Pretentii civile. Speta. Decizia 960/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 960

Ședința publică din data de 6 mai 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1066 pronunțată la data de 12 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu petentul G, cu domiciliul ales la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial cu sediul în P, str. -. -. nr.257, județul P și intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul

Recursuri scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin consilier juridic, lipsă fiind recurenții-intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, intimatul- petent G, intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic pentru intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicită admiterea recursului declarat de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respingerea recursului declarat de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Prahova, petenții G, au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată în favoarea fiecărui petent a sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna noiembrie 2004, obligarea intimatelor la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar. Acest articol a fost abrogat indirect prin art.50 din OUG nr.177/2202, OUG nr.27/2006, privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal, abrogat și prin art.41 lit.a din OUG nr.177/2002.

Dacă la prima abrogare textul de lege prevedea o abrogare indirectă parțială a sporului de stres, cel de-al doilea act normativ abrogă în totalitate acest spor.

Petenții au mai arătat, că la data stabilirii acestui drept, s-au avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care procurorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.

De asemnea, petenții au apreciat că acțiunea este pe deplin întemeiată, pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, neputându-se pune semnul egal între lege și ordonanță de guvern.

Intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii petenților ca inadmisibilă, motivat de faptul că în conformitate cu art. 36 alin.1 din OUG, cel nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului -, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

Totodată, a solicitat declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Intimatul Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 645 din 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cauzei cu privire la petentul G, în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

De asemenea, s-a disjuns cauza cu privire la reclamantele și.

Astfel la data de 10.03.2008, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza civilă nr-, având ca obiect litigiu de muncă, cauză declinată de la ribunalul Prahova, spre competentă soluționare, cu privire la cererea petentului

La dosarul cauzei petiționarul a depus copia minutei deciziei nr. 21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 3/2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Intimata Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică.

Tot această intimată depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Conform art. 19 din Legea nr.500/ 2002 republicată, se prevede că Ministerul economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, fiind instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite sumele de bani necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei note scrise, pe cale de excepție solicitând constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că acesta are rolul de elabora politicile bugetare, proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, el este un simplu terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă încheiate cu aceștia.

În ședința publică din 12.06.2008, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1066 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis acțiunea formulată de petentul G, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; au fost obligați pârâții la plata către petent a sporului de risc și solicitare neuropsihică calculată începând cu perioada anterioară cu 3 ani promovării acțiunii, reactualizat cu indicele de inflație la momentul plății; s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de Direcția Națională Anticorupție; s- respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de Ministerul Economiei și Finanțelor, că este neîntemeiată, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Conform art. 19 din Legea nr.500/ 2002 republicată, se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, fiind instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite sumele de bani necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior.

Instanța de fond a respins cererea formulată de Direcția Națională Anticorpuție, privind chemarea în garanței a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că încă de la data promovării acțiunii petenții au chemat în judecată și această intimată.

Referitor la acțiunea promovată de reclamanți, instanța de fond a reținut că prin art. 47 din Legea 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a introdus acest spor, având în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996.

Cum OG nr.83/2000 reprezintă un act normativ ordinar iar domeniul drepturilor de salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, s-a constatat încălcarea dispoziilor.114 din Constituție, în vigoare la acea dată.

Conform prevederilor art. 114 alin.1 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Astfel, art.72 alin.3 din Constituție precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la lit.h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și Curții de Conturi.

A apreciat instanța de fond, că toate aceste aspecte trebuie interpretate prin prisma art.4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevede că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.

S-a mai reținut de instanța de fond, că prevederile OG 83/2000 raportate la art.47, încalcă dispozițiile constituționale dar și art.1 din Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului.

La data stabilirii acestui drept s-a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi în aceeași formă.

Totodată, instanța de fond a reținut, că situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror, financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".

Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea, la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.

A apreciat instanța de fond, în completare cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.

De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.

Pentru aceste motive tribunalul a admis acțiunea după cum s-a arătat mai sus.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Recurentul pârât Ministerul economiei a criticat hotărârea,în esență,sub aspectul greșitei respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. A arătat recurentul că este un simplu terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților,neavând raporturi de muncă încheiate cu aceștia,astfel încât obligarea sa alături de ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate este nelegală și netemeinică sens în care a solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii,admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii față de acest pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1066 pronunțată la data de 12 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu petentul G, cu domiciliul ales la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial cu sediul în P, str. -. -. nr.257, județul P și intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona

- - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./04.06.2009

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 960/2009. Curtea de Apel Ploiesti