Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9775/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

-drepturi bănești-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE NR. 9775

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

GREFIER: - - -

*********************

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr.4042 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți ȘCOALA GENERALĂ, CONSILIUL LOCAL și intimata-reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este declarat de pârâtul Consiliul Local și de Primarul comunei, acesta din urmă nefiind parte în hotărârea pronunțată la instanța de fond.

Totodată, se învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301 coroborat cu art.303 cod procedură civilă, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin acțiunea formulată de petenta G în numele membrilor de sindicat și, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr-, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați Consiliul Local și Școala Generală la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ și la plata drepturilor salariale neacordate pe ultimii trei ani din momentul depunerii cererii de chemare în judecată reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, petenta a arătat că membrii săi de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată sunt personal didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste 30, 35 sau 40 de ani și potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/2007 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare,Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate.", iar potrivit alin.2,Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.", însă intimații nu au respectat aceste prevederi legale.

Astfel, petenta a arătat că membrii săi de sindicat au suferit o serie de consecințe, precum calcularea greșită a drepturilor salariale, operarea greșită în carnetele de muncă și, ulterior, calcularea greșită a pensiilor.

În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 Cod pr.civ. art. 6 alin. 2 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003 și art. 3, art. 5, art. 48, art. 49 și art. 50 alin. 1, 2, 11 și 13 din Legea nr. 128/1997.

În dovedirea acțiunii, petenta a depus la dosar tabelul cu membrii săi de sindicat de la Grupul Scolar Industrial Energetic și hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe în cauze similare.

Potrivit art.286 alin.1 din Codul muncii,Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență., iar potrivit art.287,Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare, fapt ce echivalează cu o recunoaștere tacită a pretențiilor petentei.

Prin sentinta nr. 4042 din 19.06.2008, Tribunalul Gorj - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a admis acțiunea formulată de petenta G, în numele membrilor de sindicat și împotriva intimaților Consiliul Local și Școala Generală si a obligat intimații să plătească membrilor de sindicat ai petentei drepturile salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ pentru perioada 07.03.2005-19.06.2008, sume actualizate la data plății efective, cu 200 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca membrii de sindicat ai petentei sunt salariați ca personal didactic de predare laȘcoala Generală, cu o vechime în învățământ de peste, 30, 35 sau 40 de ani.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40 de ani) se acordă o creștere a coeficientului ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Conform art. 154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar alin.2 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru munca prestată, fiind interzisă conform alin. 3 orice discriminare.

Potrivit art. 156 din acelasi act normativ, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Potrivit Legii 84/1995 privind invatamantul preuniversitar, invatamantul de stat este finantat de la bugetul de stat si de la bugetele locale, fiind nominalizate distinct in respectivele bugete.

Întrucât bugetul local se aprobă de către Consiliul local, este întemeiată obligarea acestuia la plata sumelor ce reprezintă drepturile salariale, alături de unitatea școlară (acesteia revenindu-i și obligația calculării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de sindicat).

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, tribunalul a admis acțiunea și a obligat intimații să plătească membrilor de sindicat ai petentei drepturile salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ pentru perioada 07.03.2005-19.06.2008.

În temeiul art.274 pr.civ. au fost intimații la plata către petentă a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocat.

Impotriva acestei sentinte au formulat recurs Consiliul Local si Primarul comunei, care au criticat-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 299 - 316.civ.

Cod Penal

In fapt, recurentii au invocat nelegala citare a Consiliului Local, fiind citat in mod gresit Consiliul Local, care nu exista, in cadrul comunei existand satul, care insa nu are consiliu local.

O alta exceptie invocata este aceea a lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local, motivat de faptul ca, incepand cu data modificarii Legii nr. 215/2001 prin Legea nr. 286 din 6 iulie 2006, unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, respectiv comuna si nu Consiliul Local, care are doar rol deliberativ in problemele comunei.

In motivarea aceleiasi exceptii, recurentii au sustinut ca reclamantii nu au contracte de munca sau relatii de serviciu cu Primaria sau Consiliul Local sau comuna, ci sunt angajati ai Inspectoratului Scolar Judetean G, prin intermediul primariei fiind facute doar platile salariale calculate de Scoala Generala.

In sedinta publica din 12 2008 Curtea, din oficiu, a pus in discutie exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de Primarul comunei pe care, analizand-o cu prioritate, potrivit art. 137.civ.Cod Penal, Curtea urmeaza sa constate urmatoarele:

Potrivit art. 129 din Constitutia Romaniei, impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.

In raport de principiul statuat prin textul mentionat, admisibilitatea unei cai de atac si, pe cale de consecinta, provocarea unui control judiciar al hotararii atacate, este conditionata de exercitarea acesteia in conditiile legii.

Procesul civil este un proces al intereselor private si, de aceea, hotararea prin care se finalizeaza judecata are putere relativa de lucru judecat, fiind opozabila, ca regula, numai partilor din proces. Drept consecinta, numai partile intre care s-a stabilit cadrul procesual si care figureaza in hotarare au calitatea de a exercita caile de atac, ordinare sau extraordinare, impotriva hotararii.

Din verificarea dosarului in care s-a pronuntat sentinta nr. 4042 din 19.06.2008, rezulta ca tribunalul a admis actiunea formulata de petenta Uniunea Sindicatelor Libere din G in numele membrilor de sindicat si impotriva paratilor Scoala Generala si Consiliul Local, acestea partile litigiului.

Calitatea procesuala este una dintre conditiile de admisibilitate a actiunii civile, in oricare din formele de manifestare a acesteia - cerere principala, cerere incidentala, cai de atac, lipsa acestei conditii ducand la respingerea actiunii.

Conchizand asupra celor expuse, Curtea va retine ca exceptia de inadmisibilitate este intemeiata si, ca urmare a admiterii exceptiei, va respinge recursul formulat de Primarul comunei ca inadmisibil.

Referitor la recursul formulat de Consiliul Local, Curtea apreciaza ca este incident cazul de casare prevazut de art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal cu referire la art. 85.civ.

Cod Penal

Dispozitiile art. 85.civ.Cod Penal prevad ca instanta nu poate hotara asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel, iar art. 107.civ.Cod Penal obliga instanta sa amane judecarea pricinii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata ce respectarea cerintelor impuse de lege, sub sanctiunea nulitatii.

Dispozitiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, fiind prevazute pentru respectarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare, iar nesocotirea lor atrage nulitatea hotararii.

Prin cererea introductiva, petenta Uniunea Sindicatelor Libere din a chemat in judecata paratii Scoala Generala si Consiliul Local, iar la termenul de judecata de la 22 mai 2008 aparatorul petentei a solicitat conceptarea si citarea in cauza in calitate de parat a Consiliului Local al comunei, cu motivarea ca Scoala Generala apartine de acest consiliu, fiind acordate doua termene de judecata. Pentru termenul de la 5 iunie 2008 fost citat in cauza Consiliul Local insa, la urmatorul - 19 iunie 2008, cauza a fost judecata pe fond in contradictoriu cu Scoala Generala si Consiliul Local.

Procedand la judecarea cauzei, in conditiile in care paratul Consiliul Local nu a fost legal citat, neavand cunostinta de termenul fixat de tribunal pentru judecarea pe fond a cauzei, tribunalul a nesocotit prevederile art. 85.civ.Cod Penal, ceea ce atrage casarea sentintei in temeiul art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal si trimiterea cauzei pentru rejudecarea la aceeasi instanta, Tribunalul O l t, care va avea in vedere si celelalte critici formulate de recurent vizand lipsa calitatii procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr. 4042 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți ȘCOALA GENERALĂ, CONSILIUL LOCAL și intimata-reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, având ca obiect drepturi bănești.

Admite recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL impotriva aceleiasi sentinte.

Caseaza sentinta nr. 4042 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

Ex.4/03.12.2008

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9775/2008. Curtea de Apel Craiova