Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1296/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 1296

Ședința publică de la 14 Martie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții Primăria Municipiului M, Primarul Municipiului M și Consiliul Local al Municipiului M împotriva sentinței civile nr. 1738/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimata-pârâtă Direcția Publică M, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că: - pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru refacerea procedurii de citare și administrare probatoriu,

- intimata-pârâtă Direcția Publică M nu a dat curs solicitărilor adresei efectuate la termenul anterior,

- prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus concluzii scrise,

- prin cererea de recurs se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, revine asupra celor dispuse prin încheierea din 22.02.2008 și având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea formulată de petenta și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați intimații Primăria Orașului M, Primaria Orașului M, Consiliul Local M și Direcția Publică M la acordarea contravalorii indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu data de 21.08.2004 și în continuare, sume actualizate la data plății efective.

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că este salariatul Direcției Publice M din cadrul Consiliului Local M și că potrivit Ordinului MAI nr. 496/28.07.2003 a fost acordată indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din domeniul administrației publice, acest drept acordându-se unor unități administrativ teritoriale din țară și Poliției Române.

Au mai invocat prevederile art.16 din Constituția României, în conformitate cu care "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorițății publice, fără privilegii și discriminări"

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii.

Tribunalul Gorj,prin sentința nr.1738/08 10 2007, a admis acțiunea formulată de petenta impotriva intimatelor Primarul Orașului M, Primăria Orașului M, Consiliul Local M și Direcția Publică M cu sediul în M, jud.

A obligat intimatele la plata către petentă a sporului de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pe perioada 21.08.2004 și în continuare, sume actualizate la data plății.

Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut următoarele:

Petenta are calitatea de personal contractual in cadrul Direcției Publice M din cadrul Consiliului Local M și a solicitat obligarea pârâților Primăria Orașului M, Primarul Orașului M și Consiliul Local M ca în conformitate cu Ordinului MAI nr. 496/28.07.2003 să i se acorde indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază.

Conform acestui ordin indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, prin personal civil înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual din

În cauză au relevanță juridică și dispozițiile nr.OUG 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin /2003, nr.OUG 163/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, nr.HG 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.

În acest ordin se arată la pct.31.1 că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu excepția celor din Administrația publică care beneficiază doar de drepturile prevăzute în reglementările în vigoare ce se aplică pentru toți salariații bugetari.

În speță sunt incidente și prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 conform căruia "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".

A mai reținut că în ordin se menționează că personalul civil din administrația publică beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13, deci de indemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.

Conform art.16 din Constituția României "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorițății publice, fără privilegii și discriminări"

Legea nr. 188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public, fără deosebire raportat la instituție.

În art. 29 din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare este reglementat dreptul funcționarilor publici la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Conform alin.2 al art. 29 funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, iar în alin.3 se dispune că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În alin.2 al art.1 din nr.OUG 92/2004 se prevede că sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici.

Acest sistem unitar de salarizare cuprinde salariile de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi.

Instanța a reținut că sporul de dispozitiv s-a acordat funcționarilor publici din prefecturi, personalului angajat în aceste instituții, dar administrație publică realizează în primul rând consiliile locale și consiliile județene, funcționarii publici din prefecturi și din consiliile județene și locale sunt salarizați în baza acelorași acte normative, beneficiază de aceleași drepturi salariale.

Este în spiritul Convenției Europene, al Constituției României, al Legii nr. 188/1999 și a celorlalte acte normative amintite ca, personalul din consiliile județene și locale să nu fie discriminat din punct de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cel din prefecturi.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului M,Consiliul Local M,Primarul Municipiului M criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului pârâtele au arătat că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea cu motivarea că petentul are calitatea de personal contractual în cadrul Direcției Publice motru din cadrul Consiliului Local M și a obligat pârâții la plata indemnizației de dispozitiv de 25 % din salariul de bază,deși acest spor nu se referă la personalul angajat în cadrul unui serviciu de utilități publice,care desfășoară activitatea potrivit Legii nr.51/2006 privind serviciile comunale de utilități publice.

Ordinul MAI nr.496 /28 07 2003 nu poate fi invocat deoarece acesta reglementează fără echivoc categoriile de personal care sunt îndreptățite să primească sporul și nu face nicio referire la salariații din cadrul direcțiilor publice. Salariații din direcțiile publice nu pot fi asimilați cu personalul civil din administrația publică.

Au mai arătat recurenții că Direcția Publică M nu este organ al administrației publice locale iar angajații acestei direcții nu își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale. Direcția Publică M este operator de servicii publice de interes local în subordinea Consiliului Local M dar are cont în bancă,se autofinanțează,are personalitate juridică iar salariile personalului se primesc în funcție de lucrările executate pe baza tarifelor aprobate în Consiliului Local M,anual.

La data de 11 03 2008 intimata a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Se constată din verificarea carnetului de muncă, precum și a contractului individual de muncă, dovezi administrate la instanța de fond, că raportul de muncă a intervenit între recurentă - în calitate de angajată și Consiliul Local M - în calitate de angajator începând cu data de 02 11 2001 în funcția de muncitor necalificat.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor drepturi salariale, iar salariul reprezintă un element esențial al contractului individual de muncă.

Potrivit art.40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Obligația de plată a drepturilor salariale aparține angajatorului dar numai a drepturilor care decurg din lege, din contractul individual de muncă.

Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a obligat recurentii la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază deoarece Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 a fost dat în aplicarea Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar,care în art.1 prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Intimata a solicitat acordarea sporului de dispozitiv invocând prevederile. nr. 496/28.07.2003.

Dar acest ordin a modificat. 275/2002 care stabilește condițiile de aplicare a anumitor prevederi legale referitoare la salarizarea personalului militar si civil din Ministerul d e Interne.

Odată cu modificările structurale survenite ca urmare a reorganizării in Ministerul Administrației si Internelor, prin. 496/2003 s-au adus modificări in ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv si personalului civil ce-si desfășoară activitatea in domeniul administrației publice.

Ordinul definește personalul civil ca fiind funcționarii publici si personalul contractual din. Administrației si Internelor, urmând a se observa structura organizatorica, astfel cum a fost stabilita prin HG725/2003.

De altfel, Ordinul, fiind un act normativ de stabilire a unor masuri tehnico-organizatorice, detalieri si concretizări ale dispozițiilor legale superioare, emis in speța de fata de către ministrul Administrației si Internelor, in realizarea propriilor atribuții specifice si pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la propriul domeniu de reglementare, nu-si găsește aplicabilitate in cazul autorităților administrației publice locale, care se bucura de autonomie proprie si care are propria autoritate deliberativa si executiva.

Salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar nu se poate realiza decât in limitele propriei legislații de reglementare si nu prin preluarea unor instituții care-si găsesc aplicabilitate in alte domenii de activitate, ca urmare a aplicării principiului prestabilirii salariilor personalului din autoritățile si instituțiile publice prin lege.

In concluzie, atâta timp cât ordinul respectiv nu vizează categoria salariaților din administrația publica locala este evident faptul că reclamanta nu poate invoca prevederile acestui ordin, cu privire la solicitarea sa de acordarea sporului de dispozitiv.

Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,să admită recursul formulat de recurenți,să modifice în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de aceștia.

Va menține restul dispozițiilor sentinței

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului M, Primarul Municipiului M și Consiliul Local al Municipiului M împotriva sentinței civile nr. 1738/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimata-pârâtă Direcția Publică M, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de Primăria Municipiului M, Primarul Municipiului M și Consiliul Local al Municipiului

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.jud.

4 ex/14 04 2008

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1296/2008. Curtea de Apel Craiova