Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2039/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTISECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2039
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.424 din 18.02.20009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură Pahon - M,-, -.B,.4,.15, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta -pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații- reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului. Depune la dosarul cauzei raport de expertiză contabilă extrajudiciară, copia telexului nr. 2412/29.05.1998, emis de SN SA către toate sucursalele.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă,pentru anul 2007, conform concluziilor scrise, pe care le depune la dosarul cauzei.Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.6453/120/29.12.2008, reclamanții și, au solicitat obligarea pârâtei SC SA B, la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze, a celei pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și acordarea de acțiuni gratuite rezultate din privatizarea societății, prev. de art. 176 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv art. 170 alin.1 și 2 și 168 alin.6 din CCM 2004-2008, drepturile urmând să fie reactualizate în funcție de rata inflației.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la "plata beneficiilor conform CCM."
Motivând cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, astfel cum rezultă din contractele colective de muncă (CCM) că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art. 176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură, că în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art. 168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă, iar la art. 176 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Reclamanții au mai arătat în anul 1997 în urma negocierilor dintre Patronat și Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea cotei de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă pentru anii următori, aceste suplimentări nu au fost introduse în salariu și nici nu au mai fost acordate, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere că salariul minim pe societate, precum și prețul pe mc al gazelor naturale, au crescut.
Au mai precizat reclamanții că în contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2005-2007, nu se mai face nici o referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii cotei de gaze naturale se limitează a menționa că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997, că au fost prejudiciați prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societății fiind abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din CCM, care stabilesc că drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
În legătură cu capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor, reclamanții au arătat că dreptul prevăzut de art. 168 alin.6 din pentru anii 2004-2008, este imperativ și nu este condiționat de o negociere între și, iar în eventualitatea în care aceste negocieri nu au avut loc nu se poate invoca faptul că dreptul lor nu există, instanța de judecată având posibilitatea să stabilească cine sunt beneficiarii acelor drepturi și în ce condiții pot fi acestea
achitate.
Referitor la plata beneficiilor, se arată că societatea angajatoare trebuia să facă dovada că nu a avut profit deși prevederile art.139 CCM reglementează acordarea acestora.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 38, 243, 283 alin.1 lit. c și 287 din Codul muncii, art. 145, 168 alin.1, 176, 232 din CCM la nivel de societate pe anii 2005, 2006, 2007.
Reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe carnetele de muncă și de pe cărțile de identitate.
Totodată, aceștia au depus și extrase din CCM la nivel de ramură pentru anul 2006, 1994, 1997, 2004, 2005, 2007, adrese și Protocol între SC SA și.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a depus nici un fel de înscris în apărarea sa.
Prin sentința civilă nr.424 din 18.02.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata a drepturilor suplimentare ce reprezintă aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, calculate conform art. 176 2006, reactualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței până la plata efectivă, a respins celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la câte 500 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant, reprezentând 1/2 din onorariul pentru avocat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, referitor la cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, că în art.168 alin.1 din CCM la nivel de unitate, pe anul 1997, este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar, în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze, art. 176 alin.1 stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998, s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.
Aceleași mențiuni sunt efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În CCM pentru anul 2005, la nivel de unitate, în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acestuia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
Prima instanță a concluzionat, prin urmare, că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus nici un contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.
În ceea ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură, pe anul 2006, înregistrat sub nr.288, acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 și 2006, pentru care se solicită aceste drepturi, astfel că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, iar contravaloarea a 4000.c gaze, nu este inserată în contract.
Instanța de fond a reținut că, din dispozițiile art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Pentru cele ce preced tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2006 și la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și a admis pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Reclamanții au mai solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, conform disp. art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008.
Instanța de fond a reținut că în art. 168 alin.6 CCM la nivel de unitate, pe anul 2005, este prevăzută obligația pârâtei de a acorda gratuit salariaților un număr de acțiuni negociat de cu SA.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că prin Protocolul nr. 814/10.10.2008, încheiat între SA și, s-a stabilit acordarea unui număr de 100 de acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale SA, fiecare acțiune având caracteristicile existente la data inițierii procesului de distribuire gratuită a acțiunilor, mecanismul și procedura tehnică de distribuire, inclusiv momentul inițierii acestui proces, urmând a fi stabilite ulterior semnării acestui protocol.
În acest protocol sunt stabilite și persoanele îndreptățite la primirea de acțiuni gratuite, respectiv, cele care au deținut calitatea de salariat al oricând în perioada cu începere de la 14.12.2004 și până la data inițierii procesului de distribuire a acțiunilor.
Se poate observa că pârâta a inițiat demersurile prevăzute de CCM în ce privește acordarea gratuită a acțiunilor prin încheierea protocolului din 10.10.2008, în vederea stingerii acestor obligații și eliminarea prevederilor din CCM, cum rezultă din conținutul art. III din protocol, astfel încât tribunalul urmează a respinge cererea formulată de reclamanți cu privire la acest capăt de cerere întrucât nu au fost parcurse toate etapele prevăzute de art.168 alin.6 din CCM.
Aceleași aspecte au fost reținute de instanță cu privire la plata beneficiilor, în sensul că nu au fost parcurse etapele prevăzute de art 139 CCM.
cu capetele de cerere admise, instanța de fond admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie numai sub aspectul obligației de a plăti reclamanților contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă și pentru anul 2007(filele 4-12).
Recurenta a criticat greșita soluționare a excepțiilor invocate la instanța de fond, respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanții nu au calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din codul muncii, termenul în care reclamanții aveau dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins această excepție.
În fine, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2007 fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere pentru drepturile bănești reprezentând aprovizionare de toamnă-iarnă pentru anul 2007 ca fiind în principal prescris, în subsidiar ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca neîntemeiat și cu caracter accesoriu, suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art.300 alin.2 cod pr.civ.
Recurenta-pârâtă a formulat și depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri (filele 56-89).
Intimații-reclamanți, legal citați nu s-au înfățișat în instanța de recurs și nu au formulat întâmpinare.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a actelor și lucrărilor dosarului dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată următoarele:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de pârâtă ca și critici în recurs, cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că la instanța de fond nu au fost formulate nici un fel de apărări de către societatea pârâtă, care nu a depus întâmpinare și nici nu a invocat oral cele două excepții despre care a afirmat că au primit o dezlegare greșită prin sentința pronunțată.
Curtea reține reținând în privința criticii recurentei-pârâte sub aspectul
celor două excepții, următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor lor-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă, nu este întemeiată.
Această excepție nu a fost cercetată de instanța fondului, fiindcă nu s-a ridicat în fața sa.
Curtea constată că excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este întemeiată întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
În plus, pentru drepturile bănești pretins cuvenite în anul 2007, acțiunea, introdusă la data de 29 decembrie 2008 nu este prescrisă, cum greșit susține recurenta.
În privința fondului dreptului, Curtea reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială
privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta în recurs a susținut contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru anul 2007 și dacă a respins legal și temeinic toate celelalte capete de cerere.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar în recurs, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 (art.168 alin.3 din contract).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 36 și 69 dosar recurs).
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Drept urmare, afirmația primei instanțe în sensul că pentru anul 2007 clauzele contractului colectiv la nivel de ramură pe anul 2006 prevăd dreptul la plata suplimentului salarial reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, iar pârâta nu a făcut dovada includerii în salariile de bază este contrazisă de înscrisurile depuse în recurs, așa cum au fost analizate, considerente în raport de care recursul exercitat de pârâtă va fi admis, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.cu consecința modificării în parte a sentinței recurate și respingerii ca neîntemeiat și a capătului de cerere privind drepturile bănești pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2007 precum și înlăturarea obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.424 din 18.02.20009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură Pahon - M,-, -.B,.4,.15, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007 ca neîntemeiat.
Înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2009.
Președinte,Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
6 ex/02.12.2009
f- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
