Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.425/CM
Ședința publică din 30 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, S, G, -, G, -, -, - -, -, -, -, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2157/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în str. - cel, județul C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, intimatul pârât chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR B, cu sediul în-, sector 5, intimatul pârât CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARIIB, cu sediul în--3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești - spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform disp.art.87 și urm.cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recurenții reclamanți au depus la dosar la data de 21.05.2009 note scrise, iar prin fax, la data de 29.06.2009, tabel cu semnăturile tuturor recurenților reclamanți și cu mențiunea că au luat cunoștință de termenul de judecată. Deasemeni, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au depus la dosar concluzii scrise.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Reclamanții -, S, -, G, -, G, -, -, - --, -, -, -, au declarat recurs la data de 25 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr.2157/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.1442//88/2007, reclamanții -, S, -, G, -, G, -, -, - --, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, Ministerul Finanțelor Publice solicitând: calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data avizării și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, dispozițiile art.15 al.1 din OG 6/2007 prevăd că sporul de confidențialitate de 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea 444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
S-a mai arătat că cel puțin în raport de dispozițiile OG nr.19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006.
S-a mai susținut că, deși procurorii și personalul auxiliar, conform art.28 din Legea 182/2002 dețin certificate ORNISS și gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate și, mai mult o bună parte din funcționarii publici, cu statut special gestionează informații obținute sub supravegherea procurorilor în cadrul urmăririi penale efectuate în diferite cauze penale.
În apărare, pârâții în cauză au formulat întâmpinări.
Astfel, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil angajat într-o instituție militară pentru a beneficia de prevederile Legii 444/2006.
Același pârât a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că potrivit art.36 al.2 din OUG 27/2006, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București.
Totodată, acest pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună ca MFP să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În cuprinsul întâmpinării, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Taa rătat că, rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
O dată cu punctul de vedere asupra cauzei Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a înaintat la dosar și Hotărârea nr.232/20.08.2007 emisă de această instituție.
Prin sentința civilă nr.2157 din 21.11.2007, Tribunalul Tulcea s-au respins excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale, ca nefondate.
A fost respinsă acțiunea în totalitate formulată de reclamanții -, S, -, G, -, G, -, -, - --, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație Și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei Si Finantelor, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,ca nefondată.
S-a respins cererea de chemare în garanție, ca nefondată.
A fost respinsă cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii va fi respinsă ca nefondată întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea nu doar pe dispozițiile Legii 444/2006 ci și pe cele ale OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Cât privește competența materială de soluționare a cauzei, aceasta aparține tribunalului ca instanță de drept comun în materia conflictelor de drepturi.
Prezenta cauză nu este o contestație cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale ci un litigiu privitor la discriminare pe un anumit segment salarial ivit între magistrați și ordonatori de credite.
Conform art.47 al.4 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestuia.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă astfel că MEF nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plată a unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 Codul Muncii, între salariați și angajator, precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Referitor la fondul cauzei se reține că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, prin Legea 444/2006, se prevede că se acordă un spor lunar de până la 15% din salariul de bază funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Dispozițiile art.15 din OG nr.6/2007 prevăd că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariu, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul.
Prin dispozițiile art.21 din OG nr.137/2000 se stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Procurorii și personalul auxiliar din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești sunt salarizați potrivit prevederilor OG nr.27/2006 și art.3 din OG nr.8/2007, acte normative care stabilesc că salariile de bază pentru aceste categorii profesionale de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Reclamanții care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea sunt îndreptățiți la un salariu stabilit potrivit actelor normative precizate la care se adaugă celelalte sporuri: sporul de vechime, sporul de fidelitate, precum și sporul de condiții grele.
Cât privește sporul de confidențialitate se constată că potrivit Legii nr.444/2006, acesta se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art.3, cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții nu fac parte din aceste categorii, rezultă că nu sunt îndreptățiți să li se acorde sporul de confidențialitate fără a se constata existența unei discriminări față de celelalte categorii.
Ori, prin Hotărârea nr.232/29.08.2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neplata sporului de confidențialitate pentru procurori mu constituie un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit arzt.2 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare rep.
Din motivarea acestei hotărâri se reține că situațiile deosebite în care se găsesc diferite categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Tribunalul Tulcea, în motivare a preluat cu exactitate argumentele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 a constatat că prin neacordarea sporului la care s-a făcut referire nu se creează un tratament diferențial discriminatoriu.
menționata hotărâre nu are caracter obligatoriu pentru instanța de judecată, care trebuie să judece faptele în raport de principiile generale de drept și de dispozițiile legale aplicabile, rezultate din normele interne sau din Convențiile internaționale la care România a aderat.
