Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 823/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 823

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, EXPLOATAREA MINIERĂ DE M, împotriva sentinței nr. 1906 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL LIBER CARIERA PENTRU, G, CIUVAT, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă EXPLOATAREA MINIERĂ DE M, reprezentată de consilier juridic, intimatul reclamant SINDICATUL LIBER CARIERA PENTRU, G, CIUVAT, reprezentat de avocat, lipsind recurenta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă EXPLOATAREA MINIERĂ DE M, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.

Avocat pentru intimatul reclamant SINDICATUL LIBER CARIERA PENTRU, G, CIUVAT, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin sentința civilă nr. 1906 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins excepția prescriptiei invocată de intimata

S-a admis in parte acțiunea formulată de către petentul Sindicatul Liber Cariera, cu sediul în M, în numele și pentru membrii săi de sindicat, G, Ciuvat, împotriva intimatelor Societatea Națională a Oltenia - Tg-J, -Subunitatea M, județul G si

Au fost obligate intimatele să încadreze salariații membrii ai petentei în condiții deosebite de muncă pentru perioada 01.01.2003-31.08.2008 si să achite contribuțiile la asigurări sociale in mod corespunzător pentru această perioadă.

Au fost obligate intimatele să trimită declarații rectificative pentru această perioadă pe care sa le depună la.P G si să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă ale salariatilor, corespunzator conditiilor deosebite de munca pentru perioada 01.01.2003-31.08.2008.

S-a respins cererea privind obligația de a face pentru viitor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că salariații pe care îi reprezintă reclamanta, sunt angajații pârâtei și pentru perioada din litigiu, 01.01.2003-31.08.2008, au avut calitatea de conducători formații de lucru, conform copiilor carnetelor de muncă depuse la dosar.

In ceea ce privește excepția tardivității invocată de intimată instanța o consideră neîntemeiată, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată este încadrarea salariaților menționați în condiții deosebite de muncă, conform Legii 19/2000, pentru perioada 01.01.2003-31.08.2008, precum si începând 01.09.2008 si nu o contestație împotriva actelor adiționale la contractele individuale de muncă pentru a opera termenul de 30 de zile invocat de către intimată.

Angajatorul, in mod discriminatoriu, nu a încadrat salariații prevăzuți în acțiune în condițiile deosebite de muncă, încălcând în acest fel prevederile Costituției României si ale Codului Muncii, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, conform art.41 alin.2 din Constituția României salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, acestea privesc securitatea si sănătatea salariaților.

Art.5. din Codul Muncii prevede că în cadrul relațiilor de muncă funcționează egalitatea de tratament față de toți salariații, din probele administrate în dosarul cauzei, intimatele nefăcind dovada că locurile de muncă unde își desfășoară activitatea salariații, nu se încadrează în condiții deosebite de muncă, petenții desfășurându-si activitatea 100%, in carieră, în prezența noxelor profesionale si intimatele nu au nominalizat si posturile ocupate de petenți în vederea obținerii avizului de la.

Pe cale de consecinta, instanta urmeaza sa oblige intimata sa vireze contributiile datorate bugetului de stat pentru aceeasi perioada, avand in vedere dispozitiile art.8 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,"Constituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au platit contributiile de asigurari sociale in sistemul public din Romania" iar potrivit art.37 din aceeasi lege, "(1) In sistemul public stagiul de cotizare se constituie din insumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributiile la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat( 2), stagiul de cotizare corespunzator contributiei de asigurari sociale achitate de asigurat reprezinta o treime din perioada respectiva".

Prin urmare chiar daca prin art.30 alin.2 din Legea nr.19/2000 se prevede ca "in cazul neachitarii la termen potrivit legii a contributiilor datorate bugetului asigurarilor sociale de stat, casele teritoriale de pensii vor proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite, conform dispozitiilor legale privind executarea creantelor bugetare", petitionarul este indreptatit sa solicite obligarea intimatei la plata contributiei datorate de angajator pentru asigurarile sociale, precum si cea pentru pensie suplimentara, deoarece, in caz contrar, acesta ar putea fi prejudiciat prin diminuarea stagiului de cotizare, fara nici o culpa din partea sa.

Potrivit art.8 din OUG nr.150/2002:"Obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine persoanei juridice sau fizice care angajeaza persoane cu contract individual de munca"iar la aliniatul 2 se prevede:"Persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii sunt obligate sa depuna lunar.declaratii privind obligatiile ce le revin fata de fond." si să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, EXPLOATAREA MINIERĂ DE M, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului se arată:

Tribunalul a făcut o interpretare eronată a legii, prin încuviințarea efectuării în cauză a unei expertize de specialitate în ramura stabilind ca obiective, la care în opinia recurentei nu putea răspunde un expert geolog, cci mai degrabă un expert în mediu, fiind vorba de stabilirea noxelor profesionale, chimice sau biologice.

Pe de altă parte, arată că obiectivele la care a răspuns expertul - încuviințate de instanță nu sunt aceleași cu cele reținute prin hotărârea atacată.

Consideră că din probatoriul administrat în cauză cu accent pe expertiza geologică, nu rezultă cert că membrii de sindicat lucrează în prezenta noxelor profesionale, întrucât acestea pot fi stabilite cu aparate de specialitate, fără să fie nevoie de aprecierea subiectivă a unui expert.

Începând cu data de 01.03.2003, conducătorii formațiilor de lucru au fost trecuți în gr. a III-a de muncă în urma evaluării făcute la nivelul fiecărei subunități a SA Tg. J și a obținerii avizelor ITM G privind încadrarea în condiții deosebite de muncă în care nu se regăsește și meseria de.

În concluzie solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar casarea cu trimitere la instanța de fond.

În recursul promovat de SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, se invocă următoarele:

Această recurentă consideră că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate prev. CCM încheiat la nivelul societății pe anii 2003-2007 și actele adiționale încheiate de membrii de sindicat salariați ai Oltenia Tg.

Astfel, recurenta și Mai nvocat pe cale de excepție tardivitatea formulării acțiunii, întrucât membrii de sindicat au semnat acte adiționale la care nu au fost contestate în termen de 30 de zile.

Așa cum s-a invocat și în cererea de chemare în judecată, salariaților le-a fost recunoscută prestarea muncii în condiții deosebite până în anul 2003, după care funcțiile îndeplinite de aceștia-conducător formație de lucru- nu se regăsesc printre locurile de muncă astfel încadrate așa cum rezultă din avizele ITM.

Recursurile sunt fondate.

Examinându-se sentința recurată, prin prisma criticilor invocate în recursurile de față, se vor reține următoarele:

Începând cu 01.03.2003, conducătorilor formațiilor de lucru au fost trecuți în gr. a III-a de muncă în urma evaluărilor făcute la nivelul fiecărei subunități a SA TG. J și obținerii avizelor ITM privind încadrarea în condiții deosebite de muncă în care nu se mai regăsește și meseria de.

au fost făcute de către angajator. împreună cu sindicatele care au semnat CCM, în anexele cărora sunt prevăzute locurile de muncă cu condiții deosebite.

Încadrarea în condiții deosebite de muncă, pentru perioada 01.03.2003-31.08.2008 nu rezultă din CCM la nivel de unitate sau ramură

În consecință, se arată că sun aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă deoarece prin sentința civilă nr. 1906 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a Normelor Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 73 lit. A coroborate cu prevederile generale stabilite de Codul Muncii.

Potrivit legislației în vigoare și a metodologiei de evaluare, fiecare loc de muncă a fost evaluat în ceea ce privește condițiile de muncă de comisie mixtă din care a făcut parte, un reprezentant al Inspectoratului teritorial d e Muncă și un medic de medicina muncii.

În conformitate cu prevederile HG 246/2007 și art.19 al.5 din legea 19/2000, locurile de muncă ale intimaților nu s-au încadrat în categoria locurilor de muncă cu condiții deosebite, întrucât în realizarea sarcinilor de serviciu, duratele de expunere la noxe, sunt cele prevăzute de normativele sanitare în vigoare pentru categoria profesională cu care se identifică reclamanții.

Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor au participat la negocierea CCM pentru anii 2004-2008 semnând în această calitate CCM, care conțin anexele cu categoriile de personal care se încadrează în condiții deosebite de muncă.

Conducătorii formației de lucru au beneficiat prin CCM de condiții normale de muncă-Anexa nr.17, intimații-reclamanți au semnat anual acte adiționale la, unde se specifică, pe lângă drepturile salariale de care au beneficiat și condițiile normale de lucru.

Față de cele expuse, se va aprecia sentința recurată afectată de nelegalitate și netemeinicie, urmând ca în baza art.304 pct.9 pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă, să se admită recursurile, modificându-se sentința și pe fond să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

IDE

Admite recursurile formulate de pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, EXPLOATAREA MINIERĂ DE M, împotriva sentinței nr. 1906 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL LIBER CARIERA PENTRU, G, CIUVAT

Modifică sentința și pe fond respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud. -

Tehnored. / 2 ex.

Red./ /

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 823/2010. Curtea de Apel Craiova