Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.533
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.32 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII Merei, județ B, Primarul comunei Merei, județ B, Consiliul local Merei, județ B, Liceul cu program sportiv B, -, - 14, nr.1, județ B, Școala cu clasele I-VCIII, județ B, Școala cu clasele I-VIII, comuna, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școala cu clasele I-VIII Poșta, județ Primarul comunei Poșta, județ B, Consiliul local Poșta, județ B, Școala cu clasele I-VIII, comuna, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școala de Arte și Meserii, județ B Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școla cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul local, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de consilier juridic, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Susține în esență că dreptul ca membrii de sindicat ai recurentei de beneficia de prima de vacanță este prevăzut de art.37 lit.g din CCM unic la nivel de ramură învățământ încheiat pe anii 2004-2007 și ulterior pe anii 2007-2008. Mai susține că în Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care este convenția dintre părți, cuprinde drepturile și obligațiile pentru părțile care l-au negociat și că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. În plus, CCM în baza cărora s-a solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță au fost înregistrate la Ministerul muncii, fără a se face vreo mențiune referitoare la faptul că are conține clauze care contravin dispozițiilor legale.
În continuare, susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că acordarea primei de vacanță personalului din învățământ a fost condiționată prin CCM de îndeplinirea a două condiții, această concluzie fiind nelegală și adăugând la voința părților care au negociat și semnat CCM aplicabile pe perioada 2004-2008 și, mai mult, la momentul negocierii și semnării acestora Ministerul Educației cunoștea disp.Legii nr.128/1997, dar s-au avut în vedere disp.art.50 alin.12 întrucât în art.37 lit.g nu era cuprinsă nicio condiționare referitoare la prevederea acestui drept în Legea nr.128/1997.
În ceea ce privește împrejurarea că pârâții nu realizează venituri proprii repartizate pentru plata primelor solicitate, arată că aceștia nu au făcut nicio dovadă în acest sens deși art.287 Codul muncii dispuse faptul că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
În fine, mai arată că prin neacordarea primei de vacanță salariații din învățământ sunt discriminați în raport cu alte categorii de salariați bugetari, care au beneficiat de această primă în baza CCM și nu a prevederilor cuprinse în diferite legi.
Curtea
Deliberând asupra recursului formulat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr. 32 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în numele petenților - membrii de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII MEREI, PRIMARUL COMUNEI MEREI, CONSILIUL LOCAL MEREI, LICEUL CU PROGRAM SPORTIV " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " POȘTA, PRIMARUL COMUNEI POȘTA, CONSILIUL LOCAL POȘTA, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI I, CONSILIUL LOCAL I, ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, solicitând obligarea acestora la calcularea și plata către petenți a drepturilor bănești, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, reprezentând primele de vacanță pentru anii școlari 2005 - 2006, 2006-2007 și 2007 - 2008, cuantumul unei prime fiind egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a relatat instanței faptul că în conformitate cu prev. art. 48 al.1 și 50(12) din Legea 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. În măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Art. 37 lit. din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învățământ arată că personalul din învățământ trebuie să beneficieze și de următoarele premii: o primă de vacanță în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Prevederea este menționată în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2004 -2007, cât și în cel de pe anii 2007 -2010.
După cum s-a arătat clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Cu toate că Legea 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, art. 50/(12) din Statut, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Buzău prin sentința sus-menționată a respins acțiunea formulată ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că Legea nr.128/1997 care reglementează salarizarea personalului didactic nu prevede dreptul la prima de concediu, iar clauzele din contractele colective de muncă care prevăd posibilitatea, iar nu obligația acordării acestor drepturi, le condiționează de existența veniturilor proprii și a protocoalelor încheiate între organizațiile sindicale și cele ale administrației publice pentru depistarea surselor de finanțare a unor asemenea drepturi, reclamantul nefăcând dovada unor atare demersuri.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, prin reprezentanții săi legali și în numele membrilor săi a exercitat recurs (filele 4 - 7) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut sub un prim aspect că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece eronat s-a reținut în considerentele acesteia împrejurarea că textele contractelor colective de muncă, în baza cărora a fost solicitată obligarea pârâților la plata primelor de vacanță, ar contraveni legii, deoarece acestea sunt înregistrate la Ministerul muncii, fără a se face vreo mențiune cu privire la faptul că acestea ar cuprinde clauze care contravin dispozițiilor legale. Mai mult precizează recurentul că nici nu a solicitat instanței să se pronunțe cu privire existența sau inexistența dreptului membrilor de sindicat la prima de vacanță, ci doar obligarea pârâților la plata acestor drepturi câștigate.
O altă critică vizează greșita interpretare dată de tribunal dispozițiilor Legii nr.128/1997 în sensul că acestea nu conțin prevederi referitoare la dreptul la prima de concediu, căci în realitate art.50(12) din acest act normativ stabilește că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, fiindu-le aplicabile și prevederile legislației muncii.
În plus, recurentul a mai arătat că unitățile pârâte erau obligate să facă dovada faptului că nu obțin venituri proprii care să fie repartizate pentru plata primelor de concediu, această sarcină revenindu-le în conformitate cu prev. art. 287 muncii.
