Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8835/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8835
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 6 octombrie 2008 privind recursului declarat de reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, împotriva sentinței civile nr.4428 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local din, Școala din, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 6 octombrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr..4428 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local din, cu sediul în comuna din, județul D și în consecință respinge acțiunea față de acest pârât.
S-a dispus admiterea în parte a acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ în numele membrilor de sindicat și, împotriva pârâtei Școala din.
A fost obligată obligată pârâta Școala din să acorde reclamanților membri de sindicat tranșele suplimentare de vechime prevăzute la art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. - și să plătească acestora diferențele dintre sumele cuvenite potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. - și cele efectiv încasate pe perioada 09.06.2005 - 30.06.2008, sume ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective.
S-a respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D, în numele membrilor de sindicat și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții, membri ai sindicatului reclamant, sunt angajați ai unității școlare pârâte, îndeplinind funcțiile didactice de profesor cu vechime mai mare de 30 de ani, așa cum rezultă din adeverințele emise de unitatea școlară pârâtă.
Potrivit prevederilor art.48 din Legea nr.128 /1997, salariul de baza este format din salariul de baza al funcției didactice la care trebuiau adaugate salariul de merit gradatia de merit, sporul de dirigenție, sporul de conditii grele, sporul de stabilitate și sporul neuropsihic, care se includ in salariul de baza si sunt baza de calcul pentra alte sporuri.
Potrivit art.50 (alin.l) din Legea nr.128/1997, s-au instituit 3 tranșe suplimentare, ce se acorda la 30-35, 35-40 și peste 40 de ani vechime in învătământ.
Asupra excepției lipsei calității procesual pasive Consiliului Local din, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, OG32/2001 și nr.HG 538/2001, coroborate, în speță, cu art. 16 din HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele - pilot, între care și județul D (nominalizat prin HG1942/2004 ), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, este realizată de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite. Dată fiind inexistența raporturilor juridice de muncă între reclamanți și autoritățile administrative locale chemate în judecată, instanța constată că pârâtul Consiliul Local din nu are calitate procesual pasivă.
Potrivit art.50 (alin.l) din Legea nr.128/1997, s-au instituit 3 tranșe suplimentare, ce se acorda la 30-35, 35-40 și peste 40 de ani vechime in învătământ.
Aceste 3 tranșe de vechime influenteaza modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, intrucat coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, creste, potrivit Anexei 2 la Legea nr.128/1997 in functie de vechimea in invătămant a solicitantului. Acest coeficient este stabilit prin lege și constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite.
Pe lângă acest coeficient mărit, acordat de art.50 (alin. 1) si stabilit prin Anexa 2 la Legea nr. 128/1997, art.50 (alin.2) arată că la determinarea coeficientului de ierarhizare, si nu a coeficientului de multiplicare prevazut de anexa, pentru fiecare tranșa de vechime suplimentara instituita de (alin.l), se acorda o crestere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.
Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30-35, 35-40 si peste 40 de ani vechime in învățământ se acorda un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adauga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru transa de vechime superioara.
Această crestere de 1/25 prevazuta de art.50 (alin.2) se acorda suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate așa cum s-a dezvoltat anterior, baza de care cadrul didactic beneficiaza pana la trecerea la o treapta superioara de vechime, modificata doar de eventualele cresteri ale valorilor de multiplicare. Deci, legiuitorul a instituit prin acest aliniat, o crestere suplimentara a drepturilor salariale.
In ceea ce priveste pe reclamanții și, instanța a constatat că aceștia au o vechime de 11 an și respectiv 24 ani, asa cum rezulta din adeverințele nr. 144/01.02.2008 și nr. 145/01.02.2008 emise de pârâta Școala din, neindeplinind astfel conditia de vechime prevazuta de art.50 (alin.l) din Legea nr.128/1997.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen -reprezentant legal al membrilor de Sindicat de la Școala în ceea ce privește pe și - directori și potrivit HG nr. 1942/2004, Județul D este județ pilot.
Prin Legea 349/2004, la art. 51 se stipulează faptul că " nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele județene, respectiv al Municipiului B și din, se stabilește la nivelul maxim al funcției didactice-educator, învățător, profesor Gr.I cu o vechime de peste 40 de ani.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
În baza art.50 al.1 din Legea 128/1997, s-au instituit 3 tranșe suplimentare care se acordă la 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani vechime în învățământ care influențează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cadrelor didactice în funcție de vechimea în învățământ a acestora.
Pe lângă coeficientul majorat acordat de art.50 din Lg.128/1997, art. 50 al.2 prevede că la determinarea coeficientului de ierarhizare pentru fiecare tranșe de vechime suplimentară instituită de al.1, se acordă o creștere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30-35 -40 și peste 40 ani vechime în învățământ se acordă un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, care se adaugă la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru tranșa de vechime superioară.
Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, împotriva sentinței civile nr.4428 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local din, Școala din.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 13 octombrie 2008.
- - - --- -
Grefier-
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/11.11.2008
/ și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana