Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.25/CM
Ședința publică din 15 ianuarie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtăSC SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.1789/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în M,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta - pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire depusă la dosarul cauzei, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Apărătorul recurentei - pârâte depune delegație și înscrisuri la dosarul cauzei.
Apărătorul recurentei - pârâte arată că nu mai are alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, apreciind că instanța de fond în mod greșit a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât avea obligația să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în mod greșit acordând ceea ce nu s-a cerut.
Cu privire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată apărătorul recurentei apreciază că aceasta a fost soluționată cu încălcarea principiului contradictorialității și al oralității. Astfel, deși excepția a fost invocată ca și subsidiar prin întâmpinare, reclamanta precizându-și punctul de vedere în scris, instanța nu a acordat cuvântul părților asupra acesteia în ședință publică.
Totodată apărătorul recurentei - pârâte consideră că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, reținându-se că în cauză sunt aplicabile disp.art. 283 lit.c) codul muncii.
Pârâta a susținut că acțiunea este prescrisă conform disp.art. 283 lit.e codul muncii.
Mai arată apărătorul recurentei că deși instanța a respins excepția considerând că obiectul cauzei constă în plata drepturilor salariale, în considerente se face o amplă analiză a clauzelor contractului colectiv de muncă, din interpretarea acestora concluzionându-se că pretențiile reclamante sunt întemeiate, în conformitate cu disp. art. 168 alin.1 acestea se raportează la salariul de bază mediu pe, iar nu cel brut pe unitate.
Apărătorul recurentei - pârâte apreciază că pe fondul cauzei, în mod greșit instanța a respins apărarea pârâtei, în sensul că nu datorează drepturile salariale suplimentare, acestea fiind acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariul de bază. Consideră că s-a făcut dovada celor susținute prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă, deciziile paritare, precum și celelalte înscrisuri.
În concluzie, apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, în conformitate cu disp. art. 304 pct. 6-9 și următoarele pr.civ.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de fata:
Reclamantul a chemat în judecată B, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și la 611,50 lei daune pentru neachitarea în termen a obligațiilor menționate.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost salariat al societății pârâte până la data de 11.08.2006 și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, art. III alin. 3.
Astfel, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea, la art. 168 alin. 1, că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel
Deși aceste prevederi s-au regăsit în contractele colective de muncă, drepturile nu i-au fost acordate pentru: sărbătorile de Paști pe 2005, 2006, precum și pentru cele de C aferente perioadei 2004, 2005.
Pentru neacordarea la termen a acestor drepturi salariale, reclamantul considera ca se impune o corecție a sumelor neacordate, cu coeficientul de inflație, pentru perioada menționată.
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâtă a solicitat să se constate că în speță este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai sindicatelor au convenit ca, pentru toți salariații, drepturile salariale suplimentare de C și de Paște, menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și alin. 2 al acestui articol.
În subsidiar, parata a solicitat respingerea actiunii ca prematură, întrucât, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
Cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Mai mult decat atat, sumele solicitate prin acțiune au avut o bază de calcul eronată, întrucât s-au raportat la salariul mediu brut pe, cu toate că textul art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă se referă la salariul de bază mediu la nivelul societății.
A fost invocată, totodată excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 283 lit.e din codul muncii.
Această apărare a fost înlăturată, instanța apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c codul muncii, acțiunea este supusă prescripției extinctive de trei ani.
Prin sentinta civila nr. 1789/19.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantului și a obligat societatea pârâtă la plata către reclamant, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru 2005 și 2006, precum și celor de C pentru anii 2004, 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație, la data plății efective.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a avut in vedere urmatoarele aspecte:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Prin alin. 2 s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că,părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat .
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
S-a retinut astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Apărările pârâtei referitoare la prematuritatea formulării acțiunii, invocate de pârâtă, au fost respinse de instanta de fond cu motivarea că, angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut, în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Cu privire la stabilirea cuantumului drepturilor, prevazute de art. 168 alin. 1, s-a apreciat ca acesta se raportează la salariul de bază mediu pe, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Instanța de fond a acordat ce nu s-a cerut în sensul că, deși prin acțiune s-a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor ce nu au fost acordate, reprezentând suplimentări salariale calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, prin sentință s-a dispus obligarea societății pârâte la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății.
Cu alte cuvinte, s-au solicitat drepturi salariale într-un anumit cuantum, calculate în funcție de salariul brut pe, instanța obligând pârâta la plata drepturilor salariale ce urmează a fi calculate plecându-se de la salariul de bază mediu la nivelul societății.
2. Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, aceasta a fost soluționată cu încălcarea principiului contradictorialității și al oralității.
3. S-a învederat, totodată, că ajutoarele de Paști și C nu intră în sfera noțiunii de salariu reglementată de normele Capitolului V din contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie în termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e codul muncii și nu în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c codul muncii și art. 145 din contractul colectiv de muncă.
4. Pe fondul cauzei, instanța de fond a respins în mod greșit apărările pârâtei recurente, care a susținut că nu datorează drepturile salariale suplimentare, acestea fiind acordate și primite de către salariați deoarece au fost incluse în salariul de bază.
Prin decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, reține caracterul nejustificat al acestora pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
1. Într-o primă critică s-a susținut că instanța de fond a acordat în mod greșit ceea ce nu s-a cerut în sensul că s-au solicitat drepturi salariale calculate în funcție de salariul brut pe iar instanța a obligat pârâta la plata drepturilor salariale de bază la nivelul societății.
Critica nu subzistă și avem în vedere următoarele:
În cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a făcut trimitere în mod explicit la dispozițiile art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă care prevăd: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA".
În niciun moment nu s-a făcut trimitere în cuprinsul acțiunii la salariul brut pe ci la salariul de bază mediu la nivelul societății.
Împrejurarea că metoda de calcul aplicată a determinat-o pe recurentă să aibă îndoieli cu privire la care dintre salarii s-a făcut trimitere, respectiv la salariul mediu sau la salariul brut, a determinat pronunțarea soluției corecte de obligare la plata drepturilor salariale, făcându-se trimitere la temeiul legal al acestora, fără a fi cuantificate, întrucât un calcul al acestora este posibil și în faza de executare.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond a reținut că există elemente de calcul care să permită cuantificarea drepturilor, nefiind utilă administrarea probei cu expertiza contabilă.
2. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
3. O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - august 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c codul muncii.
4. O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței nici un litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta - pârâtăSC SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.1789/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în M,-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Tehnoredact.-jud.-/01.02.2008
2 ex.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu