Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 809/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 809/R-CM
Ședința publică din 22 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, G, () și, cu domiciliul ales la Judecătoria Bălcești, împotriva sentinței civile nr.15/F-CM din data de 9 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv:, G, () și și OG intimații-pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.04.2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamanții, G, () și OG, având calitatea de judecători, respectiv personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Bălcești, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cuvenit în intervalul de timp 2000 - 20.09.2004, explicitat pentru fiecare dintre reclamanți în cererea de chemare în judecată și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică", magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate "beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG nr.83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și 53 din Constituția României și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
reprezintă o stare de conjuncție rezultată din acțiunea factorului stresant și capacitatea de adaptare a organismului. Cu cât o persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistență, cu atât este mai mare riscul instalării epuizării cu toate consecințele sale negative.
Cele mai multe persoane nu se adaptează și acest fapt are ca rezultat nu numai o slabă performanță și o productivitate scăzută, ci și îmbolnăvirea, dereglarea homeostazei. Lucrătorii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilități, nu numai că-și realizează sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi.
de suprasolicitare este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit și cu sarcini de mare diversitate, menținute timp îndelungat, activități profesionale excesive: lipsa relaxării, odihna insuficientă, nerespectarea termenelor limită.
Toate aceste coordonate sunt specifice și activităților unui magistrat, a cărui muncă este suprasolicitată, cu sarcini imense, menținute timp îndelungat, fără odihnă suficientă, fapt ce a determinat legiuitorul din 1996 să aibă în vedere o formă de remunerare, respectiv sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, drept câștigat și neconstituțional înlăturat de nr.OG83/2000.
Această neconstituționalitate va fi constatată de instanță, susțin reclamanții, pe cale incidentală, iar nu de Curtea Constituțională, care în temeiul art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată, decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, nu și asupra acelora ce privesc texte de lege abrogate.
Reclamanții au mai arătat că dreptul solicitat nu este prescris, deoarece termenul de prescripție curge de la data la care au luat cunoștință de încălcarea acestuia, respectiv Decizia în recurs în interesul legii nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
a formulat la data de 14.04.2008 cerere de intervenție în cauză, solicitând obligarea pârâților Tribunalul Vâlcea și Ministerul Justiției la plata acelorași drepturi bănești pentru perioada 01.10.2000 - 01.09.2004, a dobânzii legale și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În susținerea cererii a arătat că în perioada menționată a fost grefier la Judecătoria Bălcești și că își însușește motivele formulate de către reclamanți.
Cererea a fost admisă în principiu prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18.04.2008.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.283 alin.1 lit.c) din Legea nr.53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Față de data introducerii acțiunii - 08.04.2008 și de prevederile art.12 din decret, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 08.04.2005.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii având în vedere următoarele:
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ca urmare, dispozițiile nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților nu au incidență în cauză.
OG nr.83/2000, față de prevederile Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.
Pe de altă parte, se arată, acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Curtea Constituțională a statuat prin decizii recente că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Prin sentința civilă nr.15/F-CM din 9 septembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
"Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Legat de excepția prescripției dreptului la acțiune, așa cum s-a arătat în susținerea acesteia, s-a reținut că cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, categorie în care se include și prezenta cauză, pot fi formulate, potrivit art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Drepturile salariale se plătesc o dată pe lună potrivit art.161 Codul muncii, astfel că pentru prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. În acest sens sunt prevederile art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Pentru perioada 2000 - septembrie 2004 dreptul la acțiune s-a prescris, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 08.04.2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege, chiar și pentru ultima dintre prestații.
Soluționarea recursului în interesul legii în această materie prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției, întrucât nu se regăsește printre cele enumerate de art.16 din decret.
Soluția pronunțată în interpretarea dispozițiilor incidente în materie nu echivalează cu recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de însuși debitorul.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada existenței unei cereri mai vechi de chemare în judecată vizând aceeași perioadă pentru a ne afla în prezența unui alt caz de întrerupere a prescripției.
Pentru aceste motive, în temeiul art.1 din decret, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs reclamanții, susținând că prima instanță în mod greșit a admis excepția prescripției drepturilor solicitate în cauză și drept consecință a respins acțiunea.
În dezvoltarea recursului s-a susținut că nu s-a avut în vedere faptul că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art.7 din Decretul nr.167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială.
Se susține că nu se putea reține de prima instanță că termenul de prescripție a început să curgă la 1 ianuarie 2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG83/2000.
Nu s-a avut în vedere faptul că, Curtea Europeană a drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că "o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie, poate apela la consultanța de specialitate să își corecteze conduita".
S-a mai susținut că în speță, trebuia constatat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să-și poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Recursul nu este încadrat în drept, însă expunerea acestuia face posibilă încadrarea acestuia în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivului de recurs invocat, cum și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, în raport de actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Prima instanță în mod corect a respins acțiunea reclamanților prin care au solicitat plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit în intervalul 2000 - 20 septembrie 2004 și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, interpretând și aplicând corect dispozițiile Decretului nr.167/1958, precum și art.283 lit.c din Codul muncii, raportat la data introducerii acțiunii, 8 aprilie 2008.
De asemenea, se constată că în mod legal a statuat că soluționarea recursului în interesul legii în această materie prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției, deoarece nu se regăsește printre cele enumerate în Decretul-Lege nr.167/1958.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Întrucât drepturile salariale se plătesc o dată pe lună, potrivit art.161 din Codul muncii, fiind vorba deci de prestații succesive și având în vedere textul de lege enunțat anterior, în mod corect s-a reținut că pentru perioada 2000 - septembrie 2004 dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, () și, împotriva sentinței civile nr.15/F-CM din 9 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/08.05.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
