Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 961/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr.629,-
DECIZIA NR. 961
Ședința publică din data de 6 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Lucian
- -
Grefier-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, de intervenientul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.35 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, toate cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P și în contradictoriu cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambii prin consilier juridic, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, recurentul-intervenient Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatele-reclamante,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt declarate în termen și motivate, recurenții solicitând și judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicită admiterea recursului potrivit motivelor scrise aflate la dosar, precum și admiterea recursului intervenientului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.62- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Parchetele de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova, pentru a fi obligați pârâții să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat în raport de indemnizația brută lunară începând de la data de 1 octombrie 2000 și în continuare pentru personalul auxiliar de specialitate și de la 8 octombrie 2007 pentru personalul conex, sume actualizate în raport de inflație și cu plata dobânzii legale conform art. 3 alin.3 din OG nr. 9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002.
În motivarea acțiunii s-a susținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al parchetului, mai puțin care face parte din personalul conex celui auxiliar, având calitatea de conducător auto, aceștia având dreptul la sporul solicitat în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996 și respectiv art. 901din Legea nr. 567/2004 modificată prin art. III pct.4 din OUG nr. 100/2007, intrată în vigoare la 8 octombrie 2007 pentru personalul conex, drepturi care nu le-au fost plătite în mod nejustificat.
Ulterior, a intervenit în interes propriu în cauză Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, care la rândul său a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice pentru asigurarea opozabilității unui eventual proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public în cazul admiterii acțiunii.
Prin aceeași cerere, intervenientul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 1 octombrie 2000 - 26 iunie 2005, cererea de chemare în judecată pentru drepturile salariale pretinse fiind introdusă peste termenul de 3 ani prevăzut de lege, pentru care acțiunea se impune a fi respinsă ca prescrisă, iar pe fond acțiunea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată pentru restul perioadei invocate, învederându-se că prin Decizia în interesul Legii nr. 21/10 martie 2008 s-a statuat că magistraților și personalului auxiliar li se cuvine ca drept salarial sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și respectiv salariul brut lunar, drepturi care nu pot fi acordate în lipsa unor dispoziții legale, instanțele judecătorești nefiind abilitate să adopte legi ci doar să le aplice, ceea ce impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Totodată, nu se poate dispune obligarea acestui pârât-intervenient la sumele actualizate în raport de inflație solicitate prin acțiune, întrucât acesta nu poate înscrie în bugetul propriu o asemenea plată fără bază legală, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat nu se poate face decât în limita creditelor bugetare anuale aprobate, Ministerul Public fiind o instituție bugetară, astfel că această obligație este imposibilă și lipsită de cauză juridică, neavând alte surse de finanțare.
În același timp, nu sunt aplicabile nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.9/2000 privind plata pretinselor dobânzi întrucât disp.art. 1 din ordonanță nu au aplicabilitate în speță, între părți nesubzistând nici o convenție pentru obligații bănești.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat de asemenea întâmpinare în baza art. 115 și urm. Cod pr.civilă, solicitând respingerea acțiunii.
S-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 30 iunie 2005 față de disp. art. 1 din Decretul nr. 167/1958, fiind împlinit termenul de 3 ani la data introducerii acțiunii, fiind incidente și disp. art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, astfel că pentru perioada respectivă acțiunea se impune a fi respinsă ca prescrisă.
