Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 651/R-CM
Ședința publică din 28 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta. împotriva sentinței civile nr.589/CM din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimații-reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr.721/2008, emisă de Cabinet individual-Baroul A, lipsind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă SC""SA
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătoarea intimaților-reclamanți depune la dosar concluzii scrise și arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 15.11.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, pentru perioada 2004-2005 reclamantului și pentru perioada 2004-2006, reclamantului, actualizate în raport cu indicele de inflație; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și că potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă încheiat pe unitate pe anii 2004, 2005 urmau ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004, cu motivarea că în cuprinsul CCM pe anii 2006, 2007, alin.2 al art.158, respectiv 157 prevedea că pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat.
Coroborând disp.art.158 din CCM pentru anii 2004, 2005 cu prevederile art.158 din CCM pe anii 2006, 2007 se poate reține că părțile semnatare ale CCM au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute la al.1 al art.158(157) din CCM și în cursul anilor 2004-2007.Pentru neacordarea la timp a acestor prime pârâta datorează sumele actualizate în raport de indicele de inflație și dobânda legală.
Ulterior, la data de 7.05.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând acordarea primelor pe perioada 2004-2006 și actualizarea acestora în raport de indicele de inflație, arătând că a încetat activitatea în luna august 2006.
La data de 23.01.2008 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în principal excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât și după anul 2003 aceste prime de Paști și de C au continuat să fie introduse în salariul de bază.
La data de 27 februarie 2008, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, însă aceasta a renunțat.
În urma probelor administrate în cauză Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.589/CM din 18 iunie 2008, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții și a obligat pe pârâtă să plătească acestora drepturile salariale suplimentare neacordate, în cuantum net, reprezentând prima de C pe anul 2004, prima de Paște și de C pe anul 2005 și prima de Paște pe anul 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și 360 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că eclamantul a fost salariatul până în august 2006, iar -până la 1.11.2006.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește in cuprinsul art.158 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004 - 2007 au menținut dispozițiile art. 158 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.158 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004 - 2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art. 158 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art. 287. muncii
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, întrucât pârâta a depus la dosar cuantumul salariilor medii brute pe perioada 2003-2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Pitești.
Se arată în motivarea recursului formulat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinarea depusă la dosar. Se arată că termenul de prescripție aplicabil în speța dedusă judecății este C prevăzut de art.283 lit.e din Codul muncii, respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune, iar nu termenul de 3 ani prevăzut de art.283 lit.c din același act normativ.
Reclamantul susține că nu i s-au acordat suplimentările ce i se cuveneau cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, rezultând astfel neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, situație în care se aplică prevederile art.283 lit.e din Codul muncii.
C de-al doilea motiv de recurs vizează fondul cauzei și se arată că în mod greșit instanța de fond a făcut interpretarea gramaticală a art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă, text în care se arată că în anul 2003 primele de Paști și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat și care nu ar fi fost introdus dacă în anul următor părțile nu ar fi urmărit un anumit scop pentru menținerea lui în contract.
Această argumentație este întărită de actul adițional din data de 25 octombrie 2007 care arată sub semnătura patronatului și a celor două sindicate voința părților.
Față de motivele invocate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, se constată că la termenul de judecată din 27 februarie 2008, apărătorii pârâtei au învederat instanței că renunță la excepția prescripției dreptului la acțiune, iar ulterior au formulat recurs pentru aceasta.
Analizându-se excepția ridicată, se constată că potrivit art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamantă "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la fondul cauzei invocat în C de-al doilea motiv de recurs, se constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Curtea apreciază de asemenea că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Se constată însă că această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta. împotriva sentinței civile nr.589/CM din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.10.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./31.10.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona