Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 797/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 797
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
La rodine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenții ȘCOALA SPECIALĂ I, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI I, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI I-INSITUȚIA PRIMARULUI împotriva sentinței civile nr.1205 din 22 august 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I-ÎN NUMELE MEMBREI DE SINDICAT, intimat, având ca obiect drepturi bănești;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul - recurent - INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, ȘCOALA SPECIALĂ I, consilier juridic - pentru intimați, lipsă recurenții - recurent - CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, I- PRIMARUL MUNICIPIULUI I-INSITUȚIA PRIMARULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina -în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită,
Se pune în discuția contradictorie părților excepția de tardivitate recursului declarat de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI I - INSTITUȚIA PRIMARULUI invocată la termenul anterior.Se dă cuvântul la dezbateri privind excepția și pe fond.
Consilier juridic lasă excepția la aprecierea instanței. Solicită admiterea recursului declarat de I așa cum a fost formulat.
Consilier juridic - solicită a se aprecia de către instanța excepția invocată. respingerea recursului declarat de ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.4473/99/26.06.2008, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului I, Școala Specială I, Consiliul local al Municipiului I și Primarul Municipiului I, solicitând obligarea acestora la plata ajutorului pentru nașterea copilului prevăzut de art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 1205/22.08.2008, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean I; a admis acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I în contradictoriu cu pârâții Școala Specială I, Consiliul local al Municipiului I și Primarul Municipiului I, a obligat pârâții să achite reclamantei un salariu de bază cuvenit ca urmare a nașterii minorului, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. A respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului I, instanța a constatat că este întemeiată. Astfel, între reclamanți și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I nu există raporturi de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995, calitatea de angajator având-o unitatea de învățământ cu personalitate juridică. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean I nu are calitatea de ordonator de credite, având în vedere dispozițiile art. 13 din nr.OUG 32/2001 potrivit cărora finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. În același sens, și în art. 16 din nr.HG 2192/2004 se prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanta este angajata Școlii Specială Aceasta a născut la data de 27.06.2005 minorul.
Reține instanța că dispozițiile art.25 din Legea 416/2001 nu exclud acordarea ajutoarelor prevăzute de art.36 al.5 lit.f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ pentru anii 2003-2004, în vigoare și pentru anii 2006,2007
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Școlar al Județului I, în nume propriu și în numele Școlii Specială criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră recurentul că prevederile art. 51 lit. "c" din Contractul Colectiv de Muncă și art. 36 alin. 5 lit. "f" din sunt lovite de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, deoarece, prin lege, aceste drepturi bănești sunt alocate de către primar.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 416/2001, modificată și completată, mamele au dreptul la o alocație pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii,în cuantum de 204 lei, iar acordarea dreptului și plata alocației pentru copiii nou născuți se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare, prin dispoziție a primarului localității în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată nașterea copilului, din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei.
Conform prevederilor art. 3(2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010 și ale art. 12(1) din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă, modificată și completată, prin contractele colective de muncă încheiate de instituțiile bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Dispozițiile legale privind constituirea bugetului de venituri și cheltuieli nu prevăd o asemenea categorie bugetară de cheltuieli, motiv pentru care asemenea sume nu pot fi cuprinse în bugetul unităților de învățământ. În același sens s-a pronunțat și Ministerul Educației și Cercetării prin adresa nr. 43.276/2006.
Principiul generat al cheltuielilor de la buget are în vedere o singură prestație în bani pentru același obiectiv. pentru nașterea copilului se acordă de către primar. Pentru același obiectiv la nașterea aceluiași copil, nu se mai pot acorda alte drepturi bănești tot de la bugetul de stat, de către alte instituții bugetare.
De asemenea, alocația pentru nașterea copilului este un drept stabilit prin lege, iar cuantumul este stabilit tot prin lege, respectiv Legea nr. 416/2001.
În aceste condiții, prin contractul colectiv de muncă nu se puteau negocia aceste drepturi.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Primarul Municipiului I și Consiliul local I, prin reprezentanți legali.
Motivează recurenții că nu are calitate procesual pasivă, în considerarea prevederilor HG2192/2004.
În recurs nu au fost depuse acte noi.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, în nume propriu, va fi respins ca lipsit de interes prin raportare la dispozitivul sentinței recurate.
Recursul declarat de și Primarul Municipiului I și Consiliul local I, prin reprezentanți legali, ca fi respins ca tardiv, conform art.103 pr.civ.
Potrivit dispozițiilor articolului 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de fond.
În speță, sentința civilă nr. 1205/22.08.2008 a fost comunicată recurenților Primarul Municipiului I și Consiliul local I la data de 11.09.2008 (conform dovezilor de la filele 35,36 dosar fond), iar aceștia au declarat și motivat cererea de recurs la data de 26.09.2008 (conform datei poștei), cu mult peste termenul legal care s-a împlinit la data de 22.09.2008.
Prin consecință, recursul se vădește a fi tardiv formulat, astfel încât în raport de dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă Curtea îl va respinge.
Recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I în numele Școlii Specială va fi respins ca nefondat.
Astfel, prin art. 36 alin. 5 lit. "f" din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003-2004 (prelungit prin dispozițiile art. 9 alin. 2) și art. 51 lit. "c" din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 s-a prevăzut că salariații,în afara ajutoarelor prevăzute de lege,beneficiază de un salariu de bază plătit deunitatemamei, pentru nașterea fiecărui copil.
Ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, ci dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, așa cum a reținut și instanța de fond.
Clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, conform art. 241 lit. "c" Codul muncii, iar cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel național, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, conform art. 241 lit. "d" Codul muncii.
Este adevărat că în contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă, în speță, este vorba de drepturi suplimentare, negociate de părți prin acord și care se acordă din alte surse (inclusiv din venituri proprii) decât cele stabilite prin Legea 416/2001.
Este, însă, irelevant - în ceea ce privește recunoașterea dreptului stabilit prin Contractul colectiv de muncă - faptul că în buget nu au fost cuprinse sumele necesare, așa cum susține recurentul (în baza adresei nr. 43.276/2006 a Ministerului Educației și Cercetării), aceasta fiind o problemă ulterioară, de executare.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele Școlii, ca lipsit de interes în nume propriu, și ca tardiv, recursul declarat de Primarul Municipiului I și Consiliul Local I împotriva sentinței civile nr. 1205 din 22.08.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored..
08.12.2008 - 2 ex
Tribunalul Iași:
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela