmpinare că pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției rele a părților, Comisia Paritară a elaborat un document prin care a stabilit că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg.
În ceea ce privește modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii s-a arătat de către intimată că este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate și nu la nivelul salariul de bază mediu.
La termenul din 18.09.2008, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, pe motiv că fiind vorba de drepturi salariale neacordate, termenul de prescripție aplicabil este cel de trei ani, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și expertiză contabilă judiciară, prin sentința civilă nr. 189 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea, iar intimata a fost obligată la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând prime de Paște și C și diferențe salariale, conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert, respectiv: - s-a indicat că nu are dreptul la nici o diferență salarială și nici la acordarea primelor de Paște și C; - 2688,26 lei; G - 7378,92 lei; - 6305,16 lei; - moștenitoare a defunctului G - 2514,82 lei; - 1876,96 lei; - 4301,65 lei.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească 800 lei reclamantului, 300 lei reclamantului G, 300 lei reclamantului, 300 lei reclamantului și 300 lei reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că atât prin cererea de chemare în judecată a reclamantei, cât și prin acțiunile conexate de instanță, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale de Paște și C pentru perioada indicată și diferența dintre salariul minim pe unitate și cel primit efectiv de reclamanți, cu cheltuielile de judecată aferente.
S-a mai reținut că deși pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale - prime de Paște și C au fost incluse, potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2004 și până în anul 2007, aceste suplimentări nu au mai fost acordate, așa cum prevedea contractul colectiv de muncă și actele adiționale la acesta, concluzie la care a ajuns și expertul contabil în raportul de expertiză întocmit de acesta.
Așa fiind, s-a arătat că angajatorul nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul colectiv de muncă, actele adiționale la acesta, precum și contractele de muncă individuale ale salariaților, intervenind răspunderea acestuia potrivit prevederilor Legii nr. 130/ 1996 privind contractul colectiv de muncă, la care s-a făcut trimitere, la pronunțarea soluției avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă și ale suplimentului la raport, în care au fost stabilite sumele datorate reclamanților expres indicați cu titlu de prime de Paște și C și despăgubiri constând în diferențe dintre salariul minim pe unitate și cel primit efectiv, cu aplicarea coeficientului de inflație, la zi.
Prin încheierea din 05.03.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.189/22.01.2009, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 9772,46 lei către acest reclamant, reprezentând diferențe salariale calculate conform raportului de expertiză contabilă.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.7 și 8 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit tribunalul a respins excepția tardivității invocată prin întâmpinare de către recurentă și întemeiată pe disp.art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție aplicabil în cauză fiind de 6 luni întrucât se reclamă nerespectarea unor clauze din CCM, referitoare la prime neacordate, neaplicându-se termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, se susține că obligarea societății la plata primelor prevăzute de art.168 din CCM nu este legală întrucât prin hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr.14/31.03.2003, aceste drepturi au fost incluse în salariile de bază ale reclamanților, fiind exclusă acordarea acestora pe viitor.
Se mai învederează că în acest sens sunt și disp.art.176 alin.4 din CCM la nivel de ramură, care stipulează că fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin CCM încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției invocate sau respingerii acțiunii pe fond, numai în ceea ce privește primele de Paște și
Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i achite suma de 3450 lei care i se cuvine din munca prestată, susținând că în expertiza contabilă întocmită la prima instanță s-a strecurat o Mg reșeală, însă această solicitare nu poate fi avută în vedere și examinată în condițiile în care reclamanta nu a declarat recurs, cu respectarea dispozițiilor legale procesuale, împotriva sentinței primei instanțe, aceasta având calitate de intimată.
Deși au fost legal citați cu această mențiune, ceilalți intimați-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Prin încheierea din 16 iunie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa constatat suspendată de drept judecarea recursului, conform art.36 din Legea nr.85/2006, reținând că în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Bucureștia fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SA B, administratorul judiciar al pârâtei fiind numit, ce a fost introdus în cauză la termenul din 19 mai 2009.
Ulterior, având în vedere modificările aduse art.36 din Legea nr.85/2006, prin Legea nr.277/2009, de aprobare a OUG nr.137/2008, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, constatându-se, la termenul din 10.11.2009, că față de aceste modificări potrivit cu care de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, nu mai este incident temeiul ce a condus la suspendarea judecății și se impune continuarea judecății recursului
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe baza cărora instanța de fond și-a fundamentat soluția, respectându-se disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civilă, iar considerentele nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a disp. art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă invocat de recurentă în motivarea recursului.
Nici critica prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă nu este întemeiată, tribunalul respingând în mod corect această excepție la termenul din 18.09.2008.
Astfel, potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat-cum sunt și drepturile solicitate prin acțiunea de față - termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus, dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii invocate de recurentă, care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă, între care și drepturile salariale.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Tot neîntemeiat este și motivul de recurs prin care se susține că în mod nelegal au fost acordate primele de Paște și C în sensul celor dispuse prin sentința atacată.
Faptul că recurenta a inclus în salariul de bază brut al angajaților, în anul 2003, primele de Paște și C, nu poate justifica respingerea cererii de acordare acestor prime pe perioada în discuție în cauză, conform celor dispuse de prima instanță, câtă vreme nu s-a dovedit că această operațiune acoperă cuantumul primelor de Paște și C pe care intimații le-au solicitat în temeiul art. 168 alin.1 din CCM la nivel de societate încheiat pe perioada în discuție în cauză, neprobându-se nici cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii primelor în salariul de bază.
Or, în conformitate cu disp.art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În plus, dacă lucrurile ar fi stat așa cum pretinde recurenta, în mod evident în contractul colectiv de muncă valabil pe perioada în discuție nu s-ar mai fi prevăzut, la art. 168 alin.1, acordarea separată a primelor de Paște și C către salariați, pentru fiecare din anii respectivi, ci s-ar fi menționat că aceste prime au fost incluse în salariul de bază al angajaților, ceea ce nu mai justifica stipularea în mod distinct a dreptului angajaților la primele respective.
Astfel, textul art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe perioada 2004-2007, încheiat între SC SA și salariați, reprezentanți de, a rămas neschimbat, prin acest articol stabilindu-se că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
În raport de aceste considerente, dispozițiile art.176 alin.4 din CCM la nivel de ramură invocate de recurentă nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, chiar dispozițiile respective statuând că fiecare din adaosurile prevăzute în art.176 se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.Or, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 prevede expres acordarea acestor prime de sărbători.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1- bis, având administrator judiciar pe, cu sediul în B, B-dul - -, nr. 35, -7, etaj 3, sector 3, împotriva sentinței civile nr.189 din data de 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în comuna M, sat M -, nr. 29, județul D, domiciliat în comuna, sat, județul D, domiciliat în comuna M, sat Caselor, nr. 547, județul D, domiciliat în comuna, sat de, județul D, G, domiciliat în comuna Lungă, sat Lungă, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat Lungă, județul D, - soția defunctului G, domiciliată în M,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - -
fiind în concediu medical fiind în concediu fără plată
prezenta se semnează de prezenta se semnează de
președintele instanței președintele instanței
Grefier
/VS
11ex./ 08.12.2009
f --Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