Pentru personalul conex celui auxiliar de specialitate din care face parte reclamantul, s-a arătat că dispozițiile nr.OG 8/2007 nu prevede beneficiul sporului de 50% pentru personalul conex, ceea ce demonstrează nelegalitatea acordării unor astfel de drepturi pentru reclamantul, ca de altfel și aprozii și agenții procedurali, care prin munca prestată nu sunt supuși unor riscuri și presiuni psihice de natura celor care impun acordarea sporului de 50% solicitat, categorie de personal care nu a fost avută în vedere prin decizia în interesul legii nr. 21/2008.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.35 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; s-a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 30 iunie 2005; s-a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada 1.10.2000-30.06.2005; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Ministerul Justiției și intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; au fost obligați pârâții și intervenientul să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50%, în raport de salariul de bază brut lunar, astfel: pentru, începând cu 1.07.2005 și pentru începând cu 8.10.2007, sumele rezultate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume la data plății efective; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că excepțiile invocate sunt întemeiate.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, astfel încât, pe de o parte, este un terț pentru părțile din proces și nu este angajator, iar pe de altă parte, nu poate dispune virarea și utilizarea unor credite pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, conform art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Așa fiind, acțiunea și cererea de chemare în garanție împotriva acestui pârât, au fost respinse ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada iulie 2000 - 30 iunie 2005, fiind introdusă la 1 iulie 2008, fost admisă și a fost respinsă acțiunea ca prescrisă pentru perioada respectivă față de data introducerii acțiunii - 1 iulie 2008 și în raport de disp.art. 283 alin. (1) lit.c din Codul muncii și prevederile Decretului nr. 167/1958, situație în care acțiunea reclamanților va fi respinsă ca prescrisă pentru perioada respectivă.
Pe fond, acțiunea reclamanților a fost admisă în parte pentru restul perioadei în litigiu privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, așa cum a statuat și instanța supremă prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 care are caracter obligatoriu pentru cauzele soluționare ulterior acestei date și care privesc drepturi câștigate anterior în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, în speță nesubzistând aspecte de discriminare în raport de alte categorii de personal, cum s-a invocat de reclamantă, ci din interpretarea dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000.
Decizia în interesul legii nr. 21/2008 a fost pronunțată în legătură cu aspecte de drept menite să realizeze o aplicare unitară în cauze similare deduse judecății, situație în care aplicarea acesteia este obligatorie în viitor pentru cauzele de această natură.
De altfel este de observat și faptul că acest drept salarial reprezentând sporul de 50% a fost acordat unui număr mare de magistrați și salariați ce fac parte din personalul auxiliar al instanțelor, în care drepturile respective sunt acordate și pentru viitor după pronunțarea hotărârilor, situație în care nu poate subzista un regim juridic față de aceleași chestiuni de drept dezlegate de instanța supremă.
Aceasta în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, este inferioară în ierarhia actelor normative față de Legea nr. 50/1996, așa cum impun dispozițiile Legii nr. 24/2000.
De asemenea, Curtea a apreciat, că actualizarea cuantumului sumelor sus-arătate se impune în condițiile în care sumele respective nu au fost plătite în termen de către pârâți, pierderea cuantumului valoric în raport de inflație nefiind imputabile reclamanților, ci pârâților, neavând niciun fel de relevanță aspectele de natură bugetară invocate de către aceștia.
Totodată, Curtea a apreciat că, față de actualizarea sumelor solicitate, nu este cazul acordării pretinselor dobânzi legale de către reclamanți, nefiind incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.9/2000 referitor la condițiile de acordare, astfel că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică în baza art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 octombrie 2000 - 26 iunie 2005, iar pe fond, acțiunea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată pentru restul perioadei invocate, învederându-se că, prin Decizia în interesul Legii nr. 21/10 martie 2008, s-a statuat că magistraților și personalului auxiliar li se cuvine ca drept salarial sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și respectiv salariul brut lunar, drepturi care nu pot fi acordate în lipsa unor dispoziții legale, instanțele judecătorești nefiind abilitate să adopte legi, ci doar să le aplice, ceea ce impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Totodată, nu se poate dispune obligarea acestui recurent la plata sumelor actualizate în raport de inflație solicitate prin acțiune, întrucât acesta nu poate înscrie în bugetul propriu o asemenea plată fără bază legală, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat nu se poate face decât în limita creditelor bugetare anuale aprobate, Ministerul Public fiind o instituție bugetară, astfel că această obligație este imposibilă și lipsită de cauză juridică, neavând alte surse de finanțare.
În același timp, nu sunt aplicabile nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.9/2000 privind plata pretinselor dobânzi întrucât disp.art.1 din ordonanță nu au aplicabilitate în speță, între părți nesubzistând nici o convenție pentru obligații bănești.
De asemenea, recurentul a criticat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor de către prima instanță deoarece, chiar dacă nu există raporturi procesuale între reclamanți și acest pârât, el garantează alocarea sumelor față de Ministerul Public pentru plata drepturilor salariale solicitate.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de disp. art.20 pct.1 din Legea 505/2002, art.21 din aceeași lege și art.70 din Legea 304/2004.
Pentru personalul conex celui auxiliar de specialitate din care face parte reclamantul, dispozițiile nr.OG 8/2007 nu prevăd beneficiul sporului de 50% pentru personalul conex, ceea ce demonstrează nelegalitatea acordării unor astfel de drepturi pentru reclamantul, ca de altfel și aprozii și agenții procedurali, care, prin munca prestată nu sunt supuși unor riscuri și presiuni psihice de natura celor care impun acordarea sporului de 50% solicitat, categorie de personal care nu a fost avută în vedere prin decizia în interesul legii nr. 21/2008.
Același lucru rezultă și din dispozițiile art.60 alin.1 și 4 din Legea 567/2004 care face trimitere la legea specială privind salarizarea personalului auxiliar, respectiv OG8/2007.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa criticat sentința recurată întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând în mod nelegal acordarea sporului de risc în situația în care actul normativ care prevedea acordarea lui a fost abrogat.
Textul de lege pe care s-a întemeiat acțiunea reclamanților este art.47 din Legea 50/1996 abrogat prin OG83/2000 în mod expres. Mai mult, recurenta arată că nu poate executa sentința pronunțată deoarece nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără o bază legală. În plus, potrivit art.29 alin.3 din Legea 500/2002, cheltuielile sale au destinație precisă și limitată, iar creditele aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol (art.47).
Ca atare, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, consideră și că, nefiind în culpă procesuală, nu se justifică actualizarea drepturilor solicitate cu indicele de inflație.
Prin adresa 62- Inalta C de Casație și Justiție a înaintat dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI pentru soluționarea recursurilor în conformitate cu prevederile Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale.
În recurs nu au fost administrate alte probatorii.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinare la recursuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea contată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, astfel încât, pe de o parte, este un terț pentru părțile din proces și nu este angajator, iar pe de altă parte, nu poate dispune virarea și utilizarea unor credite pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, conform art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Așa fiind, acțiunea și cererea de chemare în garanție împotriva acestui pârât, au fost respinse în mod corect ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Așa cum a statuat și instanța supremă prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 care are caracter obligatoriu pentru cauzele soluționare ulterior acestei date și care privesc drepturi câștigate anterior în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, acțiunea reclamanților este, în parte, îndreptățită pentru restul perioadei în litigiu privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, în speță nesubzistând aspecte de discriminare în raport de alte categorii de personal, cum s-a invocat de reclamantă, ci aceste drepturi decurg din interpretarea dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000.
Decizia în interesul Legii nr. 21/2008, a fost pronunțată în legătură cu aspecte de drept menite să realizeze o aplicare unitară în cauze similare deduse judecății, situație în care aplicarea acesteia este obligatorie în viitor pentru cauzele de această natură.
Aceasta în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, este inferioară în ierarhia actelor normative față de Legea nr. 50/1996, așa cum impun dispozițiile Legii nr. 24/2000.
De asemenea, Curtea a apreciat că actualizarea cuantumului sumelor sus-arătate se impune în condițiile în care sumele respective nu au fost plătite în termen de către pârâți, pierderea cuantumului valoric în raport de inflație nefiind imputabile reclamanților, ci pârâților, neavând niciun fel de relevanță aspectele de natură bugetară invocate de către aceștia.
Totodată, Curtea va aprecia că, față de actualizarea sumelor solicitate nu este cazul acordării pretinselor dobânzi legale de către reclamanți, nefiind incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.9/2000 referitor la condițiile de acordare, astfel că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Așa fiind, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, de intervenientul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.35 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, toate cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P și în contradictoriu cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Lucian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
22.05.2009
Dosar fond - 62- Curtea de APEL PLOIEȘTI
Judecători fond -
- -
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Lucian
