Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.532
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.30 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII, comuna G, județ B, Primarul comunei G, județ B, Consiliul local G, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Grup Școlar Economic Rm.S,-, județ B, Școala cu clasele I-VIII - B, județ B, Centrul Financiar - Școala cu clasele I-VIII Av. nr.1 B,-, județ B, Grup Școlar Tehnic Nehoiu, județ B Primarul orașului Nehoiu, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul local, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant reprezentat de consilier juridic și intimații-pârâți Primarul și Consiliul local al comunei G, județ B, reprezentați de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații-pârâți Primarul și Consiliul local al comunei G au depus la dosar întâmpinări, un exemplar fiind comunicat reprezentantei recurentului-reclamant.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Susține în esență că dreptul ca membrii de sindicat ai recurentei de beneficia de prima de vacanță este prevăzut de art.37 lit.g din CCM unic la nivel de ramură învățământ încheiat pe anii 2004-2007 și ulterior pe anii 2007-2008. Mai susține că în Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care este convenția dintre părți, cuprinde drepturile și obligațiile pentru părțile care l-au negociat și că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. În plus, CCM în baza cărora s-a solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță au fost înregistrate la Ministerul muncii, fără a se face vreo mențiune referitoare la faptul că are conține clauze care contravin dispozițiilor legale.
În continuare, susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că acordarea primei de vacanță personalului din învățământ a fost condiționată prin CCM de îndeplinirea a două condiții, această concluzie fiind nelegală și adăugând la voința părților care au negociat și semnat CCM aplicabile pe perioada 2004-2008 și, mai mult, la momentul negocierii și semnării acestora Ministerul Educației cunoștea disp.Legii nr.128/1997, dar s-au avut în vedere disp.art.50 alin.12 întrucât în art.37 lit.g nu era cuprinsă nicio condiționare referitoare la prevederea acestui drept în Legea nr.128/1997.
În ceea ce privește împrejurarea că pârâții nu realizează venituri proprii repartizate pentru plata primelor solicitate, arată că aceștia nu au făcut nicio dovadă în acest sens deși art.287 Codul muncii dispuse faptul că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
În fine, mai arată că prin neacordarea primei de vacanță salariații din învățământ sunt discriminați în raport cu alte categorii de salariați bugetari, care au beneficiat de această primă în baza CCM și nu a prevederilor cuprinse în diferite legi.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimații-pârâți Primarul și Consiliul local al comunei G arată în esență că pârâții nu au contestat niciodată dreptul cadrelor didactice de a beneficia de prima de vacanță încă aceasta trebuie acordată din venituri realizate din activități suplimentare or, pârâții nu desfășoară activități cu un astfel de caracter.
Solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței instanței de fond.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în numele petenților -membrii de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei G, Consiliul Local G, Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei, Consiliul Local, Grup Școlar Economic, Școala cu Clasele I-VIII -, Centrul Financiar Școala cu Clasele I-VIII Av. T nr. 1, Grup Școlar Tehnic Nehoiu, Primarul Orașului Nehoiu, Consiliul Local Nehoiu, Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei, Consiliul Local, solicitând obligarea acestora la calcularea și plata către petenți a drepturilor bănești, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, reprezentând primele de vacanță pentru anii școlari 2005-2006, 2006-2007 și 2007-2008, cuantumul unei prime fiind egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în conformitate cu prev. art. 48 al.1 și 50(12) din Legea 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
În măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Art. 37 lit. din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învățământ arată că personalul din învățământ trebuie să beneficieze și de următoarele premii: o primă de vacanță în condițiile legii, Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Prevederea este menționată în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2004 -2007, cât și în cel de pe anii 2007 -2010.
După cum s-a arătat clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Cu toate că Legea 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, art. 50/(12) din Statut, stipulează că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Reclamantul a solicitat să se constate că salariații din învățământ sunt discriminați prin neacordarea primei de vacanță, față de alte categorii de salariați bugetari, ceea ce contravine disp. art. 16 al.1 din Constituție, art. 14 CEDO, art. 1 și 3 din OG 137/2000.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: tabel nominal cu membrii de sindicat care și-au dat acordul cu privire la promovarea prezentei acțiuni, adresa nr.612//16.11.2007 și practică judiciară.
Pârâții Consiliul local G și Școala cu clasele I-VIII au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În conținutul întâmpinării sale, pârâtul Consiliul Local al comunei Gaa rătat că potrivit art. 18 din Legea 154/1998, primăriile nu fac altceva decât să distribuie personalului didactic sumele alocate de la bugetul de stat, stabilite prin OG 11/2007, situație în care, deși sunt ordonatori de credite, nu pot achita drepturile salariale decât în limita bugetelor alocate, iar în situația admiterii acțiunii nu se poate în aplicare.
De asemenea, a mai arătat că potrivit art. 37 lit.g din pe ramură, pretinsul drept invocat de reclamant condiționează acordarea primei de vacanță din venituri proprii și, întrucât reclamantul nu face dovada remediului juridic pe care dorește să-l obțină, este nedreaptă afirmația acestuia potrivit căreia a dat dovadă de neglijență sau rea credință, solicitând fonduri pentru plata primei de vacanță.
A mai relatat pârâtul că bugetul oricărei primării este constituit ca orice alt buget, din venituri și cheltuieli, și în condițiile în care instituțiile de învățământ pârâte nu realizează venituri proprii, aceste prime nu pot fi acordate, cât și faptul că pretențiile reclamantului nu reprezintă o discriminare.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de pârâta Școala cu clasele I-VIII, aceasta a arăătat, în esență, că acțiunea reclamantului este nefondată, întrucât art.37 lit.g din CCM la Nivel de condiționează acordarea primelor de realizarea de către unitățile de învățământ a unor venituri proprii rezultate din activități suplimentare, ceea ce nu este cazul în situația de față.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.30 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în numele petenților -membrii de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei G, Consiliul Local G, Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei, Consiliul Local, Grup Școlar Economic, Școala cu Clasele I-VIII -, Centrul Financiar Școala cu Clasele I-VIII Av. T nr. 1, Grup Școlar Tehnic Nehoiu, Primarul Orașului Nehoiu, Consiliul Local Nehoiu, Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei, Consiliul Local.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat în numele membrilor săi de sindicat, acordarea primelor de vacanță pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 50 al. 12 din Legea 128/1997 și art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
A mai reținut instanța de fond, că potrivit prev. art. 50 al.12, personalul didactic din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă stipulează în mod expres că personalul din învățământ beneficiază de următoarele drepturi.o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii. Prima de vacanță se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că trebuie avute în vedere următoarele aspecte: conform art. 3 al.2 din Contractul colectiv de muncă, contractele acestea se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
Așa cum recunoaște chiar reclamantul Uniunea Teritorială a Sindicatelor din Învățământul Preuniversitar Rm. S, Legea 128/1997 nu prevede expres acordarea acelui drept, singura reglementare fiind Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură de învățământ.
Art. 50 al. 12 din Legea 128/1997 prevede intr -adevăr că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de Contractul colectiv de muncă. Conjuncția "și" arată că drepturile trebuie să fie prevăzute atât de lege cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de Contractul colectiv de muncă.
Nu în ultimul rând art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea acordării primei de vacanță pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii. Aceste unități școlare, însă sunt cele de cercetare care obțin venituri proprii, lucru care nu se întâmplă în cazul pârâților din prezenta cauză.
Faptul că alte unități bugetare beneficiază de prima de vacanță nu are nici o relevanță în cazul de față, având în vedere că pentru salariații acelor unități dreptul respectiv, la prima de vacanță, era prevăzut prin legile lor speciale.
În condițiile în care primele de vacanță nu sunt stipulate în mod expres în legea specială acestei categorii de personal bugetar, respectiv Legea 128/1997, tribunalul a apreciat că în absența unei reglementări legislative nu se poate pune problema unei discriminări a petenților, așa cum s-a invocat, față de celelalte categorii de personal bugetar, în înțelesul art.1 al.3 din OG 137/2000 și a jurisprudenței CEDO, respectiv art.14 și art.1 din Protocolul nr.12 la CEDO, întrucât nu este situații comparabile pentru care s-a aplicat un tratament diferențiat manifestat prin restricție sau preferințe.
Sub ansamblul celor evocate, tribunalul a constatat că petenții- membrii de sindicat, în absența unei reglementări speciale, nu pot beneficia de prime de vacanță, întrucât acest drept nu poate fi extins pentru toate categoriile de salariați bugetari, deoarece ar echivala cu crearea unor norme pe cale judiciară.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, prin reprezentanții săi legali și în numele membrilor săi a exercitat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut sub un prim aspect că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece eronat s-a reținut în considerentele acesteia împrejurarea că textele contractelor colective de muncă, în baza cărora a fost solicitată obligarea pârâților la plata primelor de vacanță, ar contraveni legii, deoarece acestea sunt înregistrate la Ministerul muncii, fără a se face vreo mențiune cu privire la faptul că acestea ar cuprinde clauze care contravin dispozițiilor legale. Mai mult, precizează recurentul, că nici nu a solicitat instanței să se pronunțe cu privire existența sau inexistența dreptului membrilor de sindicat la prima de vacanță, ci doar obligarea pârâților la plata acestor drepturi câștigate.
O altă critică vizează greșita interpretare dată de tribunal dispozițiilor Legii nr.128/1997 în sensul că acestea nu conțin prevederi referitoare la dreptul la prima de concediu, căci în realitate art.50(12) din acest act normativ stabilește că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, fiindu-le aplicabile și prevederile legislației muncii.
În plus, recurentul a mai arătat că unitățile pârâte erau obligate să facă dovada faptului că nu obțin venituri proprii care să fie repartizate pentru plata primelor de concediu, această sarcină revenindu-le în conformitate cu prev. art. 287 Codul muncii.
De asemenea, susține recurentul că prin soluția pronunțată de prima instanță se creează situații discriminatorii deoarece alte persoane, care au calitatea de salariați ai acelorași unități de învățământ, dar sunt membrii altui sindicat au obținut hotărâri prin care le este recunoscut acest drept.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct. 9 și art.3041Cod procedură civilă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost promovate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod pr.civ. Curtea constată că recursul exercitat este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:
Recurentul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B reprezintă în instanță, potrivit prerogativei conferite de art.282 lit.c din Codul muncii, pe membri săi cu numele și profesia înscrise în tabelele nominale atașate la acțiune, aceștia având statutul de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic la unitățile școlare pârâte.
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate printr-o lege specială, Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic care la art.50(12) corect evocat și interpretat de instanța fondului, nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată ci stabilește posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul preuniversitar beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004.
În termeni contractuali, clauza invocată stabilește că personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Curtea reține că interpretând și aplicând corect aceste prevederi contractuale, tribunalul a stabilit că dreptul generic la prima de vacanță este condiționat de existența de venituri proprii a unităților școlare și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete " așa cum expres se prevede în art.39 din același, de asemenea corect evocat de instanța de fond.
Rezultă deci că art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 - aplicabil în continuare ca efect al prelungirii operante în virtutea art.9, nu creează în patrimoniul salariaților aparținând personalului didactic din învățământ un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept.
Curtea reține că această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea primei de vacanță fiindcă existența dreptului este într-adevăr dublu condiționată, de cerințele înscrise de părțile contractante în art.39 sus-citat și asupra incidenței căruia recurentul-reclamant nu a făcut nicio referire.
Astfel se explică și dispozițiile art.48(2) din legea nr.128/1997 citate de reclamant în acțiune, potrivit cărora drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază prin contractele colective de muncă- potrivit legii.
În Legea nr.128/1997 nu există limite minime și maxime pentru dreptul la prima de vacanță ce face obiectul litigiului de față, iar interpretarea"prin analogie" asupra cuantumului primei, care nefiind determinat sau determinabil, ar putea fi egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu nu se justifică.
Pe de o parte, condiția necesară și obligatorie a încheierii unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, vizează tocmai modalitățile de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității.
Pe de altă parte, alături de stabilirea acestor criterii obligatorii pentru a determina conținutul dreptului subiectiv material al fiecărui salariat la o astfel de suplimentare salarială, se impune cercetarea celei de a doua condiții, a existenței veniturilor proprii de care depinde plata efectivă a primei de vacanță.
Este mai presus de orice îndoială că o interpretare contrară a celor două clauze contractuale analizate ar conduce, exemplificativ, la imposibilitatea obiectivă de a stabili și diferenția cuantumul dreptului la prima de vacanță între un salariat profesor și un altul, angajat ca îngrijitor or educator, în lipsa negocierii criteriilor de acordare și a cuantumului sau limitelor minime și maxime ale acestui drept.
Acesta este motivul pentru care interpretarea corectă a dispozițiilor Legii 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv în favoarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, art.48(2) și art.50(12)din Legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele expuse în cele ce preced.
Curtea nu a fost în măsură să stabilească, în raport de mijloacele de probă pe care părțile au înțeles să le administreze în cauză, ce rațiuni a împiedicat sindicatul-recurent să notifice în prealabil unitățile și instituțiile de învățământ pârâte despre:obligativitatea negocierii prin protocoalele prevăzute în, a modalităților de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității; necesitatea existenței unor venituri proprii în lipsa cărora, dreptul la prima de vacanță nu poate fi acordat.
Nici pentru anul 2005 și nici pentru următorii nu există dovada unor asemenea demersuri care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care era obligatorie pentru părți, conform art.243 din Codul muncii.
Curtea mai reține că este nerelevantă sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din același cod, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță aflat în disputa lor, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților-intimați obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Pentru toate considerentele expuse, reținând și că practica-neunitară- a instanțelor de drept comun în această materie nu este obligatorie, potrivit legii, ea fiind generată tocmai de interpretarea diferită și necoroborată între textele din lege și clauzele din contractele părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de recurentul-reclamant, conform art.312 alin.1 cod pr.civ. menținând în totalitate ca legală și temeinică sub toate aspectele, sentința civilă nr.30 pronunțată la data de 14 ianuarie 2009, Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.30 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII, comuna G, județ B, Primarul comunei G, județ B, Consiliul local G, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Grup Școlar Economic Rm.S,-, județ B, Școala cu clasele I-VIII - B, județ B, Centrul Financiar - Școala cu clasele I-VIII Av. nr.1 B,-, județ B, Grup Școlar Tehnic Nehoiu, județ B Primarul orașului Nehoiu, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul local, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.04.2009
Dosar fond- - Tribunalul Buzău
Judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
