Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9650/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9650

Ședința publică de la 07 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local Municipiului Târgu J împotriva sentinței civile nr. 3980/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Grupa Sindicală nr. 6 Grădinița " Copiilor", precum și cu intimații-pârâți Centru Financiar Grădinița nr. 8 și Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că:

- recursul este declarat și motivat în termen legal,

- prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare,

- se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr-, petitionara Grupa Sindicală nr. 6 Grădinița " Copiilor" a chemat in judecata intimatii Centru Financiar Grădinița nr. 8, Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local Tg-J, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, acestea sa fie obligate la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevazute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997 si obligarea intimatelor la plata diferentelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflatiei, rezultate in urma calcularii in mod corect a acestora.

In motivarea cererii, petitionara a aratat ca intimații, contrar prevederilor legale, respectiv Legea nr. 128/1997, refuză să plătească cadrelor didactice care au 30, 35 și peste 40 ani vechime în activitatea didactică, tranșele suplimentare așa cum sunt prevăzute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea 128/1997.

In dovedirea cererii, petenta a depus la dosar în xerocopie tabelul nominal cu membrii de sindicat, respectiv:, -.

Intimatul Consiliul Local Tg-J, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că nu are calitate procesuală pasivă, fiind doar cei care efectuează plățile către salariații din învățământ pe baza statelor de plată întocmite de unitățile școlare și în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat.

În dovedire, au fost depuse la dosar în xerocopie sentințe civile, carnete de muncă, acte normative în vigoare.

Prin sentinta nr.3980/17.06.2008 Tribunalul Gorjaadmis actiunea formulată de petiționara Grupa Sindicală nr. 6 Grădinița " Copiilor în contradictoriu cu intimatii Consiliului Local Tg-J, Centrul Financiar Grădinița nr. 8 și Inspectoratul Școlar Județean si a obligat intimații să plătească membrilor de sindicat, - contravaloarea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzator tranșelor de vechime în muncă de 30, 35 și peste 40 ani în învatamant, conform art. 50 din Legea nr.128/ 1997, pentru perioada 25.03.2005 - 25.03.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca petiționara Grupa Sindicală nr. 6 Grădinița " Copiilor", în numele membrilor de sindicat a solicitat obligarea intimatilor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevazute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997 si obligarea intimatelor la plata diferentelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflatiei, rezultate in urma calcularii in mod corect a acestora.

Potrivit dispozitiilor art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, iar pe lângă acestea, și de trei tranșe suplimentare de vechime, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt indidividualizate și pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, astfel încât, fiecare tranșă de vechime influențează modul de calcul ulterior al drepturilor salariale.

Mai mult, conform art. 154 alin. 1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Susținerea intimatului Consiliul Local Tg.J în sensul că nu are calitate procesuală pasivă nu a fost reținută de instanță, întrucât consiliile locale sunt ordonatoare de credite, iar potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, astfel încât intimata Consiliul Local Tg-J are calitate procesuală pasivă în cauza de față.

Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petentă există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art. 50 din Legea nr.128/1997 și care se cuvin membrilor de sindicat nominalizați în tabelul anexă la acțiune (fila 4 la dosar):, -.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Consiliul Local Tg.J, criticand-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, sub aspectul modului de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Conform dispozițiilor art. 16 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ Preuniversitar de Stat și art. 13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ Preuniversitar de Stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, modificată și completată, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, conform alin. 3 teza a II - a aceluiași articol, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrative locale ale unităților administrative teritoriale din sumele defalcate din venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale și cuprinde printre altele și cheltuielile de personal.

Față de prevederile legale sus menționate, chiar dacă calitatea de angajator, așa cum este definită de prevederile art. 10 și ale art. 14 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, plata și calculul drepturilor salariale din unitățile școlare se realizează în mod direct și nemijlocit de ordonatorul de credite, care este consiliul local pe raza căruia funcționează unitatea de învățământ.

Intrucat calitatea de ordonator de credite față de unitățile de învățământ preuniversitar de stat o au consiliile locale, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea Învățământului nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, critica pârâtului cu privire la lipsa calității procesuale pasive în cauză este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse in analiza calitatii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Tg. J, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 cu raportare la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, recursul se priveste ca nefondat, urmand sa fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Municipiului Târgu J împotriva sentinței civile nr. 3980/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Grupa Sindicală nr. 6 Grădinița " Copiilor", precum și cu intimații-pârâți Centru Financiar Grădinița nr. 8 și Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.-

Ex.2/24.11.2008

Jud.fond

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9650/2008. Curtea de Apel Craiova