Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 624/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 624
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI I în numele unității școlare ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII împotriva sentinței civile nr. 315 din 25 II 2009 Tribunalului Iași, intimați fiind: UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN PREUNIVERSITAR I - ÎN NUMELE ȘI PENTRU, CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL COMUNEI,
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul I și unitatea școlară și consilier jr. pentru intimata
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier jr. depune împuternicire pentru recurent și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Consilier jr. depune împuternicire pentru intimata și precizează deasemeni că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate în cererea de recurs.
Consilier jr. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.315 din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului
S-a admis acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanta în contradictoriu cu pârâții Școala de Arte și Meserii, comuna, județul I, Consiliul Local și Primarul comunei, jud. I și au fost obligați pârâții să achite reclamantei un salariu de bază, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective, cuvenit ca urmare a nașterii minorei la data de 19.12.2007.
S-a respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanta, s-a solicitat obligarea pârâților la plata ajutorului pentru nașterea copilului, prevăzut de art. 36 alin. 5 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în temeiul prevederilor art. 48, art. 50 alin. 12 și art. 146 din Legea nr. 128/1997, ale art. 2, art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 14 alin. 1 și art. 36 alin. 5 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, personalul din învățământ beneficiază de acordarea unui salariu de bază plătit de angajator mamei pentru fiecare copil. Același drept este reglementat și de contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010. Mai susține reclamanta că este adevărat că Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă la art. 50 alin. 12 se prevede că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractele colective de muncă. Or, ajutorul pentru nașterea copilului este reglementat tocmai de contractele colective de muncă. Reclamanta mai învederează faptul că art. 36 alin. 5 din contractul colectiv de muncă precizează expres că de acest drept beneficiază personalul din învățământ, fără a opera vreo distincție între diferitele categorii de personal, precum și faptul că unitatea de învățământ a refuzat să le acorde acest drept.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I, în nume propriu și în numele pârâtei Școala de Arte și Meserii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Acesta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 416/2001, mamele au dreptul la o alocație pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii, în cuantum de 204 lei, iar plata acestei alocații se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare, prin dispoziție a primarului localității în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată nașterea copilului, din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Conform prevederilor art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective de muncă încheiate de instituțiile bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Dispozițiile legale privind constituirea bugetului de venituri și cheltuieli nu prevăd o asemenea categorie bugetară de cheltuieli, motiv pentru care asemenea sume nu pot fi cuprinse în bugetul unităților de învățământ.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că directorul unității de învățământ are calitatea de angajator și ordonator terțiar de credite, personalul din învățământ având contract individual de muncă încheiat cu unitatea de învățământ.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului I, instanța a constatat că este întemeiată, și a admis-o, reținând că între reclamantă și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I nu există într-adevăr raporturi de muncă. În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 calitatea de angajator o are doar unitatea de învățământ cu personalitate juridică. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean I nu are calitatea de ordonator de credite, având în vedere dispozițiile art. 13 din nr.OUG 32/2001 potrivit cărora finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. În același sens, și în art. 16 din nr.HG 2192/2004 se prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este salariata pârâtei Școala de Arte și Meserii, comuna, județul I, și că în această calitate potrivit dispozițiilor art. 51 lit. c din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006, beneficiază "și de un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază". În același sens, și în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, în art. 36 alin. 5 lit. f, se prevede că personalul din învățământ beneficiază de "un salariu de bază plătit de angajator mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază. Acest ajutor se acordă inclusiv din venituri proprii".
Având în vedere aceste prevederi legale, s-a reținut de către instanță că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unui salariu de bază cuvenit ca urmare a nașterii copiilor.
Cât privește susținerile pârâtului referitoare la faptul că mamele au dreptul la o alocație în cuantum de 204 lei, instanța a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză având în vedere faptul că Legea nr. 416/2001, la art. 25 alin. 3, prevede plata de către primar a alocației pentru fiecare copil născut, la nivelul stabilit de lege, iar contractul colectiv de muncă prevede plata unei alocații de către unitatea angajatoare la nivelul convenit de părți prin contract. Astfel, atât persoana care plătește cât și temeiul sunt diferite.
De asemenea, instanța a reținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996 referitoare la nulitatea clauzelor negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 întrucât aceste prevederi ale art. 8 se referă la faptul că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a admis acțiunea și a admită obligat pârâții să achite reclamantei un salariu de bază, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective, cuvenit ca urmare a nașterii minorei născută la 19.12.2007.
Instanța a respins însă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele Școlii de Arte și Meserii, comuna, județul I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră recurentul că prevederile art. 51 lit. "c" din Contractul Colectiv de Muncă și art. 36 alin. 5 lit. "f" din sunt lovite de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, deoarece, prin lege, aceste drepturi bănești sunt alocate de către primar.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 416/2001, modificată și completată, mamele au dreptul la o alocație pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii,în cuantum de 204 lei, iar acordarea dreptului și plata alocației pentru copiii nou născuți se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare, prin dispoziție a primarului localității în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată nașterea copilului, din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei.
Conform prevederilor art. 3(2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010 și ale art. 12(1) din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă, modificată și completată, prin contractele colective de muncă încheiate de instituțiile bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Dispozițiile legale privind constituirea bugetului de venituri și cheltuieli nu prevăd o asemenea categorie bugetară de cheltuieli, motiv pentru care asemenea sume nu pot fi cuprinse în bugetul unităților de învățământ. În același sens s-a pronunțat și Ministerul Educației și Cercetării prin adresa nr. 43.276/2006.
Principiul generat al cheltuielilor de la buget are în vedere o singură prestație în bani pentru același obiectiv. pentru nașterea copilului se acordă de către primar. Pentru același obiectiv la nașterea aceluiași copil, nu se mai pot acorda alte drepturi bănești tot de la bugetul de stat, de către alte instituții bugetare.
De asemenea, alocația pentru nașterea copilului este un drept stabilit prin lege, iar cuantumul este stabilit tot prin lege, respectiv Legea nr. 416/2001.
În aceste condiții, prin contractul colectiv de muncă nu se puteau negocia aceste drepturi.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În recurs nu au fost depuse acte noi.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin art. 36 alin. 5 lit. "f" din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003-2004 (prelungit prin dispozițiile art. 9 alin. 2) și art. 51 lit. "c" din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 s-a prevăzut că salariații,în afara ajutoarelor prevăzute de lege,beneficiază de un salariu de bază plătit deunitatemamei, pentru nașterea fiecărui copil.
Ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, ci dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, așa cum a reținut și instanța de fond.
Clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, conform art. 241 lit. "c" Codul muncii, iar cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel național, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, conform art. 241 lit. "d" Codul muncii.
Este adevărat că în contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă, în speță, este vorba de drepturi suplimentare, negociate de părți prin acord și care se acordă din alte surse (inclusiv din venituri proprii) decât cele stabilite prin Legea 416/2001.
Este, însă, irelevant - în ceea ce privește recunoașterea dreptului stabilit prin Contractul colectiv de muncă - faptul că în buget nu au fost cuprinse sumele necesare, așa cum susține recurentul (în baza adresei nr. 43.276/2006 a Ministerului Educației și Cercetării), aceasta fiind o problemă ulterioară, de executare.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Inspectoratul Școlar Județean I, în numele unităților școlare pârâte, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.510/26.-03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
-
01.VII.2009/2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea