Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 34
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr. 910/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, G, și pârâții-intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 910/5.10.2009 pronunțată în dosar - Tribunalul C-S a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, Și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții să plătească pentru fiecare reclamant o despăgubire în cuantum echivalent cu primele acordate în anul 2008 către magistrații/grefierii detașați în cadrul și raportat la timpul efectiv lucrat și la situația reală a fiecăruia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării primelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective; a respins petitul ce are ca obiect obligarea pârâților la plata pentru reclamanți a dobânzii legale la sumele solicitate potrivit Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și în baza dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța a respins-o, pentru considerentele expuse mai jos.
Această excepție a fost unită cu fondul cauzei, întrucât soluționarea ei a necesitat administrarea unor probe cu înscrisuri, vizând fondul pricinii.
Analizând-o, tribunalul a reținut că excepția nu este întemeiată.
Astfel, pe de o parte, pârâtul Ministerul Justiției a acționat în sensul de a plăti personalului din structura sa drepturi bănești, în condiții apreciate de către reclamanți ca fiind discriminatorii față de personalul din structurile Autorității judecătorești care nu au beneficiat de plata acelorași drepturi, iar pe de altă parte, același pârât nu a alocat instanțelor banii necesari plății acelorași drepturi, motive pentru care tribunalul constată că pârâta Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, iar excepția este neîntemeiată.
Referitor la tratarea fondului cauzei, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților pentru considerentele expuse în continuare.
După cum rezultă din probele cu înscrisuri administrate în cauză și din susținerile reclamanților, necontestate de către pârâți, atât Ministerul Justiției cât și Consiliul Superior al Magistraturii au plătit, în cursul anului 2008, un număr de diverse drepturi salariale cu caracter ocazional (prime) atât magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, cât și grefierilor, consilierilor, dactilografelor, șoferilor.
Se constată că a plătit asemenea drepturi numai magistraților și grefierilor, iar Ministerul Justiției și celorlalte categorii de personal de specialitate, auxiliar și conex.
Drepturile bănești (primele) plătite în cursul anului 2008 angajaților au fost acordate atât cu ocazia Zilei Justiției - decizia nr.87/2008, în cuantum de 450 lei, aceiași sumă s-a plătit și cu ocazia Zilei Copilului, în baza deciziei nr. 85/2008, 450 lei s-au plătit ca și premiu de C, conform deciziei nr. 141/2008, iar pentru Paști s-a plătit suma de 150 lei în baza deciziei nr. 58/2008. Totuși s-a reținut că aceste sume s-au plătit diferențiat.
Prin urmare, în lipsa unor probe care să ateste că personalului din structurile, care nu au calitate de magistrat și grefier, i s-au plătit asemenea stimulente, aceluiași personal din structura instanțelor nu i se pot plăti, în caz de admitere a acțiunii, decât despăgubirile egale cu valoarea plăților făcute prin echivalent din structurile Ministerului Justiției.
Tribunalul a reținut că personalul Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției are o poziție similară, dacă nu echivalentă, cu personalul instanțelor judecătorești, în ceea ce privește: nivelul studiilor, calificarea, importanța și gradul de dificultate al activității profesionale.
Sunt corecte, temeinice și legale susținerile reclamanților, potrivit cărora:
Eventualele susțineri ale pârâților în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de premii, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților și grefierilor de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2 (art. 5 alin. 4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă discriminarea directă, cât și cea indirectă. În temeiul dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 154 alin. 3 din Cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Mai mult, dispozițiile art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și libertăților fondamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia publică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se consideră că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Există într-adevăr, persoane aflate în poziții comparabile - reclamanții și salariații Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii; între aceștia nu există egalitate, cauza diferențierii fiind tratamentul aparent inegal; acest tratament inegal nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt necesare și adecvate.
Așa cum corect au expus reclamanții în cererea lor de chemare în judecată, tribunalul a reținut că:
Exista două categorii de salariați ai și MJ care au beneficiat de plata unor stimulente - prime mult mai mari decât salariații instanțelor și aceștia din urmă salariați.
