Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9926/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9926

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin Președinte Secție

JUDECĂTOR 3: Elena Stan Judecător

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, împotriva sentinței civile nr. 4217/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL TG CĂRBUNEȘTI, COLEGIUL NAȚIONAL " ", INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și intimat, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și depunerea întâmpinării de către intimatul reclamant.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr-, petiționarul a chemat în judecată intimatele Colegiul Național " " Tg.C, Inspectoratul Școlar Județean G, Consiliul Local Tg.C, Ministerul Educației, Cercetării și T B, solicitând instanței ca prin sentinta ce se va pronunța, acestea să fie obligate la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevăzute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997 și obligarea intimatelor la plata diferențelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflației, rezultate în urma calculării în mod corect a acestora, cu cheltuieli de judecată, și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al petentului.

In motivarea cererii, petiționarul a arătat că intimații, contrar prevederilor legale, respectiv Legea nr. 128/1997, refuză să plătească cadrelor didactice care au 30, 35 și peste 40 ani vechime în activitatea didactică, tranșele suplimentare așa cum sunt prevăzute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea 128/1997.

Intimata Consiliul Local Tg.C, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că nu are calitate procesuală pasivă, fiind doar cei care efectuează plățile către salariații din învățământ pe baza statelor de plată întocmite de unitățile școlare și în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat.

Intimata Ministerul Educației, Cercetării și T B, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv, iar obligația de plată a drepturilor prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu incumbă. Ed. Cercetării și

Prin sentința civilă nr.4217 din 30 iunie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Gorja respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și

A admis acțiunea formulată de petiționar și a obligat intimații să plătească petentului valoarea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzător tranșelor de vechime în muncă de 30, 35 și peste 40 ani în învățământ conform art.50 din Lg.128/1997, pentru perioada 08.04.2005 -08.04.2008, sume ce vor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat intimatele la plata coeficientului de multiplicare privind creșterile salariale stabilite în anul 2007 în funcție de vechime efectivă în învățământ.

A obligat intimata Colegiul Național " " Tg.C să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al petentului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petiționarul a solicitat obligarea intimatelor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevăzute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997 si obligarea intimatelor la plata diferențelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflației, rezultate în urma calculării în mod corect a acestora și la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, iar pe lângă acestea, și de trei tranșe suplimentare de vechime, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt indidividualizate și pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, astfel încât, fiecare tranșă de vechime influențează modul de calcul ulterior al drepturilor salariale.

Mai mult, conform art.154 alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Susținerea intimatei Consiliul Local Tg-C în sensul că nu are calitate procesuală pasivă nu poate fi reținută de instanță întrucât consiliile locale sunt ordonatoare de credite, iar, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, astfel încât, intimata Consiliul Local Tg-C are calitate procesuală pasivă în cauza de față.

De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de nu este întemeiată întrucât, deși nu este angajatorul petentului, totusi, în baza dispozițiilor HG nr. 366/2007 conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, exercitând atribuțiile stabilite prin lege și prin alte acte normative din sfera sa de activitate.

Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petent există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art. 50 din Legea nr.128/1997 și care se cuvin acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, întemeiat pe dispoz.art.304 pct.7 și 9 pr.civ. arătând în esență că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, întrucât această instituție nu are calitate de angajatoare.

Ministerul Educației, Cercetării și T nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice, întrucât nu are aceste atribuții.

Legiuitorul a reglementat explicit în art.167 din Lg.84/1995, care sunt cheltuielile care se asigură din bugetul de stat prin minister.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța de fond a făcut confuzie între coeficientul de 1/25, pe care reclamanții l-au primit, considerându-se că în afara acestuia, pentru tranșa suplimentară de vechime, era un alt coeficient.

În legislația salarizării cadrelor didactice, care se aplica până la apariția Lg.nr.128/1997, existau numai tranșe de vechime în învățământ, pentru stabilirea salariului de bază, care se opreau la tranșa de peste 25 ani.

La data de 01 sept.1997, prin Legea nr.128/1997, s-au introdus 3 tranșe suplimentare de vechime în învățământ - 30, 35, peste 40 ani, create prin creșterea acordată în conformitate cu art.50 (2 )din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru creșterea celor 3 tranșe, ea nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, critica este nefondată deoarece, potrivit dispozițiilor din Lg.84/1995, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, potrivit enumerării făcute de legiuitor.

De asemenea, Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și structura teritorială, respectiv Inspectoratul Școlar Județean, sunt responsabili de modul de organizare și funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului, etc.

Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, respectiv de dreptul fiecărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera, dar mai ales în spiritul lor.

Pe de altă parte, Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.

Pe fondul cauzei se arată că instanța a interpretat greșit prevederile art. 50 alin.1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, deoarece acest articol nu instituie un drept suplimentar intitulat " tranșă suplimentară" însoțit de o creștere de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și 40 de ani.

Recursul nu este fondat.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurentă, aceasta este nefondată, deoarece începând cu 01 iunie 1998, conform art. 24 alin.4 coroborat cu art. 23 din legea 154/1998, anexa 7/1 a acestei legi coeficienții de ierarhizare a salariilor personalului didactic diferențiați pe tranșe de vechime, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 50 alin.1 și2 din legea 128/1997 au fost reglementați în amănunt fiind prevăzute prin lege grile de intervale, iar potrivit art. 167 din Legea 84/1995 - unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Din conținutul acestor texte legale rezultă că ordonator de credite este consiliul județean în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.

În ceea ce privește fondul cauzei se constată următoarele:

Reclamanții sunt cadre didactice încadrate la unitatea școlară pârâtă având o vechime în învățământ cuprinsă în tranșa de la 30-35 ani.

Legea 128/1997 prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime. Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică au dus la apariția prezentului conflict de muncă.

În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii 128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic este salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr. 128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.

Aceste tranșe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care aceste crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările efectuate tranșelor suplimentare de vechime.

Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Susținerea pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG 467/1997 includ în rezultanta finală "salariul" și aceste tranșe de vechime(creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală, ulterioară, expresă sau tacită.

Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare( ierarhizare) se modifică de la o tranșă(segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe. Este așadar evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 312 alin.2 Cod pr.civilă se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, împotriva sentinței civile nr. 4217/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local Tg.C, Colegiul Național " ", Inspectoratul Școlar Județean G și intimat, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Mihaela Cotora
Judecători:Mihaela Cotora, Dorina Stoichin, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9926/2008. Curtea de Apel Craiova