Obligație de a face. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 653/R-CM

Ședința publică din 28 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII ȘI, împotriva sentinței civile nr.658/CM din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimatele-reclamante și intimații-pârâți.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar întâmpinare din partea Sindicatului Învățământ Preuniversitar Muntenia.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată că prin acțiunea înregistrată la data de 22.02.2008, reclamantele, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia", au chemat în judecată pe pârâții Centrul Bugetar nr.2, Municipiul P, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A, Grădinița cu Program Prelungit nr.8 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17.08.2003, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectuării plății, pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.8, Inspectoratul Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar, să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, cu plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, se arată, reclamantele sunt încadrate în funcții didactice la Grădinița cu Program Prelungit nr.8.

Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic

Precizează reclamantele că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.

Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.

Acest acord s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.

Acțiunea este întemeiată pe prevederile art.42 alin.1, art.43 alin.1, art.44, art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, art.16 și art.17 din Decretul nr.167/1958, Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ din 28.11.2005, nr.OUG17/2006.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat că nu este angajatorul reclamantelor și nu are obligația de a plăti acestora drepturile salariale solicitate în acțiune.

Calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004 prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art.166 Codul muncii.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea drepturilor salariale de către debitor, a susținut că Acordul invocat de reclamante, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.

Nici acest Acord, nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.

Pe fond, apărările pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T au fost următoarele:

Potrivit art.43 lit.a și b din Legea nr.128/1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post, și nu pe norma didactică care să poată fi redusă cu două ore.

Prin urmare, nu este posibil și legal să se reducă postul.

Mai mult, postul educatorilor, învățătorilor, institutorilor este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licență.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost invocată excepția lipsei calității procesuale întemeiată pe dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.48 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționare

În raport de aceste dispoziții pârâtul a susținut că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.

Întâmpinare s-a depus și de către pârâtul Municipiul P, invocându-se în principal excepția lipsei calității procesuale pasive. Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Consiliul Județean

Potrivit Legii nr.215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean A nu are în atribuții finanțarea unităților de învățământ subordonate inspectoratului școlar, are doar rol consultativ în ceea ce privește cheltuielile de personal, cu precizarea că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate potrivit art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Județean

S-a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantului și nu este nici ordonator de credite.

În raport de prevederile art.20 și 21 din Legea nr.215/2001, republicată, unitatea administrativ-teritorială care ar fi putut sta în judecată este Județul A prin Președintele Consiliului Județean.

Însă, potrivit Legii nr.388/2007, legea bugetului de stat pe anul 2008, nici această unitate administrativ-teritorială nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Județul A nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea Consiliului Județean.

Consiliul Județean are numai un rol consultativ în ceea ce privește alocarea de la bugetul de stat a fondurilor privind cheltuielile de personal pentru educație.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și Taf ost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere faptul că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.

În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.

A fost respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în baza dispozițiilor art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins.

S-a arătat că prin Acordul încheiat la 28.11.2005 de Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ s-a recunoscut de către Guvern debitul față de cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat constând în diferențele salariale rezultate din corectarea calculului greșit al salariului.

Pe fond, examinând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut în fapt următoarele:

Reclamantele au calitatea de personal didactic intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prevederile art.43 alin.1 lit.c din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.

Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantelor, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.

Ca urmare, prin sentința civilă nr.658/CM din 30.06.2008, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.8 și Centrul Bugetar nr.2 să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal, corespunzătoare perioadei octombrie 2001 - 17 august 2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă a fost dispusă în baza art.40 alin.2 lit.g din Codul muncii.

A fost obligat pârâtul Municipiul P să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.

În fine, s-a făcut aplicarea prevederilor art.274 și urm. Cod procedură civilă în privința cererii de plată a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.

Argumentele pe care se sprijină motivul de recurs sunt următoarele:

- Acordul aprobat prin nr.OUG17/2006 reglementează plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

OUG nr.27/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.

nr.3351/2006 a fost emis potrivit acestor prevederi.

- Instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a respins această excepție, nici nu a îndepărtat susținerile părții care a invocat prescripția.

- Schimbarea voinței reale a partenerilor sociali în sensul că la adoptarea actului normativ au fost avute în vedere și drepturile salariale rezultând din reducerea normei didactice este interzisă de dispozițiile Legii nr.130/1996 și de cele ale art.969 Cod civil.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

Acordul menționat în considerentele sentinței a fost semnat la data de 28.11.2005 de reprezentanți ai Guvernului și de cei ai federațiilor sindicale din învățământ pentru reparația prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învățământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, în aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 la calculul drepturilor salariale. Aceasta rezultă din prevederile pct.III al acordului, aflat la filele 108 și urm. din dosar.

Cum nr.OUG17/2006 emisă în baza acestui acord nu distinge după tipul drepturilor salariale atunci când stabilește plata diferențelor, iar prezenta acțiune are ca obiect plata diferențelor rezultând din aplicarea dispozițiilor Legii nr.128/1997, în mod corect a considerat tribunalul că a operat întreruperea termenului de prescripție de trei ani prin recunoașterea debitului, conform art.16 alin.(1) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Efectul întreruperii constă în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea analizată.

Odată reținute aceste aspecte legate de obiectul negocierilor consemnate în acord, rezultă soluționarea de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune cu aplicarea corectă a prevederilor Decretului nr. 167/1958.

Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 pct.7 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.658/CM din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" și pârâții CENTRUL BUGETAR NR.2, MUNICIPIUL PITEȘTI, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, CONSILIUL JUDEȚEAN și GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.8.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./03.12.2008

Jud.fond: /

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Pitesti