Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2032/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2032
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA,cu sediul în B,-, - 27,.A,.4, sector 3, prin administrator judiciarSC Insolvency Specialists, împotriva sentinței civile nr.653 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, cu domiciliul ales în Târgoviște, str. - -,. 11,.2,.5, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamantul a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în raport de modificarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, constată că nu mai este incident temeiul ce a condus la suspendarea judecății și se impune continuarea judecății recursului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că reclamantul a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta SC SA, actuală SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata următoarelor sume de bani: 8051 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate -suplimentări salariale de Paște și C pe perioada 2004-2007 și 15810 lei drepturi salariale - diferența dintre salariul minim pe unitate, prevăzut de contractul colectiv de muncă, aferent funcției deținute și cel fixat de unitate pe ultimii trei ani.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în calitate de salariat al pârâtei, în afara drepturilor salariale pentru munca prestată, trebuia să mai beneficieze și de suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, conform dispozițiilor art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate pentru fiecare primă, suplimentări ce nu i-au fost plătite.
Al doilea capăt de cerere privește diferența de salariu ce nu i-a fost acordată, având în vedere că salariul minim pe unitate, aferent funcției reclamantului, în baza art. 128 alin. 5, raportat la art. 129 alin. 3 din contractul colectiv de muncă nu i-a fost acordat în mod corespunzător.
În drept, au fost invocate de reclamant prevederile art. 128,129, 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, 161, 166, 282, 283 și 285-291 din Codul muncii și s-a solicitat, potrivit art. 242 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant invocându-se excepția tardivității introducerii acțiunii, în cauză fiind aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, excepție respinsă de instanță la termenul de judecată din 11.03.2009, pe motiv că fiind vorba de drepturi salariale sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea fiind introdusă în termen.
Cu privire la drepturile bănești pretinse de reclamant, pârâta a apreciat că pe fondul cauzei, acțiunea nu este întemeiată, întrucât potrivit Hotărârii nr. 14 din 31.03.2003 a Consiliului de Administrație al societății intimate, drepturile bănești prevăzute de art. 168 alin. 1 din CCM au fost introduse în salariile de bază ale salariaților, respectiv fiecărui salariat i-a fost introdusă suma de 700.000 lei, după cum suma rezultată a fost indexată cu 9,4 %.
A mai arătat pârâta că în anul 2004 salariul mediu de bază pe societate a fost de 558 lei, iar în carnetul de muncă al salariatului a fost operată la data de 31.03.2003 mențiunea "reașezat salariul conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 14" și de la data includerii în salariu, primele au încetat să mai aibă identitate distinctă, devenind parte constitutivă a salariului de bază și după 31 decembrie 2003 salariul reclamantului nu a fost redus la nivelul salariului din ianuarie 2003, iar drepturile salariale majorate au fost menținute și pentru anii 2004 - 2007.
A apreciat pârâta că admiterea acțiunii formulată de reclamant ar însemna acordarea drepturilor prevăzute de art. 168 alin. 1 CCM pentru a doua oară.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, pârâta a arătat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe o interpretare trunchiată a art. 128 din CCM, respectiv prin neluarea în calcul a alin. 6 al acestui articol, care prevede că negocierile salariale se vor desfășura pornind de la un fond convenit printr-un act adițional, ce vor face parte din prezentul contract.
S-a mai susținut că salariul reclamantului a fost negociat la angajare și reașezat după fiecare majorare a salariului, astfel că pârâta a acordat salariul negociat de salariat și prevăzut în contractul individual de muncă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 653 din 11 martie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea obligând pârâta să-i plătească reclamantului drepturi salariale reprezentând prime de Paște 2005-2007 și C 2004-2007 calculate ca echivalent al câte unui salariu mediu de bază brut pe societate conform art. 168 alin. 1 din CCM aplicabil, precum și la plata diferențelor salariale pe ultimii trei ani față de introducerea cererii (07.12.2007), ținând cont de perioada lucrată conform art. 128-129 CCM.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din CCM, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații SC SA vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, făcându-se mențiunea că pentru anul 2003, aceste suplimentări vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
S-a mai reținut că reclamantul este îndreptățit să primească suplimentările salariale ce reprezintă prime de C și Paște pe perioada indicată, reactualizate cu indicele de inflație.
Aceeași concluzie, a reținut instanța, reiese și din interpretarea art.168 alin.1 și 2 din CCM 2005-2007, întrucât numai drepturile salariale suplimentare pentru anul 2003 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii 2004- 2007, nu ar mai fi avut niciun motiv să le prevadă la art.168 alin.1 în contractele colective încheiate pentru această perioadă.
În plus, s-a arătat că salariul de bază mediu pe societate, la care se referă art.168 alin.1 din CCM, nu este același în fiecare an, pentru a se susține de către angajator, care nu a făcut nicio dovadă în acest sens, că suplimentările salariale cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art.168 alin.1 din CCM 2004 - 2007.
Cu privire la cuantumul salariilor neacordate reclamantului, prin necorelarea salariului de bază la nivelul cuvenit în, s-a arătat că la art. 128 alin.5 se arată că salariul de bază minim este de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, iar societatea pârâtă nu a făcut dovada că a respectat aceste prevederi, reieșind diferențe față de salariul minim brut pe țară prin înmulțirea acestuia cu coeficientul de 1,76.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta, prin administrator judiciar, a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 304 pct. 7 și 8 Cod pr. civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității întemeiată pe art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, pe motiv că dreptul la prime este un drept de natură salarială, fiind aplicabil termenul de prescripție de trei ani, întrucât în cauză se reclamă nerespectarea unor clauze din CCM, referitoare la prime neacordate, astfel că în cauză este incident termenul de 6 luni, instituit de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, se susține că în mod greșit societatea a fost obligată la plata primelor prevăzute de art. 168 din CCM, întrucât prin Hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr. 14/31.03.2003, aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază al reclamantului, fiind exclusă acordarea acestora pe viitor, în acest sens fiind și dispozițiile art. 176 alin. 4 din CCM la nivel de ramură, care stipulează că fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Se mai învederează că mergându-se pe logica și motivarea primei instanțe și aplicând prin asemănare speța de față la sporul de solicitare neuropsihică acordat magistraților, ar însemna ca acest spor, dacă s-ar introduce în salariul de bază al magistraților în luna ianuarie 2009, aceștia ar fi îndreptățiți să primească în continuare sporul și în anii 2010, 2011, întrucât legea care conferă sporul respectiv nu a fost abrogată sau modificată.
Se susține în continuare că primele introduse în salariile de bază ale angajaților în anul 2003 au rămas în continuare în aceste salarii și în anii următori, ele nefiind diminuate, fiind evident că un mod de acordare a primelor a fost înlocuit cu un altul, respectiv acordarea acestora pe viitor, prin includere în salariul de bază, ceea ce echivalează cu o compensație.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii pe fond, în privința primelor de Paște și
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe baza cărora instanța de fond și-a fundamentat soluția, respectându-se disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civilă, iar considerentele nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a disp. art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă invocat de recurentă în motivarea recursului.
Nici critica prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă nu este întemeiată, tribunalul respingând în mod corect această excepție la termenul din 11.03.2009.
Astfel, potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat-cum sunt și drepturile solicitate privitoare la primele în discuție- termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus, dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii invocate de recurentă, care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă, între care și drepturile salariale.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Tot neîntemeiat este și motivul de recurs prin care se susține că în mod nelegal au fost acordate primele de Paște și C solicitate.
Faptul că recurenta a inclus în salariul de bază brut al angajaților, în anul 2003, primele de Paște și C, nu poate justifica respingerea cererii de acordare acestor prime pe perioada în discuție în cauză, în sensul celor dispuse de prima instanță, câtă vreme nu s-a dovedit că această operațiune acoperă cuantumul primelor de Paște și C pe care intimatul-reclamant le-a solicitat în temeiul art. 168 alin.1 din CCM la nivel de societate încheiat pe anii 2004-2007, neprobându-se nici cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii primelor în salariul de bază.
Or, în conformitate cu disp.art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În plus, dacă lucrurile ar fi stat așa cum pretinde recurenta, în mod evident în contractul colectiv de muncă valabil pe perioada în discuție nu s-ar mai fi prevăzut, la art. 168 alin.1, acordarea separată a primelor de Paște și C către salariați, pentru fiecare din anii respectivi, ci s-ar fi menționat că aceste prime au fost incluse în salariul de bază al angajaților, ceea ce nu mai justifica stipularea în mod distinct a dreptului angajaților la primele respective.
Astfel, textul art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe perioada 2004-2007, încheiat între SC SA și salariați, reprezentanți de, a rămas neschimbat, prin acest articol stabilindu-se că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
În raport de aceste considerente, dispozițiile art.176 alin.4 din CCM la nivel de ramură invocate de recurentă nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, chiar dispozițiile respective statuând că fiecare din adaosurile prevăzute în art.176 se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază, or art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 prevede expres acordarea acestor prime de sărbători.
De asemenea, primele de Paște și C solicitate prin acțiunea de față nu au nicio legătură cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acordat magistraților la care se face referire în recurs, raționamentul recurentei neputând fi primit, câtă vreme dreptul la prime de Paște și Caf ost prevăzut a fi acordat în fiecare din anii 2004-2007.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtaSC SA,cu sediul în B,-, - 27,.A,.4, sector 3, prin administrator judiciarSC Insolvency Specialists, împotriva sentinței civile nr.653 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, cu domiciliul ales în Târgoviște, str. - -,. 11,.2,.5, jud. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Simona Petruța BuzoianuJUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
-- - - -- - - - - -
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120/2006
Red.
Tehnored.
4ex/02.12.2009
f- Trib.
, -
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
