Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.414/CM
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanțiiși, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 30 din 9 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, județul T și intimații reclamanți, A, A, A, A,, toți cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (contravaloare tichete de masă).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.cod pr.civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanții:, -, -, -, -, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței De Muncă T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă începând cu data de 1.01.2004 și până în prezent, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective și acordarea pentru viitor a acestor tichete de masă.
În motivare, reclamanții au arătat că, prin cererea înregistrată la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T cu nr.13509/11.11.2008 au solicitat angajatorului acordarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998.
Au reținut că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, prin adresa nr.13590/12.11.2008 le-a comunicat refuzul acordării acestor tichete de masă solicitate, deoarece în bugetele instituțiilor publice nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Precizează reclamanții că potrivit preved.art.1 din Legea nr.142/1998: "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheiere de contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub formă de tichete de masă, suportată integral, pe costuri, de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Menționează reclamanții că în conformitate cu art.5 alin.1 și urm. din Legea nr.53/2003 cu modificările și completările ulterioare: "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii."
Consideră reclamanții că posibilitatea acordării tichetelor de masă funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a acestor sume în bugetul de stat, este neîntemeiată și nejustificată.
În drept, și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe:Constituția României, Legea nr.53/2003 Codul muncii, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, HG nr.5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
În dovedire, au depus în copie următoarele înscrisuri: cererea înregistrată la AJOFM T sub nr.13509/11.11.2008, răspunsul AJOFM T înregistrat cu nr.13590/12.11.2008, sentința civilă nr.872/26.06.2008 a Curții de Apel Suceava și sentința civilă nr.3115/15.11.2008 a Tribunalului Suceava.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare și adresa nr.15458/2008.
Având în vedere că prin adresa nr.15458/2008 pârâta a precizat că doar reclamanții și au calitatea de personal contractual, restul reclamanților fiind funcționari publici, instanța urmează a disjunge cererea formulată de reclamanții - funcționari publici, de cea a reclamanților ce au calitatea de personal contractual.
Prin sentința civilă nr.30/09.01.2009, Tribunalul Tulcea, cu majoritate de voturi, a respins acțiunea în totalitate, în ceea ce îi privește pe reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta T, ca nefondată.
A disjuns acțiunea formulată de ceilalți reclamanți și s-a trimis cauza spre competentă soluționare completului de contencios administrativ.16, cu termen la data de 15 ianuarie 2009 - 1.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri din angajator", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori".
Rezultă deci, că Legea nr. 142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci constituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare să acorde sau nu această bonificație.
Art. 40 din Legea nr. 511/204 - legea bugetului de stat pe anul 2005 prevede că: "În bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".
În art. 24 din Legea n 379/2005 legea bugetului de stat pe anul 2006 se p revede că: În bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă".
Art. 3 din G nr. 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, statuează că "Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de sub ordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007".
Pentru anul 2008, nr.OUG 90/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate reglementează în domeniul cheltuielilor de personal, la art. II prevede că: "Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora".
Inclusiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 la ar. 41 (2) și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 la art. 42 (23) prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Ori, Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, dispozițiile art. 1 din prezenta lege nu instituie o obligație pentru angajator, ci lasă la aprecierea acestuia acordarea/neacordarea tichetelor de masă în funcție de posibilitățile economico-financiare reale de care dispune.
Pentru ca tichetele de masă să poată fi acordate trebuie ca în buget să fie prevăzute sume cu această destinație.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 14/18 februarie 2008 s-a pronunțat în recursul în interesul legii formulat de către Procurorul General referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici, precum și personalului contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, în sensul că "Dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanței și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzută în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă".
În cauză, asistentul judiciar, a formulat opinia separată în sensul admiterii în parte a acțiunii, respectiv a obligării pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T la plata către reclamanții și, a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze, conform prevederilor Legii nr.142/09.07.1998, începând cu data de 19 noiembrie 2005 și până la data de 19 noiembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
De asemenea, opinează în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata către aceiași reclamanți a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 18 noiembrie 2005, ca fiind prescris.
A motivat în esență că, prin neplata drepturilor prevăzute de lege către reclamanți, ca urmare a voinței unilaterale a pârâtei, s-a produs o restrângere a dreptului la protecție socială a acestora, fără a exista o dovadă în sensul că s-a impus luarea unei astfel de măsuri.
Această vocație a salariaților din sistemul bugetar nu poate fi transformată pentru unii, în dreptul de a primi respectivele tichete de masă, iar pentru alții, într-o vocație inoperantă, prin practici discreționare, în ceea ce privește defalcarea pe unități a bugetului unic.
În lumina prevederilor Constituției României (art.41 al.2), se apreciază că, acordarea tichetelor de masă către reclamanți reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea și sănătatea la locul de muncă al acestora, favorizând desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei lor zilnice sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi, la locul de muncă, condiții pentru ca ei să își procure hrana în mod direct.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și.
In motivarea recursului au invocat în esență următoarele:
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și celorlalte persoane fizice sau juridice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori".
În conformitate cu art.5 alin.1 și urm. din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii".
Conform art.41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
În calitatea de salariați la o instituție bugetară, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau și au în continuare dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, lunară, sub forma unor tichete de masă, Prin încasarea unor asemenea alocații de hrană li se asigură o protecție privind securitatea muncii.
Faptul că Legea nr.142/1997 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără să se stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că ei în calitate de salariați nu aveau dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuia să se țină seama în primul rând de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
Posibilitatea acordării tichetelor de masă, funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a acestor sume în bugetul de stat este neîntemeiată și nejustificată. Astfel, este lăsată la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecție a salariatului și a muncii acestuia, care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie le va aloca după preferințe, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar.
Cu toate că fac parte din categoria de salariați din sectorul bugetar, li se pare o discriminare acordarea acestor tichete doar către unii salariați din anumite domenii din cadrul sistemului bugetar, încălcându-se astfel disp. art.41 alin.2 și art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul muncii și ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzis orice discriminare între salariați, din același sector de activitate și anume sector bugetar, din punct de vedere al protecției sociale.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, curtea a respins ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
In alin.2 se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin dispozițiile legale menționate mai sus, se prevăd categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă și se stabilește totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Prin urmare, normele referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauză nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat prin art.16 din Constituție.
Nu se poate reține că prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la o aplicare disctiminatorie a legii, încălcându-se principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând altor ministere, chiar dacă sunt instituții bugetare diferite.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tratament egal nu are o existență independentă, fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.
Acordarea tichetelor de masă nu este un drept ocrotit și garantat de această convenție, astfel încât să se poate reține că neacordarea acestui spor constituie o încălcare a prevederilor convenției.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod pr.civilă, curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanțiiși, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 30 din 9 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, județul T și intimații reclamanți, A, A, A, A,, toți cu domiciliul procesual ales în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2009.
Pt.Președinte complet -, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
Aflată în, semnează conform
Art.261 alin.2 Cod pr.Civilă, - -
Președinte instanță,
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Op.sep.asist.jud.
Red.dec.Jud.-/14.07.2009
Tehnored.gref.RD/21.07.2009/2ex.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