Între cele două categorii de salariați se constată existența unui tratament diferențiat și aceasta în pofida prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, ce garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, totodată și în pofida dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Reclamanții își întemeiază raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, ce face trimitere la cauza Enderby /92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamanților și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
Este de notorietate că din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești.
Așadar diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
În plus, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității.
Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
În cauză, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, așa încât deciziile Curții Constituționale pronunțate în iulie 2008 nu sunt incidente.
În baza art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr. 48/2002, Ordonanța Guvernului nr. 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanțe, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea acestor drepturi bănești, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În măsura în care operează actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză, astfel că, tribunalul urmează să respingă petitul formulat de reclamanți ce are ca obiect obligarea pârâtelor la aplicarea dobânzii legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și cu citarea obligatorie a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții să plătească pentru fiecare reclamant magistrat, personal auxiliar de specialitate și conex și raportat la timpul efectiv lucrat și la situația reală a fiecăruia, o despăgubire în cuantum echivalent cu primele acordate în anul 2008 către magistrații/grefierii detașați în cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării primelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective.
A respins petitul ce are ca obiect obligarea pârâților la plata pentru reclamanți a dobânzii legale la sumele solicitate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 9/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, recurentul a susținut că instanța de fond și-a depășit competențele raportându-se la un drept neprevăzut de legislația specifică aplicabilă reclamanților și că s-au ignorat Deciziile nr. 1325/2008 și nr. 818. 819 și 820/2008 ale Curții Constituționale.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că s-a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece pretinsa stare de discriminare s-a creat de Consiliul Superior al Magistraturii care a făcut premierea personalului său și care este ordonator principal de credite.
În ce privește fondul cauzei, s-a susținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 pentru a se reține existența unei stări de discriminare în sensul art. 2 alin. 1 ale acestui act normativ, reclamanții nefiind în situații comparabile cu personalul premiat și recompensele pretinse nefiind un drept prevăzut de lege.
Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamanții, magistrați, personal auxiliar și personal conex la Judecătoria Moldova Nouă susțin că au fost discriminați prin faptul că nu au beneficiat de același prime de care au beneficiat magistrații și personalul auxiliar detașat la Consiliul Superior al Magistraturii și pretind repararea prejudiciului cauzat de către Ministerul Justiției.
Conform prevederilor art. 59 alin. 1, 3 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de buget propriu în care este cuprins distinct și bugetul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, iar Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitate de ordonator principal de credite.
Ministerul Justiției, conform dispozițiilor art. 44 și art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară are calitatea de ordonator de credite în raport cu reclamanții.
Simplul fapt că Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite în raport cu reclamanții gestionând un buget propriu, îi plasează pe aceștia într-o situație diferită față de personalul Consiliului Superior al Magistraturii care are alt ordonator principal și care gestionează alt buget, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 ca persoanele să fie în situații comparabile.
Nu se poate pretinde unui ordonator principal de credite, în speță Ministerul Justiției, să acorde aceleași prime ca alt ordonator de credite al cărui personal are alte atribuții, alt statut, alte răspunderi, o altă lege de organizare și funcționare și o altă finanțare.
Pârâtului Ministerul Justiției i se pretinde repararea prejudiciului cauzat prin discriminare și calitatea de ordonator principal de credite în raport cu reclamanții îi conferă calitatea procesuală pasivă cele două părți fiind într-un raport de muncă, dar nu se poate reține că prin neacordarea reclamanților a acelorași prime care au fost acordate de un alt ordonator principal de credite i-a discriminat pe aceștia, cele două categorii comparate nefiind în situații comparabile.
Deși reclamanții au invocat situația de discriminare în raport cu personalul Consiliului Superior al magistraturii, instanța de fond a modificat cauza acțiunii, analizând discriminarea acestora și în raport cu personalul din cadrul Ministerului Justiției, ori această motivare este străină de natura pricinii.
Întrucât instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și nu sunt incidente nici Convențiile internaționale reținute, există motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va fi modificată sentința în sensul respingerii în întregime a acțiunii. Vor fi menținute dispozițiile de respingere a celorlalte capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr. 910/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică sentința în parte, în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamanților.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /5.02.2010
Tehnored.: /2 ex./8.02.2010
Prim inst.: Tribunalul C-S -,
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
