Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1188/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1188
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.176 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în P,-,.116,.A,.3,.15, județ P, -, domiciliat în P, str.-.-. nr.190,.1,.B,.25, județ P, -, domiciliat în P,-, -.6,.30, județ P și -, domiciliat în P, str.-.-, nr.152, -.A,.32, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova în substituire avocat titular din același barou și intimații-reclamanți reprezentați de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii în principal ca prescrisă, în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond obligarea pârâtei la obligarea recurentei la plata sumelor comunicate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, și în contradictoriu cu pârâta SC SA B au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata primelor salariale aferente sărbătorilor de Paște și C, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin contractul individual de muncă și respectiv prin contractul colectiv de muncă s-a convenit plata unor prime salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu au fost acordate.
La data de 03.07.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unita cu fondul.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.176 din 23.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea precizată formulata de reclamanți, obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant primele de Paște și pentru perioada Paște 2006- 2007, 2005-2007 în sumă bruta de 4951 lei pentru fiecare, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind acordarea primei de Paște 2008 ca neîntemeiat și cel privind acordarea cheltuielilor de jucată, ca nedovedit.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei în perioada 2005-2007, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște și
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamanții sunt salariații pârâtei însa, în perioada 2005-2007, nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligata să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu exista nicio dovada la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 si urm. muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 4951 lei pentru fiecare, urmând a fi reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până plata efectiva, reprezentând prime de Paște și 2005-2007, întrucât prin neachitarea acestor drepturi la scadenta reclamanții au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Instanța a respins capătul de cerere privind acordarea primei de Paște 2008 ca neîntemeiat, întrucât aceste drepturi nu au mai fost prevăzute în pe anul respectiv.
Având în vedere că nu s-au depus acte justificative, tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedit.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 2.06.2009, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumelor acordate reclamanților, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008, la care se face trimitere și în recurs, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, pentru Paște 2006 suma de 1047 lei, C 2006 1160 lei, Paști 2007 1260 lei și C 2007 1387 lei, în total 5781 lei, mai mult cât au cerut și li s-a acordat reclamanților.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.176 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în P,-,.116,.A,.3,.15, județ P, -, domiciliat în P, str.-.-. nr.190,.1,.B,.25, județ P, -, domiciliat în P,-, -.6,.30, județ P și -, domiciliat în P, str.-.-, nr.152, -.A,.32, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2.07.2009
/FA
Trib.P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