Acțiunea discriminatorie nu a fost săvârșită de vreun funcționar care să fi aplicat greșit vreo dispoziție legală, așa încât să-i prejudicieze, ci de însuși legiuitorul român prin modul de reglementare, respectiv prin acordarea unui spor doar unor categorii, de personale, lăsând în afara prevederilor alte categorii printre care se află și reclamanții.
Conform art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane în afara cazului în care aceste prevederi criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Într-o atare situație, ceea ce trebuie verificat este faptul că reclamanții se află în aceeași situație ca și persoanele care beneficiază de sporul la care se face referire (dețin autorizații sau certificate ORNISS, în baza cărora gestionează informații clasificate; se bucură de un tratament diferenția - aspect ce rezultă din faptul că o categorie beneficiază de spor, iar reclamanții nu; tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de vreun scop legitim, așa cum cer prevederile art.2 alin.2.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului pentru următoarele motive:
Admite acțiunii ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea specială de salarizare a magistraților. Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților, în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr.446/2006 s-ar proceda la adăugarea la textul nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de reclamanți în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate pronunțând în acest Hotărârea nr.437/5.11.2007, prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de 15% magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților recurenți și veniturile nete lunare ale altor funcționare ce beneficiază de acest spor.
Referitor la solicitarea reclamanților de a li se plăti acest spor și în continuare, apreciază că acestei cereri nu i poate da curs, deoarece ar însemna că s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul - puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate că creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existențe care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentul sau în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători și procurori a secretului deliberării și a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
În același sens, prin art. 10 din legea 303/2004 se prevede faptul că judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Prin urmare, obligația de confidențialitate pentru personalul magistrați este prevăzută prin lege.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, a instituit implicit și o obligație de plată (o contraprestație salarială).
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, respectiv prestarea muncii și plata salariului.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul Muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul Muncii.
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai, deosebirile existente, întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește, însă, sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul Muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cei în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit scop;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța și complexitatea atribuțiilor de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
În ceea ce privește, însă, sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiției sau în aparatul Parlamentului.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că magistrații, magistrații - asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază (indemnizația) prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie acordate cu caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Atâta timp cât prin recursul în interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între magistrați și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei, deși se află în situații comparabile, această problemă de drept, astfel cum a fost dezlegată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă enunțat mai.
La data de 30 iunie 2009 intimatul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, a formulat concluzii scrise, prin care a învederat instanței că la data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de și Parlamentul și Guvernul României, reținând că, în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de art.26(3) din Constituție, nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, astfel că temeiul soluției previzibile a instanței de judecată contravine atribuțiilor constituționale ale instanței supreme ce stau la baza acesteia.
Punctul de vedere exprimat de Parchetul General în aceste concluzii nu poate fi împărtășit de instanța de control judiciar, iar în adoptarea acestei conduite avem în vedere următoarele:
Art.329(3) din Codul d e procedură civilă dispune "soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din alte procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Consecința imediată a normei juridice cuprinsă în textul de lege mai arătate este aceea că judecătorul are obligația să aplice în mod direct dezlegarea dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în toate cauzele pe care este investit să se judece având ca temei juridic norma interpretată.
Judecătorul cauzei nu poate refuza aplicarea deciziei pronunțate într-un recurs în interesul legii și nu poate da o altă interpretare decât ÎNALTA CURTE, căreia îi revine rolul constituțional de uniformizare a practicii judiciare.
Soluționarea conflictului de natură constituțională la data de 27 mai 2009 de către Curtea Constituțională nu are consecințe juridice asupra deciziilor pronunțate de în recursurile în interesul legii și implicit asupra hotărârilor judecătorești pronunțate în baza acestei decizii.
Semnificația soluționării acestui conflict nu este aceea că din momentul pronunțării, instanțele de judecată trebuie să judece făcând abstracție de dezlegările date de prin recursurile în interesul legii, întrucât Curtea Constituțională nu are competența legală de a anula deciziile date de în recursul în interesul legii.
Pe cale de consecință, curtea urmează a admite recursul reclamanților, a modifica în parte sentința, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata sporului de confidențialitate începând cu 19.06.2007 până la data pronunțării deciziei, sume actualizate cu inflația la data executării, a obliga la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă și a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plăților, cu menținerea celorlalte dispozițiile ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți, S, G, -, G, -, -, - -, -, -, -, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2157/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în str. - cel, județul C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, intimatul pârât chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR B, cu sediul în-, sector 5, intimatul pârât CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARIIB, cu sediul în--3, sector 1,
Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu 19.06.2007 până la data pronunțării deciziei, sume actualizate cu inflația la data executării.
Obligă la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plăților.
Menține celelalte dispozițiile ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2009.
Pt.Președinte complet -, Judecători,
Aflată în, semnează conform
Art.261 alin.1 Cod pr.civilă, - -
Președinte instanță,
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/13.07.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./20.07.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