De asemenea, susține recurentul că prin soluția pronunțată de prima instanță se creează situații discriminatorii deoarece alte persoane, care au calitatea de salariați ale acelorași unități de învățământ, dar sunt membrii altui sindicat au obținut hotărâri prin care le este recunoscut acest drept.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct. 9 și art.3041cod pr.civ, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost promovate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul exercitat este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:
Recurentul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B reprezintă în instanță, potrivit prerogativei conferite de art.282 lit.c din Codul muncii, pe membri săi cu numele și profesia înscrise în tabelele nominale atașate la acțiune, aceștia având statutul de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic la unitățile școlare pârâte astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 8-19 dosar fond.
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate printr-o lege specială, Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic care la art.50(12) corect evocat și interpretat de instanța fondului, nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată ci stabilește posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul preuniversitar beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 (denumit în continuare - fila 23 dosar fond).
În termeni contractuali, clauza invocată stabilește ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Curtea reține că interpretând și aplicând corect aceste prevederi contractuale, tribunalul a stabilit că dreptul generic la prima de vacanță este condiționat de existența de venituri proprii a unităților școlare și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete " așa cum expres se prevede în art.39 din același, de asemenea corect evocat de instanța de fond.
Rezultă deci că art. 37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 - aplicabil în continuare ca efect al prelungirii operante în virtutea art.9, nu creează în patrimoniul salariaților aparținând personalului didactic din învățământ un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept.
Curtea reține că această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea primei de vacanță fiindcă existența dreptului este într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță de cerințele înscrise de părțile contractante în art.39 sus-citat și asupra incidenței căruia recurentul-reclamant nu a făcut nicio referire.
Astfel se explică și dispozițiile art.48(2) din legea nr.128/1997 citate de reclamant în acțiune, potrivit cărora drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază prin contractele colective de muncă- potrivit legii.
În Legea nr.128/1997 nu există limite minime și maxime pentru dreptul la prima de vacanță ce face obiectul litigiului de față, iar interpretarea"prin analogie" propusă de recurentul-reclamant asupra cuantumului primei, care nefiind determinat sau determinabil, ar putea fi egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (fila 7 dosar recurs) nu se justifică.
Pe de o parte, condiția necesară și obligatorie a încheierii unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, vizează tocmai modalitățile de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității.
Pe de altă parte, alături de stabilirea acestor criterii obligatorii pentru a determina conținutul dreptului subiectiv material al fiecărui salariat la o astfel de suplimentare salarială, se impune cercetarea celei de a doua condiții, a existenței veniturilor proprii de care depinde plata efectivă a primei de vacanță.
Este mai presus de orice îndoială că o interpretare contrară a celor două clauze contractuale analizate ar conduce, exemplificativ, la imposibilitatea obiectivă de a stabili și diferenția cuantumul dreptului la prima de vacanță între un salariat profesor și un altul, angajat ca îngrijitor or educator, în lipsa negocierii criteriilor de acordare și a cuantumului sau limitelor minime și maxime ale acestui drept.
Acesta este motivul pentru care interpretarea corectă a dispozițiilor Legii 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv în favoarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, art.48(2) și art. 50(12)din legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele expuse în cele ce preced.
Curtea nu a fost în măsură să stabilească, în raport de mijloacele de probă pe care părțile au înțeles să le administreze în cauză, ce rațiuni a împiedicat sindicatul-recurent să notifice în prealabil unitățile și instituțiile de învățământ pârâte despre:
-obligativitatea negocierii prin protocoalele prevăzute în, a modalităților de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității
- necesitatea existenței unor venituri proprii în lipsa cărora, dreptul la prima de vacanță nu poate fi acordat.
Nici pentru anul 2005 și nici pentru următorii nu există dovada unor asemenea demersuri care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care era obligatorie pentru părți, conform art.243 din Codul muncii.
Curtea mai reține că este nerelevantă sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din același cod, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță aflat în disputa lor, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților-intimați obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Pentru toate considerentele expuse, reținând și că practica-neunitară- a instanțelor de drept comun în această materie nu este obligatorie, potrivit legii, ea fiind generată tocmai de interpretarea diferită și necoroborată între textele din lege și clauzele din contractele părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de recurentul-reclamant, conform art.312 alin.1 cod pr.civ. menținând în totalitate ca legală și temeinică sub toate aspectele, sentința civilă nr. 32 pronunțată la data de 14 ianuarie 2009, Tribunalul Prahova.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.32 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII Merei, județ B, Primarul comunei Merei, județ B, Consiliul local Merei, județ B, Liceul cu program sportiv B, -, - 14, nr.1, județ B, Școala cu clasele I-VCIII, județ B, Școala cu clasele I-VIII, comuna, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școala cu clasele I-VIII Poșta, județ Primarul comunei Poșta, județ B, Consiliul local Poșta, județ B, Școala cu clasele I-VIII, comuna, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școala de Arte și Meserii, județ B Primarul comunei, județ B, Consiliul local, județ B, Școla cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul local, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.
2 ex/17.04.2009
Dosar fond - al Trib.
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
