Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1593/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1593
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B,- -14, Sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu sediul în O, str. - -, Nr. 12, Jud. B, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, Jud. S M, împotriva sentinței civile nr. 404 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor procedurale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, Jud. B și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, Sector 5.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea DGFP B și întâmpinare din partea intimatei-reclamante .
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres (în procent de 50%) calculat la salariul de bază brut lunar începând cu luna iunie 2007 până la data de 15.02.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; să fie obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei; să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
In motivarea acțiunii, reclamanta a relatat instanței faptul că otrivit p. art. 47 din Legea 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar, ulterior art.47 din Legea 50/1996 fiind abrogat, printr-o ordonanță ordinară aspect ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.114 din Constituția în vigoare la acea dată, precum și art. 72 alin 3, deoarece domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică ceea ce nu s-a realizat.
După cum a mai arătat reclamanta, art.50 din Legea nr. 50/1996 prevede ca pe data intrării în vigoare a OUG nr.177/6.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților OUG 27/2006, prevede că pe data intrării în vigoare a acelui act normativ, se abroga OUG nr.177/2002. Dacă la prima abrogare textul prevede o abrogare indirecta și parțială a sporului de stres, cel de-al doilea act normativ abroga în totalitate sporul de stres.
S-a considerat astfel că dreptul prev. de art. 47 din.50/96 a rămas în vigoare și în prezent astfel încât pe cale de consecință el trebuie acordat pentru perioada solicitată, în condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu în ultimul rând, s-a arătat că aceste condiții s-au acutizat, odată cu intrarea României în și creșterii cerințelor și exigenței actului de justiție. De asemenea, s-a statuat de către ICCJ B, prin Decizia nr.21/2008, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.De altfel, reclamanta a arătat că i s-a recunoscut acest drept pe o perioadă de 3 ani anterioară, respectiv până în luna februarie 2007.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ B, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată în ceea ce privește obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, cu motivarea că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă ale reclamantei este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Sporul solicitat de reclamantă este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, și nu se include în aceasta.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că deși ICCJ a statuat că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de 50%, și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, instanța suprema nu a menționat până când este în vigoare. In accepțiunea pârâtului, dreptul pretins nu poate fi acordat decât pentru perioada 01.10.2000 - 03.02.2007, aceasta fiind data intrării în vigoare a OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.S-a susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000, fiind neîntemeiate susținerile reclamanților că art. 47 nu a fost niciodată abrogat.
De asemeni, abrogarea acestor dispoziții, reprezintă o problemă de legiferare, numai legiuitorul având dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor și adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
La abrogarea acestui spor s-a avut în vedere și majorarea considerabilă a indemnizației lunare (îndeosebi a magistraților) iar prin OG 83/2000 s-au mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectoriala cât și coeficientul de multiplicare.
In legătură cu plata drepturilor bănești reactualizate cu rata inflației, pârâtul a arătat că o asemenea cerere este neîntemeiată, deoarece Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2008 au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388/2007, ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi acordate de instanță, iar legea bugetului pe anul 2009 încă nu a fost adoptată. Nu în ultimul rând, art.14 al.2 din Legea 500/2002 arată că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, iar în conformitate cu prev.art.47 din lege, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în situația în care se va admite acțiunea reclamantei, să se dispună prin aceeași hotărâre ca MFP să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă și sumele ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Prin încheierea din data de 16.02.2009, Curtea de Apel Oradeaa dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la ribunalul Buzău pentru competentă soluționare, având în vedere dispozițiile Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prev.art.I si II din OUG 75/2008, precum și prev.art.284 pct.2 din Codul muncii.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău.
Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare au depus la dosar întâmpinări, prin care au invocat, în esență, aceleași motive de respingere a acțiunii ca cele formulate de pârâtul Ministerul Public. De asemeni, au formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat, în primul rând, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, pe motiv că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite. Având în vedere obiectul cererii a apreciat că părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, iar MEF este un terț care nu are raporturi de muncă cu aceștia.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 404 din 13 aprilie 2009, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, invocată de B și în consecință a admis acțiunea promovată de reclamanta, având ca obiect drepturi bănești obligând pârâții la plata către reclamantă a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada iunie 2007 -15.02.2008, actualizat la data plății efective, iar pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Totodată, a respins cererea privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă sumele necesare în buget, precum și capătul de cerere privind acordarea pe viitor a acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF a fost admisă, având în vedere că acesta nu se confunda cu bugetul de stat ci are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete.
este un litigiu de muncă față de care MEF este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu acesta.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, având în vedere că obiectul acțiunii reclamantei l-a constituit obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești în baza raporturilor de muncă dintre părți. Accesul liber la justiție este garantat oricărei persoane ale cărei drepturi au fost încălcate de una din părți, motiv pentru care reparația prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neplății drepturilor bănești pretinse de aceasta, nu se poate face decât prin promovarea unei acțiuni pe rolul instanței judecătorești, unde se administrează un probatoriu complex. Ar fi inadmisibilă o acțiune înregistrată pe rolul instanței, când pentru soluționarea ei legea nu prevede posibilitatea unui proces, ci o cu totul altă procedură specială, ce trebuie să fie urmată de partea interesată.
Pe fond, acțiunea reclamantei a fost considerată întemeiată având în vedere că art.47 din Legea 50/1996 prevede că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text a fost abrogat prin art.42 din OG 83/2000, însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât aceasta ordonanță este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu disp. Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Conform prevederilor art. 114 alin.1 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domeniul care nu fac obiectul legilor organice.
, art.72 alin.3 din Constituție au precizat în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la lit. h se regăsește aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuiau interpretate prin prisma art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevedeau că actele normative se elaborează în funcția de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
Prevederile OG 83/2000 vis a vis de art.47, au încălcat dispozițiile constituționale dar și art. 1 din Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și -lor Fundamentale, deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului. La data stabilirii acestui drept s-a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi în aceeași formă.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror, financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătate lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea, la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În completare cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați, trebuia să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul muncii au prevăzut obligativitatea acordării sporurilor.
Nu în ultimul rând, acțiunea reclamantei a fost considerată întemeiată, prin prisma Deciziei nr.21/2008 a ICCJ B, care a statuat cu putere obligatorie că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.Chiar dacă prin întâmpinările depuse la dosar pârâții au încercat să acrediteze ideea că acțiunea este inadmisibilă pentru că decizia mai sus amintită nu prevede până când este în vigoare sporul respectiv, susținerile nu își găsesc suport real. Astfel, în decizie s-a arătat în mod expres că sporul se acordă în continuare, și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, însă nicăieri nu s-a arătat că se acordă până la abrogarea Legii 50/1996 prin OG 8/2007, aprobată prin Legea 247/12.07.2007.
Aceasta cu atât mai mult cu cât la data pronunțării Deciziei 21/10.03.2008, Legea 247/2007 era deja în vigoare, și dacă instanța supremă ar fi dorit ca sporul să se acorde numai până la data de 03.02.2007, ar fi menționat acest lucru în mod expres în conținutul deciziei. Dacă însă nu a procedat așa,a însemnat că dacă legea nu distinge, nici noi nu trebuie să interpretăm textul respectiv, ci doar să îl aplicăm în litera și spiritul textului său.
Pe cale de consecință, instanța a constatat întemeiată acțiunea în privința acestui capăt de cerere, urmând a-l admite așa cum a fost formulat.
A mai solicitat reclamanta obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, cerere considerată întemeiată, având în vedere prev. Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, unde se arată că actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet vor cuprinde funcția, meseria, specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Fiind vorba de un drept salarial ce se acorda lunar și duce la creșterea retribuției lunare, precum și la creșterea contribuției către stat, datorate de salariat, era firesc ca acesta să fie menționat și evidențiat ca atare în carnetul de muncă al reclamantei, pentru toată perioada pentru care el a fost recunoscut.
Având în vedere că a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, pe cale de consecință a fost respins capătul de cerere referitor la obligarea acestui pârât să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Ca urmare, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâții la plata către reclamantă a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada iunie 2007 -15.02.2008, actualizat la data plății efective și a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Totodată, a respins cererea privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă sumele necesare în buget.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.3 Cod procedură civilă și art. 299, 304 pct. 9, 304 indic. 1 Cod proc.civilă.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în situația în care actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat în mod expres prin pct.4 din OG83/2000, iar dispozițiile art. 329 Cod proc.civilă încetează după data de 3 februarie 2007.
- în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de disp.art.60 Cod procedură civilă care au aplicabilitate în cauză;
- în mod greșit s-a dispus plata dreptului actualizat cu indicele de inflație întrucât nu se poate înscrie în bugetul propriu vreo plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială;
- în mod greșit s-a dispus efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă în raport de disp.art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
S-a solicitat pentru aceste considerente admiterea recursului.
Recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au criticat sentința sub următoarele aspecte:
Recurentele au apreciat că instanța de fond depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând obligarea pârâților la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar începând din luna iunie 2007 până la 15 februarie 2008 și în continuare pentru viitor precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au precizat recurenții că prin soluția pronunțată instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea s-au neacordarea unor drepturi.
Într-adevăr Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în dosarul 5/2008 a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, conform mai sus-menționatei decizii, art. 47 Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, art. 47, acest text de lege fiind aplicabil și după data de 1 octombrie 2000, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000.
În condițiile în care legea nr. 50/1996 fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ, și-au încetat aplicabilitatea. Nu se poate susține că art. 47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte fost abrogată în totalitate.
De altfel art. 30 alin. 1 lit. din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor și referitor la admiterea capătului de cerere referitor la actualizarea sumelor solicitate de reclamantă s- arătat că art. 131 pct.(1) din Legea nr. 304/2004 republicată - privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Au arătat recurenții că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.60-63 Cod proc.civilă, cererea de chemare în garanție are interes, iar Ministerului Economiei și Finanțelor trebuie să figureze ca parte în proces pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă și pentru a elabora, astfel, proiectul de rectificare a bugetului Ministerului Public.
Totodată, în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor actualizate cu rata inflației, întrucât Ministerul Public ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata următoarele:
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea va constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, nefiind întrunite cerințele prev. de art.60 Cod procedură civilă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Referitor la critica vizând actualizarea sumelor solicitate, Curtea constată că prima instanță a considerat îndreptățită solicitarea reclamantei de a i se acoperi prejudiciul încercat prin neexecutarea titlului în modalitatea actualizării sumelor cuvenite lunar, cu coeficientul de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume, fiindcă aceasta reprezintă compensarea erodării creanței, iar nu dobânda legală, care are caracter moratoriu, fiind legal datorată numai din ziua cererii de chemare în judecată, conform art.1088 Cod civil, întrucât exprimă fructe ale bunului, de natură a justifica beneficiul nerealizat de creditor, or reclamanții-intimați au revendicat, pe bună dreptate, culpa debitorilor lor cât privește refuzul aducerii la îndeplinire a obligației rezultate din titlul executor și pentru care, în cadrul legal actual, creditorii nu au la îndemână nicio posibilitate de executare silită.
Tot astfel, Curtea constată ca neîntemeiată critica vizând greșita înscriere în carnetul de muncă a acestor mențiuni în raport de disp.art. 1 din Decretul nr.92/1976 care prevăd că prin carnetul de muncă se dovedește (.), salariul de bază și alte drepturi care se includ în acesta, în raport de care se stabilesc și se acordă drepturile de personal.
Pentru considerentele care preced, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză prevederile invocate de recurenți și drept urmare, în temeiul art.312 din același cod, va respinge recursurile pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B,- -14, Sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu sediul în O, str. - -, Nr. 12, Jud. B, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, Jud. S M, împotriva sentinței civile nr. 404 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor procedurale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, Jud. B și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, Sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
IȚ
MD
2 ex/28.07.2009
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
G
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
