Pretentii civile. Speta. Decizia 8836/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8836

Ședința publică de la 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 6 octombrie 2008 privind judecarea recursului declarat de pârâta - - S, împotriva sentinței civile nr.1076 din 10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 6 octombrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTE

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr..1076 din 10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins excepția prematurității acțiunii formulată de reclamanta invocată de pârâta - - S, ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, și a obligat pârâta - - la restituirea garanției în numerar în cuantum de 4.124 lei.

S-a respins capătul de cerere privind reactualizarea garanției în numerar cu indicele de inflație.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamanta a fost angajata pârâtei în cadrul Serviciului Aprovizionare -Depozite în funcția de primitor-distribuitor la Magazia 01 până în luna iunie 2006 când s-a pensionat.

În această calitate, lunar i s-a reținut o garanție materială ce nu i-a fost restituită, având în vedere că nu a fost soluționat dosarul 2085/P/2006 privind furtul a 500 Kg alamă.

Conform adresei nr. 77465/06.11.2007 a Poliției S, în cauză se întreprind cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului,ocazie cu care au fost verificate mai multe persoane printre care și reclamanta dar, în urma cercetărilor întreprinse nu figurează ca făcând parte dintre suspecți.

Potrivit rt. 16 din Legea nr. 22/1969, actualizată la 15.07.1994, garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o funcție pentru care nu se cere garanție, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.

Societatea este obligată, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către Casa de Economii și Consemnațiuni în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanția.

Față de aceste prevederile legale s- apreciat că pârâta în mod nelegal nu a procedat la restituirea garanției materiale către reclamantă.

Din situația centralizatoare a conturilor gestionarilor la data de 05.05.2008 depusă la fila 61 din dosar de către pârâtă, s- constatat că soldul reclamantei este de 4.124 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind reactualizarea sumei cu indicele de inflație începând cu data de 19.06.2006 până la achitarea efectivă a sumei datorate s- reținut că, potrivit art. 15 alin 2 din Legea nr.22/1996 entru p. garanția depusă, se acordă o dobândă anuală, stabilită de depozitarul garanției, care nu poate fi mai mică decât dobânda acordată pentru depozitele la termen pe un an și ca urmare s-a apreciat că solicitarea de reactualizare a sumei este neîntemeiată fiind respinsă.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta - - S invocând următoarele:

Art. 304 pct. 9 Codul d e procedura civila in sensul ca a solicitat suspendarea judecării cauzei pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului penal nr. 2085/P/2006, deoarece cercetările efectuate de Politie nu au fost finalizate si prejudiciul este cert.

Ca in mod nejustificat a fost respinsa excepția prematuritatii acțiunii, adresa nr. 77465/06.11.2007 fiind emisa pro cauza deoarece Politia Municipiului S nu poate sa anticipeze modul de soluționare a dosarului penal.

Ca prin decizia nr. 259/21.04.2006 gestionara in cauza a fost sancționata disciplinar, sancțiunea nefiind contestata de aceasta.

Ca, faptul nepromovării unei acțiuni de antrenare a răspunderii patrimoniale pana in prezent nu poate conduce la concluzia ca gestionara in cauza nu se face vinovata de producerea prejudiciului si ca acesta ar fi motiv de restituire a garanției materiale.

Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată,

Curtea va retine următoarea stare de fapt:

Intimata reclamanta a fost salariata unitații recurente desfasurandu-si activitatea in cadrul Serviciului Intern, in funcția de primitor distribuitor.

In aceasta calitate a avut in gestiune depozitul de oteluri, motiv pentru care unitatea i-a reținut acesteia garanția materiala a gestionarului.

In urma unei sesizări, unitatea a efectuat cercetarea evenimentului din 24.03.2006, constatându-se următoarele:

Ca la data de 08.03.2006 au fost aduse in societate, cu avizul de însoțire al mărfii nr. -/08.03.2006, patru piese de alama in greutate de cca. 500 kg si valoare de 13057,28 lei.

Marfa a fost depozitata in cadrul depozitului oteluri, unde gestionar era reclamanta.

In data de 24.03.2006, aceasta a anunțat unitații lipsa pieselor respective.

In iunie 2006, intimata reclamata a fost pensionata, încetând raporturile de munca cu unitatea recurenta.

Unitatea a sesizat Politia Municipiului cu privire la dispariția pieselor respective.

Așa cum reiese din adresele emise de Politie, in cauza se întreprind cercetări pentru identificarea autorilor si repararea prejudiciului.

Intimata reclamanta a solicitat, ulterior încetării raporturilor de munca eliberarea garanțiilor materiale, unitatea refuzând, invocând in susținerea refuzului dispozițiile art. 16 din 22/1969.

Curtea va retine următoarele prevederi legale:

Dispozițiile 22/1969 rt. 1 -, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unei organizații care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unei organizații, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile.

Art. 10 - ul are obligația de a constitui o garanție în numerar.

Art. 16 - Garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o funcție pentru care nu se cere garanție, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.

Când gestionarul a cauzat o pagubă în gestiune la locul său de muncă și aceasta nu se acoperă integral în termen de o lună de la obținerea titlului executoriu definitiv, organizația se va despăgubi din garanția în numerar constituită în favoarea sa.

Potrivit rt. 283 (1) Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

Așa cum se observa, garanția constituita de către gestionar se restituie acestuia in doua cazuri: când au încetat raporturile de munca intre acesta si unitate(cazul reclamantei) sau când a fost trecut intr-o alta funcție pentru care nu se solicita garanții.

De la aceasta regula exista o excepție, când gestionarul a creat o paguba in gestiune si aceasta nu a fost acoperita.

Pe aceasta excepție unitatea si a fundamentat răspunsul negativ la solicitarea de restituire a garanției.

Ori așa cum rezulta din starea de fapt mai sus descrisa, reclamanta a îndeplinit funcția de gestionara; in gestiunea acesteia a apărut o paguba ca urmare a dispariției unor piese; in cauza s-au efectuat cercetări administrative, existând pe rolul Politiei si o sesizare cu privire la dispariția bunurilor respective.

Unitatea constatând existenta pagubei in gestiunea salariatei, in mod legal nu a restituit garanția, făcând demersuri in vederea stabilirii cauzelor, împrejurărilor si persoanelor vinovate.

Se mai retine totodată ca răspunderea gestionarului poate fi una penala, dar si una patrimoniala, in cazul in care se constata vinovatia, astfel incat lipsa unei răspunderi penale nu exclude răspunderea patrimoniala.

Se retine ca in raport de prevederile art. 283 Codul muncii, răspunderea patrimoniala a salariaților poate fi angajata in termen de 3 ani.

Ca atare in mod greșit a reținut instanța de fond considerentul ca neavând calitatea de învinuita in dosarul penal si neformulându-se acțiune in răspundere patrimoniala, nelegal unitatea nu a procedat la restituirea garanției materiale.

Ca atare, in raport de cele mai sus arătate, Curtea constatând ca recursul formulat in cauza este întemeiat urmează sa-l admită, sa modifice sentința si sa respingă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - - S, împotriva sentinței civile nr.1076 din 10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - -

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică d e la data de 13 octombrie 2008.

- - - --- -

Grefier-

Red. Jud.13.11.2008

Tehn./Ex.3

/ și

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 8836/2008. Curtea de Apel Craiova