Drepturi salariale (banesti). Decizia 1596/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1596
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul in P,-, județul P și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-,împotriva sentinței civile nr. 463 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, județul B și pârâții TRIBUNALUL TIMIȘ cu sediul în T,-, județul T, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T,-, județul T, TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în mun. B, B-dul - nr. 8.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante .
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții TRIBUNALUL TIMIȘ, Curtea de Apel Timiș și Ministerul Justiției și Libertăților, pentru perioada 15.01.2008-31 iulie 2008 și pârâții Tribunalul Buzău, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților începând cu data de 01.08.2008 și în continuare pentru viitor la plata drepturilor salariale, cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de lege, drepturi actualizate în raport cu rata inflației calculate la data plății, urmând a-i fi făcute mențiunile corespunzătoare în cuprinsul cărții de muncă.
În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2006, a fost admis recursul în interesul legii și în interpretarea și aplicarea unitară a art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin.3 din codul d e procedură civilă, această decizie este obligatorie și, în aplicarea ei, prin Ordinul 768/C/04.03.2009 Ministrul Justiției a ordonat ca, începând cu data de 01.03.2009, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești să beneficieze de acest spor de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de lege.
Întrucât dreptul a fost recunoscut prin actele menționate, reclamanta a solicitat acordarea acestuia începând cu data de 15 ianuarie 2008 și, în continuare, pentru viitor, actualizat în raport cu rata inflației la data plății, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 329 alin. 3 cod procedură civilă, Ordinul 768/C/04.03.2009 al Ministrului Justiției și decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2006.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât decizia nr. 21/2008 a instanței supreme privește sorul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară după intrarea în vigoare a OG83/2000, însă din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/2007, astfel că pretențiile formulate de reclamantă după această dată sunt nefondate.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.463 din 4 mai 2009 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, admis acțiunea formulată de reclamanta obligând pârâții TRIBUNALUL TIMIȘ, Curtea de Apel Timiș și Ministerul Justiției și Libertăților pentru perioada 15.01.2008 - 16.07. 2008, precum și pe pârâții Tribunalul Buzău, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției începând cu data de 01.08.2008 și în continuare, pentru viitor, către reclamantă, la plata diferențelor salariale cu titlu de sporuri de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, actualizate cu rata inflației la data plății efective, obligând Tribunalul Buzău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată în cadrul Judecătoriei Timișoara, ca grefier debutant, începând cu data de 15.01.2008, definitivat pe post de grefier la 16.07.2008 și a fost transferată la udecătoria Buzău la data de 01.08.2008, așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă al acesteia (filele 12-16 dosar).
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
ceste dispoziții, făcând parte dintr-o lege organică, își produc în continuare efectul, deoarece nu puteau fi abrogate prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a Guvernului, act normativ de inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României. În acest sens, abrogarea legii menționate printr-o ordonanță simplă a Guvernului, contravenind normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu poate să își producă efectele.
În fine, neaplicabilitatea menționatei dispoziții de abrogare este impusă și de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale întrucât o atare măsură, adoptată prin ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat reglementarea dreptului vizat, ea aducând atingere însăși existenței acelui drept, fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică. Un astfel de drept nu poate fi înlăturat și pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
În considerarea acestor rațiuni Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 prin care a admis recursul în interesul legii, stabilind, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Decizia menționată este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă și aceleași rațiuni avute în vedere de instanța supremă își găsesc aplicarea și în speța de față, și în condițiile în care prin art. 30 din OG8/24.01.2007 s-a abrogat expres Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu atât mai mult cu cât în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ipoteză contrară s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Mai mult, instanța de fond reținut că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
În consecință, instanța de fond a înlăturat apărarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților în sensul netemeiniciei pretențiilor reclamantei ulterior datei de 01.02.2008, ca urmare a intrării în vigoare a noii lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/2007, întrucât neacordarea acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța constată că pârâtul este ordonator principal de credite iar față de petitul principal de cerere, respectiv acordarea și plata drepturilor salariale ca urmare a aplicării sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 15.01.2008 și, în continuare, pentru viitor, către reclamantă (grefier în aparatul de specialitate al instanței), acesta justifică în speță calitate procesuală pasivă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au exercitat recursuri pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI (filele 4-8) care, invocând motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 cod pr.civ.
Astfel, recurenta Curtea de APEL PLOIEȘTI arătat că față de decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc.civilă, soluția pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal în ceea ce privește obligarea pârâților la plata drepturilor salariale în continuare, respectiv de la data pronunțării hotărârii și nu reprezintă altceva decât depășire limitelor puterii judecătorești și un aspect nepermis în sfera atribuțiilor autorității legiuitoare exercitate de judecătorul fondului care trebuie sancționate ca atare de către instanța de control.
În plus, recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat și cazul de recurs prev.de art.304, pct.4 cod pr.civ. cu motivarea că prin admiterea acțiunii, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională în ședința publică din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.
Înalta Curte de casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Un alt motiv de recurs invocat este acela prevăzut la punctul 9 al art. 304 Cod proc.civilă potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În concluzie, s- solicitat să se constate că instanța de fond, în mod greșit, dispus obligarea pârâților la plata sporului de suprasolicitarea neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Astfel față de textele invocate mai sus, se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare (fila 17) prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041Cod proc.civilă constată că recursurile exercitate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
În aceste împrejurări niciuna dintre criticile formulate prin cele două recursuri nu se mai justifică, atât chestiunea de drept legată de abrogarea sau supraviețuirea art.47 din Legea nr.50/1996 cât și cea referitoare la pretinsa depășire a atribuțiilor conferite autorității judiciare fiind dezlegate prin decizia în interesul legii sus-citată, care pentru aceste probleme de drept este în mod irevocabil obligatorie, iar decizia Curții Constituționale a României din 27 mai 2009 nu are efect retroactiv.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, în temeiul art.312 Cod proc.civilă menținând ca legală și temeinică în totalitate sentința civilă nr. 463 pronunțată la data de 4 mai 2009 de Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul in P,-, județul P și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 463 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, județul B și pârâții TRIBUNALUL TIMIȘ cu sediul în T,-, județul T, CURTEA DE APEL TIMIȘ, cu sediul în T,-, județul T, TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în mun. B, B-dul - nr. 8.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
IȚ
MD
2 ex/28.07.2009
Dosar fond - al Curții de APEL PLOIEȘTI
I
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
