Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1597/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1597
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul in P,-, județul P și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 983 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - cu domiciliul ales in P, str. -.- nr.6, județul P și pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA - cu sediul in P, str. -. - nr. 6, județul, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - cu sediul în B,-, sector 5, județul P, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B - cu sediul în B, sector 1, Piata, nr. 1-3.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a solicitat instanție ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL, TRIBUNALUL PRAHOVA, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, la plata drepturilor bănești reprezentând spor de stres în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.10.2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest spor a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 53 din constituția României, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive a sa, față de considerentul că litigiul este unul de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit disp. Art. 282. decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, pârâtul fiind un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei.
La termenul din 07.05.2009 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 983 din 7 mai 2009, Tribunalul Prahovaaa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, invocată de instanță.
A respins acțiunea față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază, începând cu data de 15.10.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Totodată, a dispus efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această soluția, prima instanță,a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, aceasta este întemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În mod corect s-a subliniat în întâmpinare că nu este direct plătitor al drepturilor salariale pretinse de reclamantă, aceasta neaflându-se în raporturi directe cu Ministerul Economiei și Finanțelor, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
Pentru acest considerent, este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, care nu ar fi trebuit să fie introdus în cauză în calitate de pârât, ci doar citat pentru opozabilitate.
Instanța va admite astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, invocată din oficiu, urmând să respingă acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În privința acțiunii introduse față de ceilalți pârâți, aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost făcută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.proc.civilă.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești au criticat sentința recurată întrucât prin decizia nr. 21/2008 nu se prevede acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică personalului conex, pentru viitor, iar o soluție contrară încalcă limitele puterii judecătorești și reprezintă un amestec nepermis în sfera atribuțiilor autorității legiuitoare.
S-a mai arătat că prin decizia nr. 447/2005, Curtea Constituțională a considerat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat.
De asemenea, s-a arătat că prin intrarea în vigoare a OG 8/2007, Legea nr. 50/1996 care prevedea sporul pentru stres neuropsihic a fost abrogată expres de art. 30 al ordonanței.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea constată că recursurile pârâților sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost făcută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.proc.civilă.
Așa fiind, văzând și disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează să respingă ca nefondate recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul in P,-, județul P și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 983 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - cu domiciliul ales in P, str. -.- nr.6, județul P și pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA - cu sediul in P, str. -. - nr. 6, județul, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - cu sediul în B,-, sector 5, județul P, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B - cu sediul în B, sector 1, Piata, nr. 1-3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
--- - - - -- -
fiind în prezenta fiind în prezenta
se semnează de se semnează de
Președintele instanței Președintele instanței
Grefier
Fiind în prezenta
Se semnează de
Grefier șef secție
Tehnored. CP/SȘ/
8 ex./21.08.2009
f- Tribunalui
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
